În mod paradoxal, la festivalul George Enescu nu se aude muzica celui mai mare compozitor român. Cine deține drepturile de autor

Mihai Constantinescu – directorul Artexim, o instituție publică a Ministerului Culturii prin care este organizat Festivalul Internațional „George Enescu” – este omul din spatele cortinelor celui mai important eveniment muzical al României, care în acest an se desfășoară în perioada 30 august – 20 septembrie.

„România este și ea alături de celelalte forțe culturale ale lumii și încearcă prin acest festival să îl promoveze mult pe Enescu, dar și cultura românească”, declară, în interviul acordat MEDIAFAX, Mihai Constantinescu, cel care organizează din 1991 acest eveniment.

Deși au trecut de atunci 24 de ani, Mihai Constantinescu spune că Festivalul Enescu continuă să se confrunte cu probleme delicate. Una dintre cele mai importante este lipsa partiturilor cu lucrările lui Enescu, ale căror drepturi de autor sunt deținute de editurile franceze Salabert și Enoch. În acest caz, spune Constantinescu, este necesară o campanie națională.

VIDEO Vladimir Putin vrea ”duel” balistic cu Statele Unite /„Vom lansa o rachetă Oreshnik și vom vedea ce se întâmplă”

19:03

ACTUALITATE Consiliul Concurenței, câștig definitiv în PROCESUL cu Camera Auditorilor Financiari. „Beneficiarii acestor servicii au plătit onorarii mai mari”

18:59

„Este un proiect național care ar trebui să fie demarat pentru această serie a lucrărilor de Enescu (…) Sunt discuții din acestea care îi fac rău lui Enescu în acest moment. De exemplu, «Oedipe-ul» nu există în variantă tipărită, există doar varianta scrisă de mână (…) Și nu dă bine, adică un festival de o asemenea valoare se ascunde cumva după cireș că n-avem partituri să le trimitem (artiștilor, n.r.) sau le trimitem copii sau le trimitem pe fax. E rușinos”, spune Mihai Constantinescu.

El precizează că editurile franceze care dețin drepturile de autor pentru lucrările lui Enescu ar fi dispuse să le vândă „și mâine”. „Problema este că cineva trebuie să le și cumpere sau trebuie să se înțeleagă cu ele (cu editurile, n.r.)”, afirmă Mihai Constantinescu.

O altă dificultate cu care se confruntă Festivalul Enescu este aceea că Bucureștiul nu este încă pregătit să facă față cu ușurință organizării unui eveniment de o asemenea anvergură. Cele mai simple exemple date de Constantinescu în acest sens sunt problema parcării și cea a transportului de noapte. „Încă din punct de vedere al circulației sunt probleme, pe care noi evident încercăm să le rezolvăm (…) Așa cum la niște meciuri de fotbal sau știu eu ce se întâmplă pe stadioane se iau niște măsuri speciale, ar trebui și pentru festival să se ia măsuri speciale”, spune Mihai Constantinescu.

În ciuda unor astfel de aspecte, potrivit lui Constantinescu, Festivalul Enescu a reușit să se impună într-o piață care este destul de dificilă, dovedind că este o investiție de valoare pe care o face România.

Astfel, publicul va putea să vadă la cea de-a XXII-a ediție a festivalului patru dintre cele mai bune orchestre ale momentului – Royal Concertgebouw Amsterdam, Filarmonica din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Viena și London Symphony Orchestra. De altfel, vor fi peste 60 de evenimente la Festivalul Enescu 2015, la care vor participa peste 2.500 de artiști străini și în jur de 500 de artiști români.

Printre vedetele festivalului se numără Filarmonica din Berlin, care vine în România după 18 ani de tatonări, și violonista Anne-Sophie Mutter, care va apărea pe o scenă românească pentru prima dată după 12 ani de discuții cu organizatorii festivalului. „Sunt artiști care au înțeles greu că în România se desfășoară un festival important, la care e bine să vii”, explică Mihai Constantinescu.

Filarmonica din Berlin pune și cele mai multe probleme organizatorice, având în vedere că va veni la București cu o logistică imensă – 110 metri cubi de material și 11 tone de instrumente. De altfel, Filarmonica din Berlin este și cel mai scump „artist” al acestei ediții, având un onorariu de 300.000 de euro pentru concertul extraordinar pe care îl va susține pe 3 septembrie, la Sala Palatului, avându-l la pupitru pe legendarul dirijor Sir Simon Rattle.

În ciuda importanței artiștilor care vin la Festivalul Enescu 2015, organizatorii nu au avut anul acesta solicitări inedite din partea lor. „În decursul anilor am avut un Nigel Kennedy care ne-a mâncat sufletul (…) E o mare diferență în comportament între Nigel Kennedy, de exemplu, și David Garrett (…) David Garrett n-a cerut nimic în plus, iar la Nigel Kennedy am avut de la sushi, la apă nu știu de care, la temperatură nu știu de care, la nu știu câte cartoane de bere și lăzi de vin”, spune Mihai Constantinescu.

Bugetul ediției din acest an a festivalului este de peste 8 milioane de euro (de la bugetul de stat, din vânzarea de bilete și sponsorizări). Din bugetul de stat se cheltuie pentru Festivalul Enescu 2015 o sumă de 28 de milioane de lei, dar, după cum spune Mihai Constantinescu, obrazul subțire cu cheltuială se ține, iar evenimentul a dovedit deja că este „o investiție care merită”.

Constantinescu vorbește în interviu și despre ediția din 2017 a Festivalului Enescu, pe care o pregătește, după retragerea lui Ioan Holender, alături de un nou director artistic, al cărui nume nu l-a dezvăluit, însă despre care a precizat că nu este român, că este tânăr și că este sigur că va fi apreciat în momentul în care va fi anunțat de Ministerul Culturii.

Printre starurile ediției din 2017 a Festivalului Enescu se vor număra pianistul chinez Lang Lang, care va veni pentru prima dată în România, și Scala din Milano, care va reveni la eveniment după 16 ani și va cânta o lucrare de George Enescu.

