INTERVIU | Adina Sădeanu, scenarista serialului „Spy/Master”: „M-a fascinat toată drama umană din spatele fugii generalului Pacepa”
Premiera serialul românesc „Spy/Master”, o producție originală HBO MAX, cu un scenariu scris de Adina Sădeanu, care a câștigat cu el concursului național organizat în România de HBO, „Write a Screenplay For”, are loc vineri. Gândul a vorbit cu Adina Sădean despre ideea din spatele acestui scenariu inspirat din fuga generalului din Securitatea comunistă Ion Mihai Pacepa, despre pasiunea ei pentru povești cu spioni, participarea la Berlin și planuri de viitor.
Povestea creată de Adina Sădeanu și Kirsten Peters este plasată la apogeul Războiului Rece și acoperă o săptămână din viața personajului fictiv Victor Godeanu, interpretat de Alec Secăreanu („God’s Own Country”, „Ammonite”, „Happy Valley”), mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu și cel mai important consilier al acestuia. Totuși, Godeanu are un secret. Este agent dublu și trebuie să scape din România și de Ceaușescu înainte ca acoperirea lui să fie compromisă.
Având o singură șansă pentru a rămâne în viață, Victor Godeanu se folosește de o călătorie diplomatică în Germania pentru a fugi în Statele Unite. Ajutat de o agentă Stasi sub acoperire și, totodată, fostă iubită (Svenja Jung, „Deutschland ’89”), dar și de un agent CIA (Parker Sawyers, „Southside with You”), Godeanu trebuie să evite agenții KGB și spionii propriei țări (Ana Ularu și Laurențiu Bănescu), conștient că dezertarea îi pune familia lăsată în urmă în pericol de moarte.
Scenariul serialului de șase episoade a fost ales câștigător în urma concursului național organizat în România de HBO, “Write a Screenplay For”. Serialul este produs de Proton Cinema și Mobra Films pentru HBO Max.
Primele două episoade ale serialului au fost prezentate în premieră la Festivalul de Film de la Berlin, în cadrul Berlinale Series, în februarie. Ambele episoade vor fi disponibile la nivel global pe platforma HBO Max din 19 mai, urmând ca restul de patru episoade să fie difuzate săptămânal, pe rând, iar spre finalul verii să fie difuzate și pe Warner TV Serie în Germania.
„Spy/Master” este creat și scris de Adina Sădeanu și Kirsten Peters, regizat de Christopher Smith („Temple”, „Alex Rider”), iar imaginea este semnată de Ben Wheeler BSC („The Tourist”, „The Baby”) și Ádám Fillenz HCA („Hier”, „Battle: Freestyle”). Antony Root și Johnathan Young sunt producători executivi HBO Max, iar Ioanina Pavel producător creativ. Anke Greifeneder este producător executiv pentru Warner TV Serie. Viktória Petrányi și Judit Sós sunt producătoarele Proton Cinema, iar Tudor Reu este producătorul din partea Mobra Films.
Spune-mi câteva lucruri despre tine. Știu că ești absolventă de ASE, ai fost jurnalist de investigație, ești scenarist, producător. Sunt lucruri destul de diferite, cum ai ajuns totuși să le faci?
Să știi că lucrurile, în esența lor, sunt foarte simple. Am făcut ASE pentru că am vrut să înțeleg niște fenomene. Mai precis, cum pot niște oameni lua niște decizii și lucrul ăsta să mă influențeze pe mine. Asta a fost în mintea mea tot timpul. M-a interesat economia din perspectivă umană, dacă vrei, din perspectiva felului în care o sumă de decizii luate de acești oameni ajung să afecteze viața mea și a altora.
Asta cu jurnalismul a fost o treabă care a început în timpul studenției, Eram la ASE și am văzut un anunț că se caută jurnaliști cu pregătire economică, postat de ziarul Ziua la vremea aia. Acum se simte ca și cum ar fi fost acum 1000 de ani. Nu sunt atât de mulți ani, era 1995. I-am spus unei prietene să mergem, noi eram în anul II și am luat-o ca pe o aventură.
