Prima pagină » Cultură » IndieWire: „Poziția copilului”, de Călin Netzer, printre cele mai bune filme străine din 2014

IndieWire: „Poziția copilului”, de Călin Netzer, printre cele mai bune filme străine din 2014

IndieWire:
"Poziția copilului", de Călin Peter Netzer, a fost inclus printre cele mai bune 30 de filme într-o altă limbă decât engleza ale anului 2014.

Lungmetrajul „Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer, a fost inclus printre cele mai bune 30 de filme într-o altă limbă decât engleza ale anului 2014, de rețeaua de critici a site-ului specializat IndieWire, alcătuită din 500 de experți în cinematografie din lume.

Pe parcursul anului 2014, membrii rețelei de critici a site-ului IndieWire au adăugat notele și recenziile lor pe paginile dedicate filmelor. Lungmetrajele sunt din toate colțurile lumii – din Franța, Polonia, Japonia, Chile și Iran și multe alte țări.

Printre producțiile cinematografice care compun lista celor 30 de filme într-o altă limbă decât engleza se numără animația „The Wind Rises”, de Hayao Miyazaki, „Stranger by the Lake”, de Alain Guiraudie, „Așa tată, așa fiu/ Like Father, Like Son”, de Hirokazu Kore-eda, „Ernest și Celestine/ Ernest and Celestine”, de Stéphane Aubier, Vincent Patar și Benjamin Renner, „Omar”, de Hany Abu-Assad, „Gloria”, de Sebastián Lelio, și „Ida”, de Pawel Pawlikowski.

Lungmetrajul „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2013 și a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar 2014, fără a obține însă o nominalizare. Totodată, „Poziția copilului” a câștigat trofeul pentru cel mai bun film la ediția din acest an a galei Gopo.

„Poziția copilului”, cu Luminița Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia și Natașa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010).

Filmul vorbește cu dramatism, cu emoție, dar și cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste și despre amprentele pe care le lasă părinții asupra personalității acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan și vorbește despre trafic de influență și corupție la nivel mic în instituțiile de bază ale societății și extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Citește și