HBO a anulat serialul SF ”Westworld” după patru sezoane

Publicat: 05 11. 2022, 15:25

HBO a anulat serialul SF „Westworld” după patru sezoane, în ciuda faptului că fanii și creatorii acestuia sperau ca sezonul cu numărul cinci să fie ultimul, scrie huffpost.com.

„În ultimele patru sezoane, [co-creatorii Lisa Joy și Jonathan Nolan] au dus telespectatorii într-o odisee uluitoare, ridicând ștacheta la fiecare pas”, se arată în declarația de la HBO. „Le suntem extrem de recunoscători lor, alături de distribuția, producătorii și echipa extinsă, toți extrem de talentați și dedicați, dar și tuturor partenerilor noștri de la Kilter Films, Bad Robot și Warner Bros. Television.”

HBO a anulat „Westworld” după patru sezoane, iar vestea vine la mai puţin de trei luni după ce a fost difuzat finalul sezonului 4, pe 14 august.

Se pare că o multitudine de factori au fost implicaţi în decizia de a pune capăt dramei, inclusiv preţul ridicat al producţiei, combinat cu scăderea constantă a audienţei.

Compania condusă de David Zaslav a redus cheltuielile ca parte a unui plan de a economisi 3,5 miliarde de dolari, bani pe care compania a promis că-i va găsi în următorii trei ani după fuziunea din aprilie. Cu toate acestea, chiar şi în urma unui raport brut al veniturilor din al treilea trimestru, Zaslav a continuat să sublinieze importanţa cheltuielilor sănătoase pentru conţinut, iar HBO are mai multe drame de profil înalt, cu buget mare, inclusiv „House of the Dragon”, „Euphoria” şi viitoarea adaptare „The Last of Us”.

Creat de soţii Jonathan Nolan şi Lisa Joy şi produs de J.J. Abrams, în serialul „Westworld” au jucat Evan Rachel Wood, Thandiwe Newton, Ed Harris, Jeffrey Wright, Tessa Thompson, Luke Hemsworth, Aaron Paul, Angela Sarafyan şi James Marsden. În sezonul 4 au fost incluşi Ariana DeBose, Aurora Perrineau şi Daniel Wu.

„Westworld” a debutat pentru prima dată în octombrie 2016. Cel de-al patrulea sezon din opt episoade din „Westworld” a avut premiera pe 26 iunie.

Primele două sezoane din „Westworld” au primit 42 de nominalizări la premiile Emmy. Al doilea sezon a fost nominalizat la 20 de premii Emmy şi a câştigat trei: cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un serial dramă (Thandie Newton) şi Outstanding Makeup for a Single-Camera Series (Non-Prosthetic) şi Outstanding Hairstyling for a Single-Camera Series.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Regizorul James Cameron a lansat un nou trailer al filmului „Avatar: The Way of Water”

„Am simţit că a fost scris pentru mine”, a spus Tim Burton despre miniseria ”Wednesday”, filmată în România

13 actori care au jucat rol dublu (sau multiplu) în același film | VIDEO

TOP 15 ecranizări ale unor romane celebre | VIDEO