Instalația de arhitectură omagială pentru susținerea și promovarea expoziției Efectul Picasso, de la Muzeul de Artă Recentă, a ajuns la Promenada Mall
Instalația de arhitectură omagială, dedicată susținerii și promovării expoziției Efectul Picasso, vernisată săptămâna trecută la Muzeul de Artă Recentă / MARe, este expusă, începând de luni și până duminică inclusiv în Promenada Mall. Ideea creării acestei instalații a venit ca urmare a parteneriatului dintre oficialii centrului comercial și instituția privată de cultură.
Prin expunerea acestei instalații imersive în Promenada Mall, reprezentanții NEPI Rockcastle, dezvoltatorul centrului comercial, și-au dorit să omagieze pictorii români influențați de arta cubistă a lui Pablo Picasso, dar și să promoveze expoziția „Efectul Picasso”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale care se desfășoară anul acesta în România.
Muzeul de Artă Recentă din București (MARe) și-a deschis, pe 27 septembrie, porțile publicului dornic să simtă „Efectul Piccaso”. Este vorba despre o expoziție – eveniment pentru România, unde au ajuns pentru prima dată zeci de lucrări ale marelui artist, opere care aparțin familiei sale și care sunt găzduite tradițional în muzeul din Paris care îi poartă numele. Totuși, în 2023, anul în care se împlinește o jumătate de secol de la dispariția fizică a marelui pictor, opt țări de pe glob, printre care și România, marchează această bornă prin expoziții tematice. Instituția de cultură care găzduiește această expoziție-eveniment este una privată, printr-o colaborare de succes cu instituțiile statului, care au asigurat o parte semnificativă din finanțare, alături de partenerii din mediul de afaceri și societatea civilă. Expoziția „Efectul Picasso” este deschisă până pe 8 ianuarie, iar în marja sa vor fi derulate alte evenimente culturale, de la cursuri pentru cei mici, la dezbateri și la proiecții de film.
„O experiență specială”
Autorul instalației „Efectul Pablo Picasso” este arhitectul Dorin Ștefan Adam, care, prin viziunea sa, a urmărit redarea unui conținut prezentat într-o continuă schimbare, care să genereze efecte vizuale neașteptate și să transporte privitorul în lumea culorilor, a formelor și simbolurilor inspirate de marele pictor spaniol, au transmis reprezentații Promenada Mall.
Instalația integrează un panou video sub forma unui zid cu o lungime de nouă metri și un perete oglindă, pe care sunt prezentate, într-o succesiune de șapte ipostaze, elemente din lucrările lui Pablo Picasso, precum și lucrări ale unor artiști inspirați de opera acestuia. Conținutul este într-o continuă transformare, având un efect de transpunere a privitorului și imersiune în lumea artei.
„Promovarea culturii, în toate formele ei, este una dintre direcțiile strategice ale grupului NEPI Rockcastle. Parteneriatul cu expoziția Efectul Picasso face parte din angajamentul de a susține manifestările din zona artei și de a aduce mai aproape de vizitatorii centrelor noastre comerciale lucrările unor mari artiști. Suntem onorați să celebrăm, în Promenada Mall, geniul unuia dintre cei mai mari pictori ai lumii, Pablo Picasso, dar și opera unor artiști români inspirați de acesta. În afara instalației imersive, am pregătit, până la finalul lunii octombrie, și ateliere creative pentru copii și adulți. Astfel, ne dorim să le oferim vizitatorilor noștri o experiență specială, care se înscrie în actuala tendință de transformare a centrelor comerciale. Acestea au încetat de mult să fie doar locuri unde mergem să ne facem cumpărăturile, ci devin adevărate hub-uri sociale și inimi ale comunității. Faptul că România face parte dintre cele opt țări care găzduiesc expoziția Efectul Picasso este un eveniment cultural de amploare, așadar susținerea acestei inițiative a venit, pentru noi, ca un gest firesc”, a spus Roxana Baias, Group Head of Marketing, NEPI Rockcastle.
