Glenda Jackson, actriță câștigătoare de Oscar și fostă parlamentară britanică, a murit la 87 de ani

Publicat: 15 06. 2023, 14:28
Actualizat: 15 06. 2023, 14:28

Glenda Jackson, actrița câștigătoare a Oscarului și fostă parlamentară britanică a murit la vârsta de 87 de ani, scrie bbc.com.

Jackson a devenit vedetă internațională în anii 1970, când a câștigat două premii  Oscar pentru rolurile din „Women In Love” și „A Touch of Class” și a obținut și alte două nominalizări. De asemenea, ea a jucat rolul Reginei Elisabeta I în drama BBC „Elizabeth R”.

Politica a fost întotdeauna importantă pentru Glenda Jackson și ea a renunțat la actorie pentru a se alătura Camerei Comunelor în calitate de parlamentar laburist, între 1992 și 2015.

Mai târziu, a revenit pe ecran, câștigând un premiu BAFTA pentru rolul ei din drama TV „Elizabeth Is Missing” în 2020.

Într-o declarație, agentul ei Lionel Larner, care i-a și anunțat moartea, a spus: „Glenda Jackson, actriță și politiciană de două ori câștigătoare a premiului Oscar, a murit liniștită în casa ei din Blackheath, Londra, în această dimineață, după o scurtă suferință, cu familia alături.”

Actrița încheiase recent filmările pentru „The Great Escaper” în care a jucat împreună cu Michael Caine.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: A murit John Romita Sr., creator de benzi desenate pentru Marvel Comics

Doliu la Hollywood. Actorul Treat Williams a MURIT într-un accident rutier. Starul din „Everwood” se afla pe motocicletă