ICR găzduiește proiecția documentarului „Matirik – Continent”, despre ultimul supraviețuitor basarabean al lagărelor din Kolyma
Institutul Cultural Român va găzdui miercuri, 5 noiembrie, de la ora 18:00, un dublu eveniment: proiecția documentarului „Matirik – Continent”, de Manuela Morar, și vernisajul expoziției de fotografie „Copiii Soarelui”, semnată de Veaceslav Cebotari, Ionuț Pițurescu, Augustin Bucur, Andrei Rădulescu, Mihai Țucă, Cătălin Dobre și Manuela Morar.
Docu-reportajul prezentat în premieră și imaginile expuse fac parte din proiectul „Bilet de lup”, ce a presupus prospecții și filmări în perioada 2010-2014 în Siberia și Republica Moldova, potrivit unui comunicat remis gândul.
La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, numeroși români basarabeni au fost arestați de NKVD, condamnați la ani de lagăr în condiții severe și trimiși dincolo de Cercul Polar, la minele de aur din Kolyma. La eliberare, majoritatea deținutilor nu s-au mai putut întoarce acasă. „Biletul de lup” – viza din pașaportul fiecăruia – le interzicea să revină în țara de origine sau să trăiască la mai puțin de 100 km de marile orașe.
Kolyma contemporană apare azi ca o lume îndepărtată, în care toți acești ruși, ucraineni, tătari, germani, polonezi, letoni, basarabeni au fost nevoiți să își reconstruiască viețile. Amintirile supraviețuitorilor-martori îi relevă pe foțtii deținuți din Basarabia sub o nouă identitate „copiii soarelui”.
Așadar, „Matirik – Continent”, parte a filmului documentar „Bilet de lup”, îl prezintă pe Vasile Kovaliov, ultimul supraviețuitor cu origini basarabene al lagărelor cu regim sever din Kolyma, în timpul vacanței petrecute acasă, „pe continent”, alături de rudele sale. Bătrânul numără 64 de ani petrecuți în Kolyma și cinci tentative de evadare, însă nici una reușită. Trăiește singur, în garsoniera sa din Magadan, orașul-port construit de deținuți pe malul Mării Okhotsk și în fiecare vară călătorește 12.000 de kilometri până în regiunea Odesa, pentru a-și vizita locurile natale. Pe lângă importanța mărturisirii unui destin, filmul devine cronica unei întregi generații, victime a represiunii sovietice.
De asemenea, expoziția „Copiii Soarelui” include o selecție de fotografii ce documentează în „portrete de familie” destinele foștilor deținuți politici care trăiesc în regiunea Kolyma – o „zonă închisă” înainte de 1991, situată în Estul Extrem al Rusiei. Demersul reprezintă atât o incursiune prin istoria locuitorilor Kolymei, cât și pretextul pentru a descoperi „geografia” unei societăți arestate pe locul fostelor lagăre sovietice din Siberia.
Accesul publicului la evenimentul de miercuri, 5 noiembrie, este liber, în limita locurilor disponibile. Expoziția rămâne deschisă la ICR până pe 7 noiembrie.