În legătură cu organizarea ediției de peste doi ani, Mihai Constantinescu spune că, până la urmă, tot banul decide dacă se va face sau nu, iar dorința sa este ca Parlamentul să aprobe bugetul festivalului. „Promisiuni sunt și sper că oamenii să înțeleagă din ce în ce mai mult că e o investiție care merită”, mai afirmă Mihai Constantinescu.

În ceea ce privește viitorul, Festivalul Enescu va continua să se dezvolte, spune Mihai Constantinescu. Dar ne putem aștepta ca la un moment dat o să o vedem și pe soprana Angela Gheorghiu pe scena festivalului? „Doamna Angela Gheorghiu a fost invitată de trei ori. Decizia dânsei a fost de a nu veni. Acum, dragoste cu sila nu se face. Dacă dânsa la un moment dat o să considere că poate să vină în condițiile pe care le pune festivalul, cu mare plăcere va fi invitată”, precizează Constantinescu.

Prezentăm interviul acordat agenției MEDIAFAX de Mihai Constantinescu:

Reporter: Ați spus în mai multe rânduri că Festivalul Enescu se află în topul trei al celor mai importante evenimente de gen, la nivel internațional, după BBC Proms (Marea Britanie) și cel de la Lucerna (Elveția).

Mihai Constantinescu: Nu numai eu am spus, mai multă lume a spus.

Rep.: De ce a ajuns muzica să fie cel mai bun brand al României?

M. C.: Nu cred că acum trebuie să spunem că muzica e singurul sau cel mai bun brand al României. A ajuns pentru că, prin acest festival, am reușit să ne impunem într-o piață care este destul de dificilă, dar e mult spus că muzica este primul brand. Mai avem și altele și, în general, eu nu am mers pe ideea de a fi unici, de a fi primii, de a fi cei mai buni. Suntem alături de ceilalți. Și eu cred că și în România sunt și alte festivaluri care fac cinste țării, și TIFF, și Anonimul, și Festivalul Național de Teatru de la Sibiu, și Astra ș.a.m.d.

Rep.: Care este mesajul ediției din 2015 a Festivalului Internațional „George Enescu”?

M. C.: Greu de spus că este un mesaj. Mesajul a fost, să zic așa, un rezultat al muncii celor de la OMA mai mult. Noi suntem cei care trebuie să transpunem în viață ceea ce cei de la OMA au gândit. „Magia există” – acesta este un mesaj pe care îl avem de câțiva ani. Mesajul din acest an este puțin mai elaborat („Descoperă-l pe Enescu”, n.r.). S-au mai specializat, s-au mai perfecționat unele laturi ale festivalului – „Bucureștiul Creativ”, concertele din cadrul festivalului. Pentru fiecare din concerte putem găsi, până la urmă, câte un motto. Mesajul este, până la urmă, că România este și ea alături de celelalte forțe culturale ale lumii și încearcă, prin acest festival, să îl promoveze mult pe Enescu, dar și cultura românească. E greu de spus pentru un festival de muzică clasică neapărat că există un mesaj foarte specific. Este un mesaj al culturii românești.

Rep.: Fiecare ediție de până acum a Festivalului Enescu a fost importantă, din punct de vedere al artiștilor, evenimentelor, duratei și costurilor. La ce trebuie să se aștepte publicul de la cea de-a XXII-a ediție a festivalului?

M. C.: În primul rând să vadă patru dintre cele mai bune orchestre ale momentului (Royal Concertgebouw Amsterdam, Filarmonica din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Viena și London Symphony Orchestra, n.r.). Este o așteptare pe care cred că publicul nostru o are. Să vadă concerte de calitate. Să vadă că banii pe care îi investește festivalul sunt bani care produc și nu neapărat trebuie să producă alți bani, ci produc imagine și asta este foarte important. Produc o mișcare generală care se întâmplă în luna septembrie în jurul festivalului. Festivalul are și suișurile și coborâșurile lui. A fost poate acuzat că este singurul eveniment important muzical pe care România îl organizează, dar eu consider că acest festival, prin modul în care s-a impus, dovedește că este o investiție de valoare pe care o face România. Și publicul trebuie să se aștepte că la o asemenea investiție și rezultatele sunt foarte bune, în sensul că sunt cele mai bune orchestre, sunt cei mai mari soliști care vin, sunt producții pe care nu le va putea vedea în alte programe, sunt străini care vin, sunt ziariști străini care vin – o să fie o presă internațională foarte importantă. Deci este o investiție pe care trebuie să o luăm ca atare și al cărei rezultat eu cred că a început să se vadă.

Rep.: Câte evenimente muzicale sunt programate și câți artiști români și străini sunt implicați în ediția aceasta a festivalului?

M. C.: Evenimente sunt peste 60. Este foarte greu de făcut o delimitare între evenimente, pentru că sunt evenimentele din Piața Festivalului, sunt concertele pe care le avem, sunt concerte de muzică românească, sunt evenimentele din cadrul „Bucureștiului Creativ”, sunt evenimente în țară. Deci cred că o statistică nu este importantă în acest moment, ci este important de știut că este o diversitate de evenimente. Ca număr de participanți, sunt peste 2.500 de străini care vin, membri ai orchestrelor, colectivelor internaționale, și în jur de 500 de artiști români, care participă și ei la acest festival.

Rep.: Vorbeați despre cele patru mari orchestre, cele mai importante ale lumii. Vă rog să insistați puțin asupra subiectului. Care sunt orchestrele și artiștii vedetă la ediția aceasta?

