INTERVIU | Alec Secăreanu, despre rolul din „Spy/Master”: „Este un personaj foarte ofertant, dar vine cu o mare responsabilitate în spate”

Alec Secăreanu este Victor Godeanu în noua producție originală ”Spy/Master” de la HBO și face un rol extrem de credibil, într-un serial care spune o poveste mai puțin știută despre fuga generalului Pacepa din România. Rolul a fost unul foarte provocator și interesant de jucat, echipa a fost una extraordinară și serialul s-a bucurat de mare succes la Berlin, fiind unul dintre cele șapte selectate în secțiunea special dedicată din Festival. 

Actorul Alec Secăreanu a vorbit, într-un interviu pentru Gândul, despre rolul pe care l-a jucat, ce i-a plăcut la personaj, despre scenariu, filmările din România și din Ungaria, dar și despre ce i s-a părut cel mai greu la personajul pe care l-a interpretat și despre motivele pentru care este un serial de neratat.

Povestea creată de Adina Sădeanu și Kirsten Peters este plasată la apogeul Războiului Rece și acoperă o săptămână din viața personajului fictiv Victor Godeanu, interpretat de Alec Secăreanu (”God’s Own Country”, ”Ammonite”, ”Happy Valley”), mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu și cel mai important consilier al acestuia. Totuși, Godeanu are un secret. Este agent dublu și trebuie să scape din România și de Ceaușescu înainte ca acoperirea lui să fie compromisă. Având o singură șansă pentru a rămâne în viață, Victor Godeanu se folosește de o călătorie diplomatică în Germania pentru a fugi în Statele Unite. Ajutat de o agentă Stasi sub acoperire și, totodată, fostă iubită (Svenja Jung, ”Deutschland ’89”), dar și de un agent CIA (Parker Sawyers, ”Southside with You”), Godeanu trebuie să evite agenții KGB și spionii propriei țări (Ana Ularu și Laurențiu Bănescu), conștient că dezertarea îi pune familia lăsată în urmă în pericol de moarte.

Scenariul serialului de șase episoade a fost ales câștigător în urma concursului național organizat în România de HBO, ”Write a Screenplay For…”. Serialul este produs de Proton Cinema și Mobra Films pentru HBO Max.

Primele două episoade ale serialului au fost prezentate în premieră la Festivalul de Film de la Berlin în cadrul Berlinale Series, în februarie și s-au bucurat de un succes foarte mare. Serialul poate fi urmărit acum și pe HBO MAX.

Cum ai ajuns să joci rolul ăsta? Da, cel mai probabil a fost un casting, dar cum ai aflat de el? A fost greu să îți „învingi” concurența?

Domnica Cârciumaru este directorul de casting care s-a ocupat de proiectul acesta și ea mi-a dat la un moment dat un e-mail în care mi-a trimis, dacă nu mă înșel, scenariul de la primele două episoade și niște secvențe pentru proba de casting. În primă fază, am citit episoadele și mi-au plăcut foarte mult. Le-am citit așa, cu sufletul la gură, nu le-am lăsat din mână, n-am putut pentru că erau scrise în așa fel încât fiecare secvență adăuga ceva nou poveștii și te ținea acolo în tensiune. S-a jucat foarte mult cu timeline-ul poveștii. Unele lucruri se întâmplau în prezent, altele în viitor și cumva trebuia ca eu, cititorul, să depun ceva efort, să fiu sigur că înțeleg exact unde, când se întâmplă acțiunea. Și asta mi-a plăcut foarte mult, că mă forța să fiu atent și îmi place să investesc atenție, să urmăresc tot felul de indicii lăsate, să încerc să înțeleg ce este cu ele și astfel să devin participant la poveste. 

