Prima pagină » Cultură » George Clooney se alătură protestelor și spune că greva actorilor este „un punct de cotitură în industria noastră”

George Clooney se alătură protestelor și spune că greva actorilor este „un punct de cotitură în industria noastră”

George Clooney se alătură protestelor și spune că greva actorilor este „un punct de cotitură în industria noastră”
Actorul George Clooney

„Acesta este un punct de cotitură în industria noastră”, a spus George Clooney, devenind astfel unul dintre actorii cei mai importanți de la Hollywood care se pronunță în sprijinul membrilor sindicatelor din industrie care fac grevă, scrie deadline.com.

Într-o declarație de presă prin care își arată sprijinul pentru colegii din branșă, de două ori câștigătorul de Oscar a spus că „actorii și scenariștii în număr mare și-au pierdut capacitatea de a-și câștiga existența”.

„Acesta este un punct de cotitură în industria noastră”, a spus Clooney. „Pentru ca industria noastră să supraviețuiască, trebuie să se schimbe. Pentru actori, acea călătorie începe acum.”

Numeroase celebrităţi, printre care Meryl Streep, Ben Stiller şi Colin Farrell, s-au pronunţat deja public în favoarea grevei.

Hollywood-ul funcţionează deja cu încetinitorul din luna mai, odată cu greva scenariştilor, iar acum se va opri complet. Fără actori, este imposibil să se filmeze, chiar şi pe baza unor scenarii finalizate înainte de primăvară, aşa cum a făcut recent serialul Amazon ”The Rings of Power”, un prequel al ”Stăpânului inelelor”.

Cu cât greva va dura mai mult, cu atât mai multe întârzieri se vor acumula. Lansarea viitoarelor superproducţii va avea probabil de suferit, deoarece între sfârşitul filmărilor şi lansarea în cinematografe trec luni întregi.

George Clooney a terminat recent filmările pentru lungmetrajul MGM ”The Boys in the Boat”.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Producția filmului „Deadpool 3” încetează, din cauza grevei actorilor și a scenariștilor

Distribuţia filmului ”Oppenheimer” a plecat de la premiera londoneză înainte de proiecție

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?