M. C.: Vedetă e Berlinul, vedetă este Mehta (dirijorul Zubin Mehta, n.r.), vedetă este Filarmonica din Viena, vedetă este Concertgebouw, vedetă e Perahia (pianistul Murray Perahia, n.r.). Sunt mulți. Eu întotdeauna fac o separație între ceea ce înseamnă vedetă și ceea ce înseamnă element specific pentru un festival. Este această listă mare de artiști importanți care vin, care sunt vizibili și pe alte scene internaționale, dar este și lista evenimentelor speciale pe care le organizează festivalul, cum ar fi de exemplu „Wozzeck”-ul (operă de Alban Berg, n.r.), prezentat pentru prima dată în România, cum este „Simfonia a 8-a” de Gustav Mahler, care nu este prezentată pentru prima dată, dar este un eveniment să vezi „Simfonia celor o mie” într-un festival. Este vorba despre „Elektra” (operă de Richard Strauss, n.r.), care se prezintă pentru prima oară în România. Mai sunt niște opere baroce care se prezintă în cadrul acelor concerte de la miezul nopții. Acelea sunt evenimentele care dau importanța și specificul unui anumit festival. Și sunt cele la care biletele sunt vândute în câteva minute, ca să nu spun câteva secunde, care sunt concertele pentru publicul larg, care vrea să vadă pe scenele românești ceea ce vede la Mezzo, ceea ce aude la radio sau despre care se informează pe internet.

Rep.: Pentru persoanele care nu pot ajunge la toate evenimentele din cadrul festivalului, care sunt concertele pe care un iubitor al muzicii clasice n-ar trebui să le rateze la ediția din acest an?

M. C.: Sunt cele două categorii. Doritorii de muzică evident că vor dori să vadă Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Viena, Concertgebouw, concertul de deschidere, concertul de închidere, recitalurile pe care le avem. Acestea sunt pentru cei care iubesc muzica. Și este partea a doua, aceea a celor care umblă după evenimente speciale și acestea sunt concertele care au un caracter special pentru orice festival, așa cum au fost și în anii trecuți. Există vreo patru-cinci evenimente care sunt unice și, pentru specialiști, acelea sunt cele mai importante.

Rep.: Puteți să ne spuneți câte ceva despre evenimentele conexe festivalului? Ați pomenit „Bucureștiul Creativ”. Știu că este și un spectacol al domnului Gigi Căciuleanu în cadrul festivalului.

M. C.: Da. Este pentru prima oară în festival Opera Comică pentru Copii. Sunt spectacole speciale pe care le oferim la Teatrul Majestic, despre copilăria unor compozitori. Este vorba despre „Bucureștiul Creativ”, care are un program special. Este vorba despre Gigi Căciuleanu. Este vorba despre Piața Festivalului, organizată împreună cu ArCuB, unde sunt concerte începând din 10 și până în 20 septembrie. Ideea aceasta de care v-am spus este de a forma deja un public care se mișcă în București și care vrea ca Bucureștiul într-adevăr să devină un centru cultural în momentul festivalului. Nu numai Sala Palatului, Ateneul să rămână elementele importante ale festivalului, ci Bucureștiul să se alăture acestui eveniment.

Rep.: Făceați referire la acele concerte în care biletele se vând în câteva secunde. Câte dintre evenimentele din acest an ale festivalului sunt deja sold out?

M. C.: Pot să vă spun cu o săptămână înainte (de începerea festivalului, n.r.) că sunt 20 de evenimente care deja sunt sold out. La celelalte mai sunt cinci-șase bilete, care, până la începerea festivalului, sunt sigur că se vor vinde. Trebuie să recunoaștem că sunt și lucrări grele care au un public mai special. Acolo poate nu sunt încă în acest moment vândute în totalitate biletele, dar, de exemplu, toate concertele de la Ateneu sunt vândute în acest moment. La Sala Palatului, la orchestrele mari, tot așa, sunt vândute. La ora aceasta este o vânzare de 90% a biletelor puse de către noi în circuit.

Rep.: Pentru ce spectacole au fost vândute cel mai repede?

M. C.: La Ateneu s-au vândut foarte mult la recitaluri: Anne-Sophie Mutter, Murray Perahia, Elisabeth Leonskaja, Fazil Say, Christian Zacharias. Acolo a fost un record de vânzare a abonamentelor de 10 secunde. Deci, în 10 secunde, s-au terminat abonamentele, iar, în momentul în care am pus biletele în vânzare, în două ore s-au terminat.

Rep.: Dar la Filarmonica din Berlin, pe care reușiți anul acesta să o aduceți la București?

M. C.: La Filarmonica din Berlin concertul a fost vândut cred că în două zile. Nu a durat mai mult. A fost primul concert vândut, deși programul este greu.

Rep.: În cazul acestor spectacole sold out va exista vreo posibilitate ca publicul să le vizioneze la TV, online sau în spațiul din fața Ateneului?

M. C.: În fața Ateneului nu, pentru că vor fi concertele din Piața Festivalului, dar la cinematografele din Băneasa se pot viziona. În țară sunt cinci cinematografe unde se pot viziona aceste concerte. Pe internet, pe site-urile festivalului, pe site-ul nostru, pe site-ul TVR pot fi vizionate. Deci, există multe posibilități pentru cei care doresc să le vadă. Calitatea depinde și de aparatură, evident.

Rep.: Să rămânem puțin în zona new media a festivalului. Am văzut că ați lansat o aplicație (pentru smartphone, cu acces la informații în timp real). Cum o să arate festivalul în new media?

M. C.: Eu zic că festivalul arată foarte bine. Este o imagine mai elaborată decât în edițiile trecute. Noi am fost cei care am dat aprobarea și cărora le-a plăcut ce au lucrat creativii. Acum, publicul trebuie să vadă dacă i-a plăcut sau nu, dacă e cazul să schimbăm sau să nu schimbăm o imagine. Dar eu zic că așa cum arată, arată bine.

Rep.: Deci avem o aplicație, avem pagini de Twitter, de Facebook?

M. C.: Aplicația, site-ul, sigur că da. Tot ce înseamnă la ora asta media este prinsă în acest program pe care l-am făcut împreună cu cei care s-au ocupat de problema aceasta.

