Gala premiilor Oscar va avea o gazdă în 2022, pentru prima dată în ultimii patru ani

Publicat: 12 01. 2022, 10:42
Actualizat: 12 01. 2022, 10:44
FOTO: Profimedia

Gala premiilor Oscar va avea o gazdă în 2022, pentru prima dată din 2018 până în prezent, și va fi organizată la Dolby Theatre.

Ceremonia din acest an va avea o gazdă, a declarat președintele ABC Entertainment, Craig Erwich, la un eveniment al Asociației Criticilor de Televiziune. Nu a oferit, însă, detalii despre acest subiect. „Poate voi fi eu”, a glumit el, notează Reuters.

Premiile Oscar au fost înmânate de prezentatori celebri, dar nu au avut o gazdă în 2019, 2020 și 2021, din cauza pandemiei. Audiențele din televiziune au scăzut în ultimii ani, ajungând la un nivel record de 10,4 milioane de telespectori în Statele Unite, în 2021.

Fanii actorului britanic Tom Holland i-au sugerat că ar trebui să găzduiască premiile Oscar din acest an după succesul filmului său „Spider-Man: No Way Home”.

Holland a declarat pentru The Hollywood Reporter, în decembrie, că i-ar plăcea să fie gazda premiilor. „Dacă mi s-ar cere, aș face-o și ar fi foarte distractiv”, a spus el.

Anterior, premiile Oscar au fost prezentate de Jimmy Kimmel și comedianții Chris Rock și Ellen DeGeneres.

ABC a anunțat într-un comunicat de presă că premiile Oscar din 2022 vor avea loc din nou la Dolby Theatre, din Hollywood.

Nominalizările la Oscar vor fi anunțate pe 8 februarie.