Fuego a CUCERIT, din nou, Basarabia: „A fost de vis și abia aștept să revin!”
Începutul de an vine cu noi performanțe și proiecte extraordinare pentru artistul Paul Surugiu Fuego, care arată tuturor că este o forță artistică, fiind capabil să realizeze show-uri impresionante atât în România, cât și în Republica Moldova, acolo unde este așteptat cu nerăbdare apreciat și unde este ”Artist al Poporului”, prin decret prezidențial, încă din anul 2012, aceasta fiind cea mai înaltă distincție în statul moldovean.
Astfel, la finalul săptămânii trecute, pe 16 februarie 2024, Fuego a susținut un spectacol de zile mari la Palatul Național ”Nicolae Sulac” din Chișinău. Concertul a fost sold-out cu două săptămâni înainte, iar peste 2.000 de spectatori au vibrat alături de el și de invitații săi în cadrul spectacolului ”Iubirea înflorește primăvara”.
Artistul a fost acompaniat de minunații instrumentiști din orchestra ETHNO REPUBLIC, fiind la prima colaborare împreună, care s-a dovedit a fi un real succes. Dirijor a fost maestrul Marcel Ștefăneț, care a pus tot sufletul pentru a crea momente memorabile alături de Fuego.
Surprizele s-au ținut lanț, oamenii au cântat, au dansat, au lăcrimat, s-au ridicat înpicioare și l-au răsplătit pe Fuego cu aplauze îndelungate. Un moment emoționat a fost omagiul adus de Paul Surugiu Fuego tuturor artiștilor basarabeni trecuți în neființă, însemn de prețuire.
Sofia Vicoveanca, ”Stânca Bucovinei”, a fost marea surpriză a spectacolului
Surpriza serii, neanunțată pe afiș, a fost doamna cântecului popular românesc, ”Stânca Bucovinei”, Sofia Vicoveanca, care a cântat și arecitat alături de Fuego, bucurând publicul basarabean.
Invitații de seamă,c are au făcut deliciul publicului, prin duete memorabile, împreună cu Fuego, au fost artiști de top din Moldova, precum Anișoara Puică, Corina Țepeș și Costi Burlacu, Lenuța Gheorghiță, Cornelia Ștefăneț, Stela Botez și Ady Carp.
Fuego a schimbat nu mai puțin de 8 costume, a avut alături de el o super-echipă de dansatori, iar prezentarea scenică a fost una cu totul deosebită, publicul putând vedea o scenografie realizată din ecrane led, care prezenta numele FUEGO, în mărime naturală, cu litere mari, impresionante. și cu grafice speciale.
”A fost o încântare să revin cu un concert grandios în Basarabia! Acolo mă simt ca acasă și acolo există un public aparte, unic! Am avut emoții, dar am reușit să duc la bun sfârșit, alături de muzicieni minunați, un show de trei ore, cu multe schimbări, surprize, momente unice, lacrimi, zâmbete și cântece iubite de oameni, din repertoriul meu.
M-am simțit deosebit, m-am încărcat cu energie și sunt bucuros de această colaborare unică alături de Ethno Republic și Marcel Ștefăneț, care mi-au transformat piesele, care au pus tot sufletul pentru a ieși un proiect măreț! A fost de vis și abia aștept să revin!”, a declarat Fuego, vizibil emoționat.
Publicul român îl poate aplauda și asculta pe Fuego la Sala Palatului din București, în data de 10 martie
De asemenea, publicul român îl poate aplauda și asculta pe Fuego la Sala Palatului din București, pe 10 martie, în partea a doua a super-proiectului său folcloric autentic ”Drag de România noastră!”, alături de Orchestra Fraților Advahov și invitați speciali, generația tânără a folclorului românesc.
Biletele pot fi procurate pe Proticket.ro și Ticketstore.ro, iar alături de Fuego va prezenta Iuliana Tudor,v eți asculta cântece celebre, îl veți vedea în 10 costume populare, în duete memorabile, invitata sa de seamă fiind celebra Nicoleta Voica din Banat.
Desigur, în luna martie, artistul pornește la drum și prin țară, în turneul național de muzică ușoară ”Primăvara din inima mea!”, în care va celebra cei 30 de ani de carieră împliniți anul trecut.
Fuego va ajunge, alături de band-ul său, în Bârlad, Adjud, Galați, Iași, Bistrița, Dej, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Timișoara, Târgu Mureș, Brașov, Ploiești, Pitești, Constanța, Buzău, Oltenița, Sibiu, Deva, Arad, Târgu Jiu și Craiova. În același timp, Fuego poate fi urmărit și la TVR2, în fiecare duminică, de la ora 15.00, la show-ul său ”Drag de România mea!”