Rep.: Este pregătit Bucureștiul, dar România în general, să facă față cu ușurință la organizarea unui asemenea eveniment, de o asemenea anvergură? Cum arată festivalul în spatele cortinelor?

M. C.: Vreți să fiu sincer? Nu, nu este pregătit încă Bucureștiul.

Rep.: În ce sens?

M. C.: Este foarte greu. Cel mai simplu exemplu pe care vi-l pot da este parcarea din fața hotelului Radisson. Închipuiți-vă că atunci când sosește Filarmonica din Berlin avem cinci autocare care vor parca în fața hotelului Radisson. În momentul acela toată circulația se va bloca. Același lucru se va întâmpla și la Hilton, același lucru se va întâmpla și la Novotel. Deci sunt lucruri organizatorice care n-au fost luate în considerare în momentul în care s-a făcut un proiect (al festivalului, n.r.). Încă din punct de vedere al circulației sunt probleme, pe care noi, evident, încercăm să le rezolvăm. Din acest punct de vedere avem tot sprijinul, și al Ministerului de Interne, și al Poliției locale, și al Primăriei, și toată lumea încearcă să ne dea un ajutor pentru a rezolva aceste probleme, dar nu este ușor. Sunt multe aprobări de luat, multă lume care se implică în această organizare. Avem deja o expriență a ultimilor ani, dar tot apar diverse lucruri, precum acesta – problema parcării. Nu știu cum se va rezolva problema transportului de noapte, pentru că sunt concertele pe care le avem joi, vineri, sâmbătă, duminică și care se termină în jur de ora 02.00. Sper să se găsească o soluție pentru defluire, pentru a ajunge publicul acasă. Sunt probleme care apar în timpul desfășurării festivalului, care nu sunt probleme uzuale pentru o capitală, dar ar trebui să ne facem aceste programe și în funcție de evenimentele pe care le avem. Așa cum la niște meciuri de fotbal sau știu eu ce se întâmplă pe stadioane se iau niște măsuri speciale, ar trebui și pentru festival să se ia măsuri speciale.

Rep.: Și de ce credeți că nu s-a ajuns până acum la rezolvarea acestor probleme, care par comune?

M. C.: Eu sper să se ajungă. Dar se ajunge cu greu. Nu toată lumea sare în ajutor. Sar în ajutor cei care au fost alături de festival și în edițiile trecute, dar s-a mărit grupul celor care au nevoie și din acest punct de vedere mai este de lucru.

Rep.: Acestea au fost cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat la ediția din acest an a festivalului? Mă gândesc, spre exemplu, și la faptul că este puțin penibil ca la fiecare ediție a festivalului să ne aducem aminte că este găzduit din nou în Sala Palatului, care nu este potrivită.

M. C.: Este o problemă pe care nu cred că putem noi să o rezolvăm. Și generația mea cel puțin nu cred că mai are timp să o mai rezolve. Dar cine știe? E păcat că, în momentul în care ai cele patru orchestre ale lumii venind în țară, nu poți să le dai celor din sală posibilitatea să asculte aceste orchestre la adevărata lor amploare, sonorizare, acustică ș.a.m.d.. Da, asta este. Încercăm să facem ce se poate. Încercăm să îmbunătățim sunetul cu olandezii care vin (cei care se ocupă de sistemele de sonorizare, n.r.), dar credeți-ne că mai mult de atâta nu se poate. Avem promisiuni. Promisiunile sunt din 2003. Asta este. Încercăm.

Rep.: Mai sunt mari orchestre și artiști care refuză să vină la festival din cauza situației sălii?

M. C.: Nu. Deja lucrurile au evoluat. Oamenii au înțeles despre ce este vorba. Sonorizarea în Sala Palatului nu este chiar așa de rea, cum a fost acum câțiva ani. Până în momentul în care am început să lucrăm cu olandezii erau probleme. Dar deja s-a îmbunătățit mult și se va îmbunătăți. Și orchestrele mari au aflat. Din acest punct de vedere nu (nu refuză, n.r.). Singurii care nu pot să vină în acest moment sunt cei care au alte programe și nu putem noi să ne corelăm în programul lor de concerte.

Rep.: Care este bugetul ediției din acest an a festivalului și cât la sută din această sumă reprezintă onorariile artiștilor? Dar sponsorizările și vânzările de bilete/ abonamente?

M. C.: Din bugetul de stat se cheltuie 28 de milioane de lei. Atenție, sunt lei, nu sunt euro, pentru că toată lumea zice: „Ce mult costă acest festival!”. Deci 28 de milioane de lei. Pe lângă acești bani, sunt sumele care se obțin din vânzarea de bilete, care reprezintă vreo 6,5 milioane – 7 milioane de lei, și sumele din sponsorizări. Sumele din sponsorizări – greu pot să fac acum un calcul exact, pentru că sunt sponsorizări în servicii, în bani, în relații. Putem ajunge la sponsorizări de vreo 500.000 de euro cu servicii, cu sume de bani pe care le oferă sponsorii, ceea ce este un pas înainte pe care l-a făcut festivalul din acest an (cea mai recentă estimare arată că suma din sponsorizări pentru Festivalul Enescu este de aproximativ 700.000 de euro, în bani și servicii, n.r.). Spre deosebire de ediția trecută, din punct de vedere al biletelor – deși s-a redus festivalul cu o săptămână, e adevărat prin creșterea puțină a prețului -, valoarea încasărilor s-a dublat. Iar, din punct de vedere al participării sponsorilor, printr-un management bun pe care l-au făcut cei care s-au ocupat de acest lucru, s-a mărit și participarea sponsorilor și participarea nu neapărat valorică, însemnând financiară, ci valorică a acestor companii care au venit spre festival.

Rep.: Putem să ne gândim la faptul că sponsorii sunt atrași de valoarea festivalului, își dau în sfârșit seama cât de important este festivalul? Știu că era o problemă la edițiile precedente.