Apoi, pentru casting mi-am învățat cele două secvențe. Nu cred neapărat în concurență, deci nu pot să pun problema așa. Cred că fiecare are traseul lui, mai ales în meseriile de genul ăsta. Cred că mulți suntem unde ar trebui să fim și că trebuie să cooperăm mai degrabă, decât să fim într-o stare de concurență unul cu celălalt. Am fost la probă, m-am întâlnit cu regizorul, am dat cele două secvențe și apoi, după câteva săptămâni, m-au sunat și mi-au spus că rolul este al meu. Și bineînțeles că a fost mare fericire pe mine.

A fost ceva anume în scenariu care te-a făcut să vrei rolul ăsta?

În primul rând, faptul că este un tip de poveste care îmi place mult, și anume thriller. Asta mi-a aprins primul beculeț, pentru că sunt mare fan al filmelor și al serialelor de gen și, normal, am crescut dorindu-mi să joc în ceva similar. M-am bucurat că, în sfârșit, în momentul în care se face un serial de genul ăsta la noi în țară, sunt chemat să fac parte din proiect.

Mi-am mai dorit de la început să pot să spun povestea asta a unui film de epocă, practic, pentru că se întâmplă la sfârșitul anilor ’70. Costumele sunt foarte similare cu ce vedeam eu în poze. Eram mic atunci, dar așa se îmbrăcau ai mei, așa se îmbrăcau bunicii. Mi s-a părut extraordinar să particip într-un proiect de genul ăsta în care se reconstruiește atmosfera aia. Este intrigant și nu ai cum să nu îți dorești să faci parte din asta.

Ai pomenit de decoruri, de scenografie. Cum ți-ai făcut documentarea pentru film? Mai ales că tu ai trăit în comunism destul de puțin. 

Așa e, am trăit destul de puțin în comunism, dar știi că atmosfera aceea a tot mers după noi destul de mult și după Revoluție, că am trăit cumva cu poveștile acelea în casă sau auzite pe la școală, pe la prieteni și nu numai. Povești din diferite ere ale comunismului, că erau ele din ’80 sau poate mai devreme, din anii ’70.

Cu imagini. Toată atmosfera aia îmi era oricum familiară. M-am uitat prin arhive, prin cea a TVR-ului, dar făcând documentarea cu un scop, am descoperit destul de multe lucruri noi. Adică am găsit tot felul de imagini pe care nu le văzusem, din anii ’70 și asta m-a ajutat să pun România mai clar în contextul sociopolitic de la sfârșitul anilor ’70. Pentru că și istoria comunismului a fost împărțită în mai multe etape și acesta este exact momentul care a fost ales pentru a spune povestea. E un moment reprezentativ de turnură în ce s-a întâmplat cu România în perioada epocii comuniste, asta și pentru căm până la finalul anilor ’70, România era cumva pe un trend ascendent în ceea ce privește economia, tehnologia, dezvoltarea și evenimentul ăsta a pus România pe altă traiectorie. 

Ce ți-a plăcut cel mai mult la personajul pe care l-ai jucat?

Este un personaj foarte ofertant. Adică, gândește-te numai la simplul fapt că la vârsta lui ajunge să fie general. Este o poziție de putere atât de înaltă, în care este consilierul personal al lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei. Și mai e și responsabilitatea cu care vine această titulatură. O simți un picuț pe umeri și încerci să faci față. Adică să știi că trebuie să faci față.

Revin la documentare, că mă întrebai mai devreme, m-am documentat foarte în detaliu despre cel care a inspirat personajul Victor Godeanu.

Este vorba despre Pacepa. 

Da, este inspirat de generalul Mihai Ioan Pacepa. M-am interesat și m-am documentat, dar povestea lui m-a ajutat până într-un punct, pentru că, până la urmă, noi nu am încercat să redăm un adevăr istoric. Și a trebuit să fiu fidel poveștii noastre. Și povestea noastră arată un strat și o fațetă a acestui eveniment care nici până în ziua de astăzi nu are un parcurs istoric foarte clar, pentru că au fost implicate serviciile secrete și probabil vor mai trebui să treacă ani până să aflăm exact ce s-a întâmplat atunci.