Mie mi-a plăcut să scriu întotdeauna și dintotdeauna am scris cu ușurință. Și când eram la liceu, întotdeauna mă alegeau pe mine să fac speech-urile, să fac orice însemna eveniment public și trebuia cineva să scrie ceva. Deci pe asta cu scrisul am avut-o dintotdeauna, fără să mă gândesc neapărat la vremea aia (eram mică) la faptul că o să fac eu ceva legat de asta sau nu.
Așa că am intrat în presă în felul ăsta, am stat doi ani la Ziua, apoi m-am mutat la Adevărul, unde am avut o experiență extraordinară, am lucrat cu niște oameni minunați, de la care am învățat foarte multe. Și chiar aș vrea să îi mulțumesc tare mult domnului Cristian Tudor Popescu și să îi spun că a însemnat enorm să lucrez în echipa lui într-o vreme când se făcea presă așa, pur sânge, și pentru discuțiile pe care le aveam și introspecția, și analiza evenimentelor. Toate lucrurile pe care le-am trăit atunci au avut un rol semnificativ în formarea mea.
Am avut întotdeauna o pasiune pentru film, dar cumva am ținut-o pentru mine. Vedeam filme, citeam întotdeauna mult despre actori, despre filme, despre cei care au scris, despre lucruri din zona asta. Era mai degrabă un hobby. Apoi am plecat din țară, am studiat în străinătate, am făcut master în jurnalism și apoi unul în relații internaționale. Într-un context combinat cu criza financiară din 2008, cu niște chestiuni de familie complicate, m-am întors în România.
Aceea a fost o perioadă în care am stat cuminte și am început să scriu pentru mine, din nou, fără să mă gândesc neapărat să fac ceva cu asta. Scriam pentru că simțeam să scriu. Și atunci, o prietenă a citit o nuvelă pe care am scris-o și pe care o să o și public anul ăsta, pentru că nu știu de ce nu am avut și aspectul ăsta în minte, nu m-a preocupat. După ce a citit nuvela, m-a întrebat de ce nu scriu scenarii de film și am avut un moment de parcă timpul s-a oprit în loc și m-am gândit: „Dar cum de nu mi-a trecut lucrul ăsta prin minte vreodată?”
Așa a fost, atât de simplu. Prietena mea mi-a confirmat că scriu foarte vizual și dialogurile „te prind”, așa că am început tot așa, într-un fel de joacă, mai mult ca să văd cum e. Și m-a prins, bineînțeles.
Mi-am dat seama că, dacă aș putea să fac o comparație, scrisul la liber, adică, un roman, o nuvelă, orice, este un dans la sol, dacă vrei, scrisul scenariilor este un dans la bârnă, ai scăpat un picior pe afară, gata, ai pierdut, schilibrul s-a terminat, stop joc.
Și am început încet, încet să fac cursuri, să mă uit online, să citesc, să fac cursuri online cu scenariști din străinătate, în special din Statele Unite, la noi neexistând, cel puțin eu nu am găsit la vremea aia. Mai mulți ani am făcut lucrul ăsta, dar am început treptat. Între timp, făceam alte lucruri și făceam și asta. Și, la un moment dat, am luat o decizie să mă dedic acestui lucru.
Cum ai decis că asta este ceea ce vrei să faci?
A fost un moment important în viața mea în care a trebuit să decid ce vreau să fac, așa că am ales să mă duc pe această cale. Și atunci am investit foarte mult timp, resurse financiare și energie în scrierea scenariilor de film. Am făcut foarte multe cursuri în străinătate, am făcut cursuri cu consultanți privați care sunt scenariști în Statele Unite și la un moment dat am tot scris.
Scriam și primeam feedback. Practic, am plătit oameni ca să mă critice și am plătit destul de mult de-a lungul timpului ca să fiu criticată. Cred că e parte din proces și mi-am dorit foarte mult să învăț.
Apoi a fost un moment important și în acest parcurs, când un scenarist din Statele Unite mi-a spus că am ce îmi trebuie pentru a ajunge la nivelul lui. El scrisese un scenariu care fusese cumpărat de Clint Eastwood, ca să înțelegi despre ce vorbesc.
Anthony Grieco mi-a spus: „Mergi înainte, pentru că ai ce îți trebuie. Nu știu dacă într-un an, cinci sau câți o să fie, dar cred că ai ce îți trebuie”, Și a însemnat enorm acest fapt. Acela a fost momentul în care am decis să transform acel hobby într-o profesie, într-o nouă profesie.