M. C.: Da, putem să spunem. Și aici este și meritul celor care au făcut PR-ul și meritul celor care au avut relațiile cu sponsorii, cei de la OMA, care i-au convins, pe unii dintre ei mai greu, dar i-au convins să vină și unii dintre ei vin pentru o perioadă chiar mai lungă. Și munca asta de convingere n-a fost ușoară.

Rep.: Revenind la orchestre și artiști, care au fost orchestrele și artiștii cel mai greu de adus la festival, pe lângă celebra Filarmonică din Berlin care vine pentru prima dată?

M. C.: Anne-Sophie Mutter, care vine după vreo 12 ani de tatonare. E important însă că doamna Mutter va veni, va avea un recital și ne-a promis că vine și în 2017 cu un recital. Sunt mulți artiști care vor veni pentru prima dată, ca și Filarmonica din San Francisco. N-a fost ușor să-i aducem. Este vorba de Christian Thielemann, dirijorul, care vine și el pentru prima dată în România. Sunt artiști care au înțeles greu că în România se desfășoară un festival important, la care este bine să vii. Noi am intrat deja într-un circuit, pe o axă – axa Londra-Lucerna-București -, și toate aceste orchestre care vin sau artiștii care au turnee europene includ Bucureștiul în acest moment pe harta turneului lor. În general, nu mai avem probleme cu artiștii pe care îi invităm. În 2017, îl vom avea și pe Lang Lang (celebrul pianist din China, n.r.), de exemplu. În funcție de posibilitățile lor, vin și vin cu plăcere. A fost o perioadă grea, în 1998, 2001, 2003, în care am primit multe refuzuri, dar acum nu mai există refuzuri, acum, efectiv, dacă pot veni, vin. Nu au alte motive să nu vină.

Rep. Spre exemplu, în cazul Filarmonicii din Berlin, care a fost motivul invocat de-a lungul timpului, de nu au vrut să vină timp de 18 ani?

M. C.: Motivele au fost întotdeauna foarte civilizate și au fost profesioniste, în sensul că „V-ați adresat prea devreme sau v-ați adresat prea târziu”. Dar, în sfârșit, am găsit o soluție și faptul că Berlinul vine și face un lucru deosebit că vine este demonstrat de venirea lor în ziua concertului. Ei vin cu charter, vine un cargo special cu instrumentele lor, sosesc la prânz, au concert și pleacă a doua zi dimineața. Deci, pentru ei este un efort să includă Bucureștiul în acest circuit al lor, dar, totuși, l-au inclus, ceea ce este foarte important. Pentru festival este deosebit, sper să fie bine și pentru ei. Tocmai am discutat cu managerul orchestrei. Dacă iese bine concertul și ei sunt mulțumiți și toată lumea este fericită, discutăm pentru 2019. Deci nu mai așteptăm alți 18 ani.

Rep.: Sunt aceștia artiștii și orchestrele cu cele mai mari onorarii? Știu că orchestre precum Filarmonica din Berlin, dar și cele din Amsterdam, din Israel și din Viena au onorarii de peste 150.000 de euro pentru un concert. Au fost și aceste motive financiare care au stat în spatele refuzului sau nu s-a pus niciodată problema așa?

M. C.: Nu. Pot să vă spun că în 2001 eram în discuții cu Los Angeles Philharmonic și le-am pus pe masă un carte blanche (un cec în alb, n.r.). Și le-am spus „Domne’, ca să veniți de două ori în România, hotărâți voi ce onorariu vreți să luați”. Și au refuzat. Deci, chiar dacă le dădeam bani mulți, ei au refuzat să vină în România. De aceea v-am spus, în 2001, 2003, era o perioadă în care festivalul nu avea deschiderea de acum. Acum însă se știu deja onorariile pe care le-au avut în edițiile trecute, onorariile pe care le percep și în altă parte. Au fost discuții la un moment dat că vezi Doamne că în România se plătește mai mult. Da, s-a plătit mai mult din două motive. Acum nu se mai plătește. O dată, pentru că cerem să se cânte Enescu, ceea ce este pentru unele orchestre mai complicat și din acest punct de vedere au și mai multe repetiții și acest lucru mărește cumva onorariul. Și, în al doilea rând, pentru că se plătesc și drepturile de radio și televiziune. Suntem printre puținele festivaluri din lume la care concertele sunt transmise unele în direct, unele înregistrate, majoritatea pe internet și acest lucru se plătește, evident. Și din acest punct de vedere poate onorariile au fost cu între 5 și 15% mai mari decât cele care se auziseră că erau în alte părți. Dar acum, cum să vă spun, este un lucru care se știe peste tot. Nu mai poți să vii și să ceri, pentru că în momentul în care ar veni cineva și ar cere niște onorarii foarte mari aici, atunci am spune „Mulțumesc, putem să luăm și pe altcineva”. Acum nu mai suntem atât de dependenți de ei. Putem să decidem care dintre orchestre să vină. Vă aduc aminte și de problema cu Scala (din Milano, n.r.). Scala, după 2001, când a fost un mic incident, tot a încercat să vină la festival și le-am pus o condiție: „Veniți, dacă veți cânta Enescu”. Și au trecut, din 2001, 14 ani și n-au venit. O să vină în 2017, pentru că vor cânta Enescu. Ăstea sunt condițiile.

Rep.: Care a fost cel mai scump artist sau cea mai scumpă orchestră?

M. C.: Berlinul. Restul orchestrelor au fost la normal, dar Berlinul este orchestra care și din punct de vedere organizatoric ne pune multe probleme.

Rep.: Vorbim despre o sumă mult mai mare de 150.000 de euro?

M. C.: Da, este o sumă care este dublă pentru concert.

Rep.: Spuneați că Filarmonica din Berlin vă pune și probleme privind organizarea. Despre ce probleme este vorba?