Cum l-ai gândit pe Victor Godeanu, care a fost procesul prin care l-ai „adus la viață”?

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că este pus într-un context al vieții lui în care este obligat să ia niște decizii împotriva instinctului de conservare, pe care îl are orice persoană.

Și aici mi-a plăcut să-l înțeleg, să pot să-i înțeleg mecanismele mai clar și să pot să înțeleg procedurizarea etapelor pe care le are în cap, pe care și le-a construit în cap, pentru că el încearcă acum să fie cu câțiva pași înaintea poveștii. Și mi-a plăcut să mă gândesc legat de care ar fi proiecțiile pe care și le face personajul în alte posibile situații cu care ar putea să se confrunte. Deci mi-a plăcut cumva în mintea lui de șahist.

Este un serial cu spioni, dar care nu are clișeele alea clasice. Cum ai reușit să fii original și să păstrezi și lucrurile acelea clasice din filmele de genul acesta?

Aici e meritul scenariului, sincer să spun, pentru că acesta conduce foarte bine povestea și modul în care este spusă. Secvențele sunt destul de concentrate și fiecare vine cu o informație în plus și până la urmă pe tine te interesează ca tu, ca actor, să joci povestea și să ai contextul, situația. Și dacă situația este cum e în cazul nostru, foarte specifică, atunci lucrurile sunt mai simple, pentru că scenariul te ajută să îți găsești mizele și direcția în care să duci povestea.

Nu știu cât de mult am evitat clișeele, cât de mult ne-am dorit să le evităm sau poate chiar să le cităm din când în când, pe ici pe colo, dar e o poveste de gen până la urmă, care are specificitatea ei și sunt anumite elemente pe care trebuie să le regăsești și anumite elemente pe care poți să le reinterpreteze într un fel mai isteț.

Ce mi-a plăcut, de exemplu, este faptul că personajul are flashback-uri și poți vedea ce s-a întâmplat cu câteva zile înainte sau cu o săptămână înainte. În momentul în care acestea apar, se reîntoarce asupra unui moment dintr-un flashback, dar cu o perspectivă nouă. Îți arată cumva aceeași secvență, dar din altă perspectivă, din alt unghi, care îți mai aduce un picuț mai multă informație și îți devoalează noi repere care te ajută să înțelegi povestea mai departe. Și asta îmi place foarte mult, faptul că te obligă să investești atenție în povestea ta.

Mi se pare foarte interesantă relația lui Victor Godeanu cu fiica lui. Poți să îmi spui mai multe despre aspectul acesta?

Fiica lui Victor este singura lui slăbiciune și el este conștient de asta. Este singurul om de care încă îi mai pasă și vrea să o știe în siguranță. Singurul lucru care încă îl ține pe loc și chiar dacă el fuge, nu poate să lase lucrurile așa. Adică pentru el, miza cea mai mare este să reușească. Să reușească să o scoată și pe fata lui din țară, pentru că știe foarte bine ce ar putea să i se întâmple și ei, și soției lui.

Este călcâiul lui Ahile, are și el un punct slab și bineînțeles că oamenii care sunt pe urmele lui vor încerca să exploateze acestă slăbiciune. Dar, în același timp, ea este fiica lui tata și, chiar dacă nu a fost el cel mai bun tatăl din lume, a reușit să îi insufle niște valori care ar putea să o ajute să supraviețuiască în momentul ăsta.

Este secvența în care o duce să îi arate unde s-a născut el. El asta își dorește, ca ea să poată să supraviețuiască. Adică, pe lângă toată această viață ușoară pe care aparent o are, fata lui trebuie să știe că viața nu e chiar atât de simplă și că trebuie să-și dezvolte instinctul de supraviețuire. Este delicată relația aici, pentru că ea este singurul punct vulnerabil al lui Victor și el va încerca totul pentru a o salva pe Ileana.

