Prima pagină » Cultură » GUILLERMO DEL TORO va face un nou film de animație, „The Buried Giant”, pentru Netflix

GUILLERMO DEL TORO va face un nou film de animație, „The Buried Giant”, pentru Netflix

GUILLERMO DEL TORO va face un nou film de animație, „The Buried Giant”, pentru Netflix

După „Pinocchio”, film care s-a bucurat de un mare succes și care se află în prezent în cursa pentru premiile Oscar, regizorul Guillermo del Toro va dezvolta un nou proiect stop-motion pentru Netflix, „The Buried Giant”, scrie hollywoodreporter.com.

Guillermo del Toro continuă să-și demonstreze dragostea pentru animația stop-motion. După adaptarea sa nominalizată la Oscar a poveștii lui Pinocchio pentru Netflix, el dezvoltă un alt film animat pentru serviciul de streaming.

Del Toro va regiza și va produce „The Buried Giant”, pe baza unui scenariu pe care îl scrie împreună cu autorul textului musicalului „Matilda”, Dennis Kelly. El colaborează din nou cu studioul său de animație stop-motion ShadowMachine, cu care a făcut și Pinocchio.

Bazat pe romanul fantastic al scriitorului britanic câștigător al Premiului Nobel, Kazuo Ishiguro, „The Buried Giant” urmărește un cuplu de bătrâni britanici, Axl și Beatrice, care trăiesc într-o Anglie post-arthuriană fictivă în care nimeni nu poate avea amintiri pe termen lung.

„’The Buried Giant’ continuă parteneriatul meu cu Netflix și căutarea noastră în lumea animației stop-motion ca mediu pentru a spune povești complexe și pentru a construi lumi nelimitate,” a declarat del Toro într-un comunicat de presă. „Este o mare onoare și o responsabilitate și mai mare pentru mine să regizez pe baza acestui scenariu pe care Dennis Kelly și cu mine îl adaptăm din romanul profund și imaginativ al lui Kazuo Ishiguro.”

„Pinocchio” regizat de Guillermo del Toro a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun film de animație, weekendul trecut. Cu mai mult de 50 de milioane de vizualizări în primele 28 de zile de când a fost lansat, filmul a petrecut patru săptămâni în topul Netflix al celor mai bune filme în limba engleză pe plan global și a ajuns în top 10 în 92 de țări.

Foto: Netflix

CITEȘTE ȘI: O expoziție despre procesul creativ din spatele filmului „Pinocchio” al lui Guillermo del Toro, la MoMA

Léa Seydoux și Guillermo del Toro vor juca în adaptarea cinematografică a jocului video „Death Stranding”

 

Jurnalistă cu experiență, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea din București, iubitoare de călătorii, înălțimi, oameni, povești și cărți. ... vezi toate articolele

Citește și