Practic, m-am reinventat într un anume sens, deși, dacă e să ne gândim bine, pentru mine cel puțin, nu este o diferență foarte mare între meseria de jurnalist și cea de scenarist, pentru că există unelte comune. Ca jurnalist știi foarte bine că procesul acesta de a căuta este foarte important. Căutarea în sine, întrebările, a privi un lucru, o situație, o felie de viață, un om, un context, a întoarce toate lucrurile pe toate fețele, a pune foarte multe întrebări până ajungi la miez, la un adevăr, este un proces și acest proces există și în scenaristică.
Ce ai luat cu tine din experiența de jurnalist?
Atunci când încep să scriu un scenariu, caut povestea și personajele și le construiesc. Deci am luat cu mine în scenaristică această experiență de jurnalist și a fost extraordinar că am avut-o nu doar în România, ci și în SUA și în Marea Britanie. Am luat din această experiență uneltele despre care vorbeam și asta a fost esența.
Am scris inițial vreo trei scenarii, pe care le-am folosit pur și simplu ca să lucrez pe ele. Un alt moment important a fost că pe unul dintre ele, un science fiction, l-am trimis la o competiție în SUA și acolo a ajuns în primele 20 la sută din vreo 15.000 de scenarii. Și atunci, iarăși, am avut sentimentul că sunt pe drumul cel bun și că ceva, ceva ar putea să se întâmple în urma acestui proces.
Spune-mi cum a fost cu concursul de scenarii pe care l-ai câștigat cu „Spy/Master”.
Concursul a fost destul de simplu. Eu îmi doream să scriu și m-a fascinat întotdeauna lumea asta a spionajului. Am citit multe cărți, am văzut multe filme. Nu neapărat stilul James Bond. La un moment dat, am văzut online un anunț, cred că pe Facebook sau mai știu exact unde, în care scria că Asociația Cinemascop a regizorului Cristian Mungiu și HBO România organizează acest concurs. Erau la a doua ediție. Se scria scenariul pentru doi actori, ăsta era tipicul pentru acest concurs, erau selectați doi actori și trebuia să scrii pentru ei. Evident, exista o temă, dar nu exista nici obligație și nicio garanție că acel scenariu va ajunge să fie jucat fix de respectivii actori.
Atunci mi-am dat seama că acela era momentul să fac acest scenariu inspirat din fuga lui Pacepa. M-au fascinat din toată viața lui, care e destul de complexă, ultimele zile înainte să fugă. Cum a fost posibil ca un om în poziția lui, cu puterea lui, să fugă în felul ăsta, să își lase familia în urmă? Ce s-a întâmplat de fapt acolo? Ce a simțit el? Ce au simțit cei pe care i-a lăsat în urmă? Adică, toată drama asta umană m-a fascinat.
Am scris un outline, am sunat-o pe Kirsten Peters, pe care o știam de la un program bun de scris scenarii din Europa, la care am participat amândouă, și am fost la Berlinală fix în anul pandemiei 2020. I-am spus ce idee am și i-a plăcut foarte mult, dar era destul de prinsă atunci și m-a rugat să pun eu pe hârtie și să trimit, ceea ce am și făcut. Chiar mi-a scris un email și mi-a zis că e o super poveste, deși eu nu avusesem timp să îi traduc tot ce scrisesem în aplicația pentru concurs.
Au fost patru etape și concursul a fost online, pentru că începuse și pandemia. Ne întâlneam cu Ioanina Pavel, producătoare HBO, cu Alexandru Baciu scenarist și cu regizorul Cristian Mungiu. Ne dădeau feedback pe ce scriam și noi puteam sau nu să includem feedbackul lor, adică nu era obligatoriu. Și după aceste patru etape era desemnat un câștigător. Proiectul nostru a câștigat, apoi am semnat cu HBO, am scris primele două episoade și imediat după ni s-a dat undă verde și pentru celelalte patru episoade.
De ce ai ales tema asta pentru scenariul tău?