Expoziția „Efectul Picasso”, o premieră absolută în peisajul cultural românesc, este găzduită de MARe/ Muzeul de Artă Recentă/, în perioada 27 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024. În cadrul acestei expoziții-eveniment, vor fi expuse 46 de lucrări – picturi, desene, gravuri – semnate de Pablo Picasso, față în față cu 65 de lucrări – picturi, sculpturi, fotografie, ceramică, graffiti – semnate de 37 de artiști români contemporani, influențați de opera celei mai importante figuri a artei moderne. Printre artiștii români expuși se numără: Ion Grigorescu, Mircea Cantor, Ștefan Bertalan, Alma Redlinger, Neculai Păduraru, Vasile Gorduz, Florin Mitroi, Victor Man, Silvia Radu, Dumitru Gorzo etc.
„Pentru MARe, expoziția Efectul Picasso reprezintă o reușită și o satisfacție imensă. Este o ocazie extraordinară pentru români de a vedea laolaltă lucrări de o valoare artistică inestimabilă și sper să se bucure în număr cât mai mare de acest eveniment cultural istoric. În acest context, inițiativa NEPI Rockcastle și Promenada Mall, partenerii noștri, mi se pare cu atât mai lăudabilă. Instalația este un mod inedit nu doar de a celebra efectul și contribuția în artă a marelui Pablo Picasso, ci și impactul pe care arta îl are asupra noastră, a oamenilor. Arta ne deschide porțile spre o altă lume și vă invit să o faceți cât mai des: aici, la Promenada Mall, la MARe, dar și cu orice altă ocazie. Să primim arta în viața noastră cât mai des posibil!”, a adăugat Erwin Kessler, director MARe/ Muzeul de Artă Recentă.
Instalația va fi amplasată în Promenada Mall, la etajul 1, în zona magazinului H&M și va putea fi vizitată zilnic între orele 10:00 și 22.00, accesul fiind liber.
Instalația este accesibilă publicului în trei centre comerciale ale NEPI Rockcastle, în cadrul unui traseu itinerant. Astfel, instalația a fost deja expusă, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie, în City Park Mall Constanța, iar în intervalul 19 – 25 octombrie, va putea fi văzută și în Mega Mall București. Toate cele trei centre comerciale sunt, alături de NEPI Rockcastle, partenere ale MARe/ Muzeul de Artă Recentă și susțin expoziția Efectul Picasso.
Expoziția de la MARe, cu sediul pe Bulevardul Primăverii 15, este deschisă zilnic între orele 10:00 – 20:00, cu excepția zilei de marți.
Un bilet cu prețul întreg costă 100 de lei, iar unul dintru grup de minimul cinci persoane este 70 de lei. Elevii, studenții și pensionarii plătesc 50 de lei pentru a vizita expoziția.
Efectul Picasso în librăria Cărturești
Până pe 9 octombrie, pasionații de lectură și suveniruri pot face un popas în librăria Cărturești, unde îl vor întâlni pe celebrul pictor spaniol Pablo Picasso în paginile cărților în română și engleză, dar și pe căni, jocuri puzzle sau tatuaje temporare.
Cărturești este partener al NEPI Rockcastle în efortul de a promova inițiative din zona de educație, cultură și dezvoltare personală prin artă. Astfel, în această perioadă, în librăriile Cărturești din Promenada Mall, Mega Mall București și City Park Constanța se vor organiza ateliere de pictură și creativitate gratuite, destinate atât adulților, cât și copiilor.
Clienții care descarcă aplicația mobilă SPOT, între 2 și 8 octombrie, își creează cont și selectează Promenada București ca mall favorit, vor primi cadou de bun venit un voucher Cărturești în valoare de 50 de lei. Cei care au deja cont și scanează bonuri în valoare de minimum 300 de lei, pe maximum două bonuri, pot câștiga o invitație la Expoziția Efectul Picasso de la MARe/ Muzeul de Artă Recentă.
Sursa foto: Promenada Mall