M. C.: Da. Logistic este orchestra care vine cu cele mai multe instrumente, nu ca număr neapărat, ca volum și greutate. Noi nu am avut până acum așa ceva. Este vorba de 110 metri cubi de materiale, 11 tone de instrumente, tot ce își aduc ei. Cea mai mare (orchestră, n.r.) pe care noi am mișcat-o în București a fost de 6 tone și de vreo 45 de metri cubi. Cam atâtea sunt măsurile normale. Berlinul vine cu ceva imens. Avionul cu care vin ei nu poate să aterizeze pe Băneasa, va trebui să aterizeze pe Otopeni. Din acest punct de vedere este foarte greu. Plus că ei vin și la ore din acestea care ne cam țin cu sufletul la gură, în sensul că vin la ora 13.00 și concertul este la ora 20.00 și noi trebuie să facem foarte multe lucruri între timp. Iar în rest mai avem orchestre care vin, dar pe care deja le știm. Și Concertgebouw vine în ziua concertului, San Francisco vine în ziua concertului, Israelul vine în ziua concertului. Ei știu și deja pentru ei este o chestie mai simplă, nu-și mai fac atâtea probleme.

Rep.: Dar stau mai mult? Bănuiesc că înainte veneau, cântau și plecau.

M. C.: Și acum fac la fel, pentru că sunt profesioniști. Dacă le place România, oamenii vin în concedii. Dar acum vin focusați pe a cânta. De exemplu, Anne-Sophie Mutter vine cu o zi înainte, seara, la ora 20.00, și pleacă a doua zi, imediat după concert. Adică nu stă deloc. Și sunt și alții.

Rep.: Ați avut și solicitări puțin mai deosebite din partea unor artiști-vedetă?

M. C.: Nu. În decursul anilor da, dar acum, în ediția asta, nu am avut. În decursul anilor am avut un Nigel Kennedy care ne-a mâncat sufletul.

Rep.: De ce? Vă întreb pentru că el este foarte simpatic pe scenă.

M. C.: Pe scenă. Să ne limităm la simpatia lui de pe scenă. Sunt unii artiști care încearcă să epateze prin ceea ce cer, nu prin ceea ce neapărat fac pe scenă. E o mare diferență în comportament între Nigel Kennedy, de exemplu, și David Garrett. Dintr-un anumit punct de vedere, să zicem că sunt cam de același fel, de același gen, dar David Garrett n-a cerut nimic în plus, iar la Nigel Kennedy am avut de la sushi, la apă nu știu de care, la temperatură nu știu de care, la nu știu câte cartoane de bere și lăzi de vin. Deci chestii care pe mine mă deranjează mult. Știu că este un lucru care este obișnuit pentru vedetele pop-rock. Ăstea cer multe ca să apară ele. Mi-aduc aminte când am mai organizat un concert și era Yannick Noah, care era tenisman, dar voia să cânte, și Gilbert Becaud. Gilbert Becaud a cerut o sticlă de whisky, a doua a plătit-o el, iar la Yannick Noah a fost un restaurant întreg pe care a trebuit să-l aducem acolo și diferența a fost imensă între cei doi. Sau Menuhin (violonistul Yehudi Menuhin, n.r.) care n-a cerut nimic. Deci, nu trebuie să ceri, trebuie să ceri publicului aprecierea în momentul în care apari pe scenă, nu ce ți se aduce în culise.

Rep.: Mă așteptam să fie mai multe solicitări din partea artiștilor, având în vedere nivelul la care se află.

M. C.: Nu. Artiștii de acest gen sunt artiști normali, cu extraordinar de mult bun simț și cărora din obligație comportamentală le dai o cafea și o apă minerală.

Rep. Să revenim puțin la latura educativă a festivalului, aceea în care orchestrele și artiștii invitați sunt rugați să cânte Enescu. Va deveni și mai cunoscut Enescu după această ediție a festivalului? Ce opere ale lui George Enescu vor fi cântate pe scena festivalului?

M. C.: Sigur. În acest an se cântă 20 de opusuri de Enescu. În anul 2017 suntem acum în discuții și probabil vor fi vreo 29, deci mult mai mult. Dovadă că a început să se cânte Enescu este faptul că „Oedipe”-ul va fi prezentat în deschidere (în ediția din 2017, n.r.) de London Philharmonic, este faptul că „Oedipe”-ul va fi anul viitor prezentat la Covent Garden, este faptul că, de exemplu, Santa Cecilia va prezenta, pentru prima dată în festivalul nostru, dar și la Roma, „Simfonia a 3-a”, de Enescu, sub bagheta lui Pappano (dirijorul Antonio Pappano, n.r.). Avem o serie de recitaluri în 2017 ale unora dintre cei mai mari interpreți ai momentului. E vorba de Vengerov (violonistul Maxim Vengerov, n.r.), Kavakos (violonistul Leonidas Kavakos, n.r.), frații Capuçon, care vor prezenta Sonatele de Enescu în recital în cadrul festivalului. S-au făcut multe înregistrări între timp. De exemplu, Truls Mørk, marele violoncelist, a făcut o înregistrare a Simfoniei concertante pentru violoncel și orchestră, simfonie pe care o va cânta în cadrul festivalului, în 2017, cu Filarmonica Națională a Franței. Vor deschide stagiunea lor acolo la Paris. Deci Enescu a intrat deja într-un circuit, poate încă nu atât de mare la nivelul orchestrelor, însă la nivelul concertelor, recitalurilor este deja arhicunoscut și s-au făcut multe înregistrări și se vor face în continuare. Lumea a început să îl înțeleagă.

Rep.: Știu că au existat în trecut probleme în privința drepturilor de autor asupra lucrărilor lui Enescu. Care este situația în prezent? Cum vă descurcați? Ați reușit să achiziționați partiturile necesare pentru ediția din acest an a festivalului?