Sunt pasionată de această lume ascunsă, de aceste jocuri de culise care ajung să influențeze dramatic destinele unor oameni, uneori chiar și cursul istoriei, pentru că istoria e plină de cazuri de spioni, de oameni care au dezertat în diverse contexte sau care au influențat istoria prin ceea ce au făcut.
M-a fascinat întotdeauna rolul pe care lumea spionajului și serviciile secrete l-au jucat în cursul istoriei și în felul în care lucrurile astea ajung să afecteze viața unor oameni obișnuiți. În perioada comunistă, puterea pe care o avea Securitatea de a distruge destinele unor oameni era foarte mare. Și asta m-a fascinat, această formă de putere pe care cineva precum Pacepa, dar și alți oameni din sistem o foloseau împotriva celorlalți.
Cum ți-ai făcut documentarea?
Am citit niște cărți care există despre serviciile de informații și de contrainformații din acea perioadă. Erau foarte interesante raporturile dintre cele două servicii în comunism. M-am documentat ducându-mă la CNSAS și studiind dosarele care îl priveau pe Pacepa. Povestea este doar inspirată din fuga lui, o să vezi că se îndepărtează foarte mult. Sunt lucruri în istorie pe care noi le-am pus împreună, pentru a ne servi în poveste. De exemplu, Pacepa, în realitate, a fugit în iulie. Camp David se întâmpla în septembrie. Noi le-am adus împreună ca evenimente, pentru că ne-a folosit poveștii. Am avut această libertate.
Nefiind documentar și fiind un film artistic, am avut această libertate să alegem din istorie ceea ce ne-a convenit. Am ținut foarte mult ca lumea aia să fie cât mai aproape de realitate, să simți că așa erau oamenii atunci. Felul în care vorbeau, raporturile de putere dintre ei, lucrurile astea sunt foarte importante pentru a da veridicitate acelei lumi.
Poți să îmi spui puțin despre modul în care ați construit povestea, personajele, dincolo de faptul că ați folosit din istorie ce v-a servit?
Da, deși ăsta este un proces așa de viu încât îmi este un pic greu să îl pun într o cutiuță. Pur și simplu am plecat de la realitate. Există, spre exemplu, o carte foarte bună a CNSAS care arată pas cu pas tot ce s-a întâmplat din momentul în care generalul Pacepa a dispărut – a fost foarte utilă pentru mine. I-am povestit foarte mult din această carte lui Kirsten, dar nu doar din ea, ci și din lucrurile pe care le-am trăit în comunism, pentru a o ajuta să se imerseze cumva în această lume pe care nu prea o poți descoperi din cărți decât la nivel de teorie, dar relațiile dintre personaje și dintre oameni, astea țin de altele, sunt de altă natură. Am citit această carte și a fost foarte, foarte bună, pentru că ne-a ajutat să identificăm niște proceduri care existau la acea vreme și a venit în completarea a ceea ce am studiat la CNSAS.
Victor Godeanu (interpretat de actorul Alec Secăreanu) într-o secvență din serialul ”Spy/Master”
Am construit personajul plecând de la un adevăr, și anume de la faptul că el era un om care trăia în proximitatea puterii. Avea o putere extraordinară, în primul rând o putere informală. Deși era numărul doi în Direcția de Informații Externe, era considerat ca fiind un șef de facto, deși nu era.
Am plecat de la această idee a unui om care are foarte multă putere și care, într-un anumit context, este nevoit să fugă, să treacă de partea cealaltă, în Germania de Vest. Și dintr-o dată se trezește că nu mai e la butoane, dintr-o dată este pus în fața unor situații pe care nu le poate prevedea.
În realitate, Pacepa a fugit destul de rapid. A fost eficientă fuga lui. La noi în serial, lucrurile sunt mai de durată, am complicat povestea tocmai pentru a pune personajul în niște situații dificile și l-am confruntat cu el însuși și cu niște adevăruri pe care și le ascunsese sau pe care le sacrificase de dragul puterii.
Pare că ține foarte mult la fiica lui și totuși pleacă și o lasă.
Ăsta este un alt adevăr de la care am plecat și am construit o întreagă poveste în jurul relației cu fiica lui, care a fost una din întrebările cheie. Adică, am plecat de la niște adevăruri și de la foarte multe întâmplări, și a fost un drum de căutare.