Spune-mi ce ți s-a părut cel mai complicat la rolul ăsta? Ce a fost cel mai greu pentru tine? 

Ce a fost dificil pentru mine, dar asta e doar din perspectiva mea, a fost ritmul în care am filmat. Am avut cred că 79 de zile de filmare, nu mai știu exact. Oricum, am avut un ritm destul de susținut și personajul meu este prezent în majoritatea secvențelor, și a trebuit să mă ridic și eu la nivelul așteptărilor. Așa că a fost dificil să-mi găsesc momente în care să mă odihnesc. Pe parcursul filmărilor, deși era destul de important să fiu odihnit ca să pot să duc rolul până la capăt, a fost și complicat. Dar ce să zic, a fost plăcut.

A fost interesant și vorbeam și cu colegul meu Parker (Sawyers, n.r.), în momentul în care ne întâlneam la filmări și puneam costumele pe noi și era mijlocul verii. Noi veneam în pantaloni scurți, tricou, îmbrăcați ca niște adolescenți. Chiar dacă avem amândoi aproape 40 de ani, dar așa ne îmbrăcăm acum noi, bărbații de 40 de ani, pe timpul verii. Era interesant în momentul în care puneam costumele pe noi, arătam ca niște bărbați pe care îi vedeam în poze când eram copil și mă gândeam că arătam, în sfârșit, ca niște adulți.

Acesta a fost unul dintre lucrurile dificile: să purtăm aceste costume pe toată perioada verii. Am filmat vara și noi am purtat costume de lână sau de plastic, pentru că eram fideli vremii din perioada aia. În perioada anilor ’70 se purta și plasticul, dar să porți plastic în mijlocul verii, nu mai este atât de confortabil precum era atunci, pentru că temperaturile sunt mult mai ridicate.

Dar am avut o echipă minunată, și de costume, și de make up, care a avut grijă de noi pe cât s-a putut, ca să fim, să arătăm „proaspeți” tot timpul.

Mai am o curiozitate. Ați filmat în România și în Ungaria și, cel mai probabil, ați filmat scene lungi în mai multe bucăți. Cum faci să îți păstrezi starea aia pe parcursul secvențelor? 

A fost dificil. Menținerea continuității, mai ales, pentru că într-o zi este posibil să filmezi într-o locație scene din episodul 2 și apoi din episodul 4, și apoi din episodul 6. Trebuie să știi exact în ce punct al evoluției personajului te afli, ca să păstrezi continuitatea emoțională și de multe ori trebuie să te raportezi la unele lucruri pe care încă nu le-ai filmat. Dar să știi ce vei avea de gând să filmezi ca să poți să te duci în zona aceea emoțională.

Acesta este motivul pentru care spun că am avut o echipă profesionistă și asta contează enorm. Adică, pe lângă pregătirea pe care ți-o faci acasă, tu cu tine, am avut norocul să lucrez cu actori care au fost dispuși să repete scenele. De câte ori aveam timp, mă întâlneam cu ei, de exemplu, și repetam constant secvențele care urmau. Așa că eram tot timpul pregătiți, ni le repetam cu săptămâni înainte. Ne întâlneam, ne dădeam textul, le dezbăteam și în fiecare săptămână discutam despre ce am filmat și ce va urma să filmăm, ca să știm exact unde suntem și pe set.

Bineînțeles că și Christopher Smith, regizorul nostru genial care a fost prezent în povestea asta sută la sută și este un mare fan al poveștii, a contribuit esențial, dar și ajutorul Ioaninei, producătoarea noastră, care și ea este un mare fan al poveștii și știa scenariul la fel, poate chiar mai bine decât mine, pe alocuri. Am avut tot timpul oameni cu care să discut despre secvențe, să vedem exact în ce punct suntem, ce urmărim. E o muncă de echipă și când știi că fiecare își face treaba, ești sigur că de fiecare dată ești în poveste în punctul în care trebuie.