M. C.: Este o problemă foarte delicată aici, pentru că nu s-au mai tipărit partituri. Ceea ce s-a tipărit, s-a tipărit doar la nivel de Sonate pentru pian, vioară, violoncel. Lucrările mari, simfoniile, nu s-au tipărit, se găsesc destul de greu. Noi reușim să mai trimitem de aici niște partituri, ei (artiștii, n.r.) încearcă să își facă rost din bibliotecile care sunt acolo (în străinătate, n.r.). Dar aici trebuie o campanie națională și este un proiect național care ar trebui să fie demarat pentru această serie a lucrărilor de Enescu. S-au făcut în străinătate. Rușii au făcut foarte mult pentru Șostakovici (Dmitri Șostakovici, n.r.), pentru Prokofiev (Serghei Prokofiev, n.r.), pentru Rahmaninov (Serghei Rahmaninov, n.r.), au tipărit serii întregi. Noi n-am reușit încă, pentru că e problema editurilor. Că nu e a noastră, că e franceză, că e în fine. Sunt discuții din acestea care îi fac rău lui Enescu în acest moment. De exemplu, „Oedipe”-ul nu există în variantă tipărită, există doar varianta scrisă de mână, ceea ce… Și nu dă bine, adică un festival de o asemenea valoare se ascunde cumva după cireș că n-avem partituri să le trimitem sau le trimitem copii sau le trimitem pe fax. E rușinos. Dar vreau să vă spun că nu este numai problema festivalului. Toată lumea zice „Festivalul nu face chestia asta cu partiturile, festivalul n-a făcut chestia cu muzeele”. Festivalul e festival, festivalul nu trebuie să se ocupe de ce se ocupă muzeul sau arhitecții sau se ocupă editura. Dar festivalul trebuie să promoveze. Promovăm ce avem, dacă în momentul ăsta n-avem, asta e.

Rep.: Dar principalele probleme sunt de la cele două edituri franceze (Salabert și Enoch), care nu vor să vândă drepturile?

M. C.: Editurile le-ar vinde și mâine. Problema este că cineva trebuie să le și cumpere sau trebuie să se înțeleagă cu ele (cu editurile, n.r.). Au fost discuții. Mi-aduc aminte din 1991 că au fost niște discuții mari și nu s-a căzut de acord asupra unui procent. Francezii voiau (să dea, n.r.) 50%, noi voiam 51%. Nu s-a căzut de acord în privința celor 51 de procente. Până la urmă, noi am rămas fără niciun procent. Am discutat cu cei de la Salabert și de la Enoch, ei au zis „Dați-ne comandă și facem”. Ideea nu este să dai comandă, pentru că nici noi nu putem să dăm comandă pentru nu știu câte zeci, mii de partituri. De asta v-am spus. Este un program național care trebuie derulat și poate aici este și o datorie să spunem a ICR-ului (Institutul Cultural Român, n.r.) să intre în această promovare și ei au tipărit niște lucrări postume, niște lucrări inedite, dar cred că ar trebui să înceapă discuțiile și pentru lucrările importante de Enescu.

Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți cu adevărat „la butoanele” unui asemenea festival de atât de mult timp, de 24 de ani?

M. C.: Din 1991. Uitați-vă, am părul alb (râde). E greu, ești supus multor presiuni, stres, acuze ș.a.m.d. Nu e o poziție pe care să zic așa… deși este invidiată, nu știu de ce este invidiată, dar cum să spun, nu e ușor. E o muncă grea, o muncă de 20 și ceva de ani. Aș prefera să nu spun mai multe.

Rep.: Aveți o echipă mică pentru un festival uriaș. Despre câți oameni este vorba?

M. C.: Mică între festivaluri. Suntem 11 oameni între festivaluri. Acum sunt cam în jur de 80-90 de persoane care lucrează. Nu pot să spun că este cifra ideală, dar ne descurcăm. Ceea ce mie îmi place să spun întotdeauna este că lucrăm în fiecare an cu alți tineri și tinerii ne ajută, deci nu se lucrează decât cu nucleul tare, cei 11 în principiu sunt cam aceiași, dar până la 90 sunt studenți care vin, absolvenți, masteranzi, doctoranzi, care vin și lucrează la festival și eu cred că ei câștigă foarte mult în experiență, în relații. E o școală pe care o facem aici.

Rep.: Care au fost cele mai importante momente pentru dumneavoastră personal în acești ani, de când organizați Festivalul Enescu?

M. C.: Cele mai importante momente sunt momentele în care ni se aprobă bugetul. Momentele ălea sunt cele mai importante (râde). Nu pot să vă spun, toate au fost. Am trecut și prin momente frumoase și prin momente mai grele, puțin mai neplăcute, dar în momentul în care mi se spune „Domne’, ai bugetul pentru festivalul următor”, ăla e cel mai important moment. Atunci poți să ai satisfacția că vei reuși să faci ceea ce ți-ai propus.

Rep.: Aveți această satisfacție pentru ediția următoare a festivalului?

M. C.: Nu, dar vă dați seama când o să o am cum o să fie (râde). Promisiuni sunt și sper că oamenii să înțeleagă din ce în ce mai mult că e o investiție, așa cum vă spuneam, care merită.

Rep.: Promisiuni sunt de la Ministerul Culturii? De la Guvern? De unde sunt promisiunile?

M. C.: Banii vin prin bugetul de stat. Cei de la Parlament sunt cei care ar trebui să ridice mâna și eu cred că s-a înțeles.

Rep.: Vă întreb pentru că în urmă cu mai multe luni domnul premier spunea că este un buget uriaș și au fost câteva discuții în legătură cu acest lucru.

M. C.: Pentru România este un buget uriaș, da, dar să-l comparăm cu celelalte festivaluri. Noi avem 28 de milioane de lei (de la bugetul de stat, n.r.), care înseamnă în jur de 6,5 milioane de euro, iar la Salzburg (festivalul de la Salzburg, n.r.) sunt 46 de milioane de euro. Și noi suntem comparați cu festivalul de acolo. E adevărat, valoarea biletelor nu este aceeași ca aceea de la Salzburg, acolo este o infuzie de capital turistic, pentru că e altceva. Dar obrazul subțire… Asta e.