Ne-am dorit foarte mult să nu creăm un James Bond românesc, dar să facem un personaj viu și, în același timp, să spunem povestea unui om care a servit un sistem totalitar, a servit un dictator și care într-o zi a decis să treacă de partea cealaltă. Este fascinant felul în care viața lui ajunge să fie prinsă într-o menghină a istoriei și a altor evenimente care sunt dincolo de puterea lui. Și a fost fascinant pentru noi să îl scoatem din paradigma lui de personaj puternic.
Cum ai reușit să te ții departe de clișeele filmelor cu spioni și să faci povestea cât mai veridică?
Pentru că ne-am propus să fim autentice. Da, am ținut foarte mult, m-am și luptat ca multe lucruri să rămână în set-up-ul acela de România anului 1978. Adică, așa era lumea aia. Oamenii gândeau într-un fel. James Bond vine de pe altă planetă.
Sigur, spionii au niște lucruri în comun. Acest „poker face” dacă vrei, au în comun capacitatea de a minți, de a disimula, de a se replia. Dar dincolo de asta, personajul poartă pecetea lumii în care trăiește.
Ai spus că ați ținut foarte mult la autenticitate. Ați făcut modificări în scenariu în timpul producției?
Noi nu am fost decât extrem de puțin implicate în procesul de producție. Doar ne-au sunat de câteva ori să ne întrebe niște detalii, dar n-am fost implicate în producție, în costume, scenografie.
Dar v-a plăcut ce a ieșit.
Da, cred că regizorul Christopher Smith și echipa au muncit foarte mult și au făcut o treabă foarte bună.
Spune-mi cum a fost primit serialul la Berlin.
A fost primit foarte bine, reacția sălii a fost foarte faină. Un alt lucru minunat care s-a mai întâmplat a fost faptul că președinta Berlinale Series, Julia Fidel, a spus că i-a plăcut atât de mult încât a fost frustrant pentru ea să vadă doar primele două episoade când au selectat producțiile și chiar și-ar fi dorit să vadă mai mult.
Ce faci în perioada asta, ce planuri de viitor ai?
Scriu în continuare. Eu am deja un science fiction și există doi producători în Europa interesați, care așteaptă să îl rescriu. Lucrez acum la el, l-am scris, dar îl rescriu.
Am scris o comedie neagră, acum sunt în discuții pentru ea cu producători locali și, la fel, vreau să o îmbunătățesc. Și mai am un serial, tot un thriller dramă cu ceva spionaj, dar mai contemporan, pe care îl transform în miniserie, deci, am mai multe proiecte acum la care lucrez.
Spune-mi puțin despre partea cu rescrisul. De ce faci asta? Pentru că ți se cere, pentru că ți s-a schimbat viziunea despre subiect?
E parte din proces întotdeauna. Adică, de exemplu, la Hollywood, până ajungi să vezi un film pe marile ecrane, scenariul este rescris de cel puțin cinci, șase ori, dacă nu de 10 ori, pentru că așa e procesul, că nu ai cum altfel. Acum, eu rescriu pentru că vreau, pentru că mi-am dat eu seama de niște lucruri. Practic, tot timpul simți nevoia să îmbunătățești, să scrii, să rescrii un dialog, să refaci o scenetă tocmai pentru că e un proces viu.
Aștept cu mare interes să le văd aduse pe ecrane.
Pot să îți mai spun și că sunt în post-producție cu un documentar, cu primul meu documentar despe cyberbullying, pe care îl și regizez, este filmul meu de debut și sper să îl lansez anul viitor.
Mă pasionaeză și zona documentarelor, evident, având în vedere background-ul meu de jurnalist. Este un documentar despre fenomenul agresiunii și violenței online, care pleacă de la povestea a patru personaje foarte diferite, femei, din medii diferite, dar care au trecut prin această dramă. Plecând de la aceste povești individuale, filmul se uită la întregul fenomen și la felul în care el ne afectează viața. Violența online, pentru că nu îi mai dăm importanță, a devenit parte din tot ce înseamnă media, dar ea, de fapt, are și efecte foarte profunde asupra psihicului uman în timp și despre asta este vorba în documentar.
Foto: HBO Max, KATALIN VERMES
CITEȘTE ȘI: