Harrison Ford va debuta în Universul Cinematografic Marvel. Actorul va juca în ”Captain America: New World Order”
Harrison Ford va debuta în Universul Cinematografic Marvel. Actorul va interpreta personajul Thaddeus „Thunderbolt” Ross din filmul ”Captain America: New World Order” (2024), rol deținut anterior de William Hurt, care a murit în luna martie, conform Variety.
Cel de-al patrulea film din seria ”Captain America” va fi o continuare a evenimentelor din „The Falcon and the Winter Soldier”, lansat în 2021 pe platforma de streaming Disney+. Filmul ”Captain America: New World Order” va fi regizat de Julius Onah şi va avea premiera în 2024.
Actorul William Hurt a interpretat personajul Thaddeus „Thunderbolt” Ross în cel de-al doilea lungmetraj produs vreodată de Marvel Studios, „The Incredible Hulk” (2008). Acest personaj este un general de armată care a avut un rol esenţial în transformarea omului de ştiinţă Bruce Banner (interpretat atunci de Edward Norton) în supereroul Hulk.
Generalul Ross a apărut din nou în filmul din 2016 „Captain Amwerica: Civil War” în funcţia de Secretar de Stat. După scurte apariţii episodice în ”Avengers: Infinity War” şi „Avengers: Endgame”, William Hurt l-a interpretat pentru ultima dată pe generalul Ross în filmul „Black Widow” din 2021. William Hurt a murit pe 13 martie 2022 la vârsta de 71 de ani.
Deşi „Captain America: New World Order” marchează prima incursiune a actorului Harrison Ford în Universul Cinematografic Marvel, acest proiect nu reprezintă singura sa apariţie într-o franciză de succes. Legendarul star hollywoodian, în vârstă de 80 de ani, a jucat roluri principale şi în francizele „Star Wars”, „Indiana Jones”, „Blade Runner” şi „Jack Ryan”.
Următorul său rol important va fi cel din al cincilea lungmetraj din franciza „Indiana Jones”, care va avea premiera în iunie 2023.
Mai mulţi actori din „The Falcon and the Winter Soldier” îşi vor relua rolurile din acel serial şi în filmul „Captain America: New World Order”: Carl Lumbly îl va juca din nou pe Isaiah Bradley, primul super-soldat de culoare, iar Danny Ramirez va interpreta încă o dată personajul Joaquin Torres. Shira Haas, cunoscută din miniseria TV „Unorthodox”, s-a alăturat distribuţiei acestui proiect cinematografic, în care o va juca pe Ruth Bat-Seraph, cunoscută şi sub numele de Sabra.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Harrison Ford își confirmă ieșirea din “Indiana Jones”. 9 lucruri mai puțin știute despre franciză