Rep. Ați făcut referire și la momentele mai grele pe care le-ați trăit în timpul festivalului. Faptul că domnul Ioan Holender, directorul artistic al festivalului, a anunțat încă din luna februarie că ediția din 2015 este ultima pe care o va conduce din punct de vedere artistic este un moment dificil în istoria și evoluția festivalului?

M. C.: De ce dificil? Mâine, dacă o să mor eu, credeți că o să fie un moment dificil pentru festival? Nu. Festivalul trebuie să meargă înainte, cu domnul Holender, cu mine, cu Artexim, cu altcineva, e deja un lucru care nu mai ține de persoane, ține de structură, ține de nume. Deja programul pentru 2017 se lucrează cu alt director, s-a lucrat și cu alții, deci festivalul a crescut și și-a schimbat și nume, și număr, și bani, și tot. Nu cred că trebuie persoana să fie cea care să decidă dacă un festival va exista sau nu. Până la urmă tot banul decide. Până la urmă sper că banul o să fie aprobat.

Rep.: V-am întrebat pentru că, deși era cumva așteptat, anunțul dumnealui a părut un pic cam abrupt și mă întrebam ce s-a întâmplat.

M. C.: A fost decizia dânsului. Asta e. Nu comentez.

Rep.: Spuneați că deja se lucrează cu un nou director artistic pentru ediția viitoare. Puteți să ne spuneți cine este succesorul domnului Holender?

M. C.: Eu v-aș spune, dar nu pot să vă spun.

Rep.: Dar ce puteți să ne spuneți în acest moment?

M. C.: V-am spus că o să fie Lang Lang, o să fie deschiderea cu „Oedipe”, o să fie Santa Cecilia, o să vină Scala din Milano, o să vină Anne-Sophie Mutter și o să vină și alte nume care vin pentru prima dată în România. Tocmai asta v-am spus, că festivalul merge în continuare. Și directorul o să fie un director tânăr, bun, care sunt sigur că va fi apreciat în momentul în care va fi anunțat de Ministerul Culturii. Dar asta a fost înțelegerea cu Ministerul Culturii, să fie ei primii care îl anunță.

Rep. Vor să câștige ei laurii?

M. C.: Nu este vorba de câștigat lauri. Pe undeva probabil că vor să își asume acest anunț.

Rep.: Ne mai puteți spune și altceva despre noul director artistic în afară de faptul că este tânăr?

M. C.: Mai are ochi albaștri (râde). Și nu e român.

Rep.: Ne putem aștepta ca, în noua formulă de conducere artistică, Festivalul Enescu să se schimbe un pic. Spre exemplu, în privința artiștilor. Să sperăm că la un moment dat o să o vedem și pe doamna Angela Gheorghiu pe scena evenimentului?

M. C.: Credeți că Festivalul „George Enescu” n-ar fi avut această evoluție sau nu s-a dezvoltat pentru că n-a venit doamna Angela Gheorghiu? Doamna Angela Gheorghiu a fost invitată de trei ori. Decizia dânsei a fost de a nu veni. Acum, dragoste cu sila nu se face. Dacă dânsa, la un moment dat, o să considere că poate să vină în condițiile pe care le pune festivalul, cu mare plăcere va fi invitată. Nu cred că festivalul trebuie să stea într-un artist. Festivalul are programele lui, are seriile lui, are personalitățile care îl promovează, care îl fac să fie așa cum este. Festivalul are niște lucruri deja foarte bine stabilite, aceste serii deja sunt bine stabilite. Aici se va mai lucra la un moment dat și încerc să lucrez cu viitorul director pentru a apărea încă niște lucruri mai speciale. Am avut o experiență foarte bună cu acele workshop-uri, în 2013. N-au mai fost acceptate pentru 2015. Vor fi reluate pentru 2017, pentru că este un lucru bun ca unii compozitori străini să se întâlnească cu compozitori tineri români, să facă acest schimb de experiență, să li se înregistreze lucrările, să li se prezinte lucrările, să își prezinte lucrările. Deci este un lucru pe care îl vom relua în 2017 și vom găsi probabil și niște lucruri mai speciale, în spații mai speciale, dar nu vrem să ieșim din tipicul deja recunoscut al festivalului. Au fost ediții, au fost 2007, 2009, când am avut niște serii de concerte, world music, muzică clasică și jazz, din păcate nu au dat rezultatele pe care le așteptam. Și atunci încercăm să ne restrângem la acest program. Dar sunt sigur că, pe lângă programul respectiv, vor exista alte programe, cum este acest „București Creativ” care începe să crească, cum probabil va fi și piața din altă perspectivă și alte evenimente, concerte în țară. Sper ca totuși și filarmonicile din țară să aibă o altă reacție în momentul în care le propunem niște artiști străini. Acum este o reacție din asta de lâncezire: „Lasă că nu trebuie să mă ocup eu să mai vină cineva la mine, îl văd la televizor și nu-l mai aduc la mine”. Din acest punct de vedere pot și filarmonicile să ne ajute, să existe o răspândire în țară mai importantă.

Rep.: Dumneavoastră mai aveți timp să mergeți să vedeți vreun spectacol? Vă doriți să vedeți un anumit spectacol din festival?

M. C.: Toate spectacolele le văd din culise. În 24 de ani nu am stat niciodată în sală să văd un concert. E bine, e rău? Când mă duc la alte concerte nu prea pot să stau pe scaun. E deja un defect profesional. Din culise vezi altfel concertele, ești mult mai apropiat de ceea ce se întâmplă acolo pe scenă, pentru că îi vezi pe oamenii aceia care intră pe scenă, care ies din scenă, care au o anumită reacție când ies din scenă. E altceva, e un alt mod de a vedea concertele. Și îl prefer pe acesta.

Rep: Și așteptați cu nerăbdare să vedeți din culise ceva anume?

M. C.: Aștept 21 septembrie. Atunci toată lumea pleacă și s-a liniștit toată problema. Până atunci suntem în priză.