A fost o atmosferă foarte bună pe set, foarte, foarte bună din punctul ăsta de vedere, o atmosferă creativă în care am știut că suntem acolo toți cu același scop, și anume de a spune povestea asta specifică. Asta s-a simțit permanent. Toată echipa a fost foarte prezentă și foarte implicată. Mare parte din ea era din Ungaria și ei au putut să rezoneze cu povestea asta, pentru că au trecut și ei prin partea lor de comunism, au avut și ei experiențele lor similare și te bucuri cumva când vezi că se spune o poveste specifică Estului din perioada aia.

Faptul că regizorul nu a fost român crezi că a fost un avantaj sau un dezavantaj?

A fost un avantaj enorm, pentru că el vine din altă cultură, are alt background, altă experiență de cinema și faptul că a putut să ia povestea asta de la zero cu o privire proaspătă, mi se pare un atu enorm pe care l-am avut. Cel puțin asta cred.

Râdeam la un moment dat, nu mai știu cu cine, că dacă serialul ar fi fost făcut de un regizor român, ar fi avut o imagine foarte gri și apăsătoare. Dar faptul că a venit un regizor britanic și a reușit să își pună foarte bine amprenta pe cum arată filmul și cum este montat este extraordinar.

Fiecare departament a venit cu lucruri fundamentale pentru dezvoltarea proiectului ăsta. Asta se poate vedea în produsul final, inclusiv la cum e filmat, foarte cinematografic, îți aduce atmosfera aia de anii ’70, culorile folosite, modul în care este spusă povestea, încadraturile. Sunt niște lucruri specifice ale filmelor vestice și asta ne place, pentru că am crescut cu ele.

 Ați mers la Berlin cu serialul. Cum a fost? 

Nu știu dacă puteam să ne dorim ceva mai mult de la premiera serialului, adică mi se pare că a avut premiera în locul perfect. A fost primul an în care Festivalul de la Berlin a avut o secțiune pentru seriale. Am înțeles că au fost destul de multe aplicații. Au fost șapte seriale selecționate în final care au intrat în competiție, unul dintre ele fiind al nostru. Am fost sold out după primele 10 minute în care s-au pus biletele în vânzare. Sala a fost plină, publicului i-a plăcut ce a văzut, a fost prezent. A fost incredibil să putem să-l vedem și noi pe un ecran mare de cinema, modul perfect în care să îl vezi, pentru că imaginea este foarte cinematică. A fost o senzație grozavă, pentru că publicul a reacționat, a fost prezent. S-au proiectat primele două episoade, ceea ce înseamnă că a fost cumva o atmosferă de lungmetraj, pentru că, în total, au o oră și 40  de minute.

A fost și public român, și public străin și mi s-a părut interesant că și pe români, și pe străini i-a prins la fel de mult vizionarea, pentru că este o poveste spusă dintr o perspectivă pe care nu a mai văzut-o publicul până acum și faptul că are și această încărcătură inspirată din niște fapte care s-au întâmplat în România în perioada aia, cred că aduce un plus acestei povești. Deci, a fost foarte frumos la Berlin.

De ce ar trebui să vadă oamenii serialul, și cei tineri, care știu despre comunism doar din auzite, dar și cei care au trăit în perioada aceea?

Cei care au trăit în perioada aia ar trebui să-l vadă, pentru că e o poveste despre care s-au auzit tot felul de lucruri, dar nu a fost niciodată spusă în felul acesta. Și dacă ai avut vreodată pe parcursul vieții un picuț de curiozitate, ca să vezi cam ce s-ar fi putut întâmpla acolo, îți arată niște variante de răspuns în contextul respectiv.

Pentru cei mai tineri, este important pentru că această poveste face parte din istoria noastră și cred că e important să vezi și să încerci să înțelegi lucrurile acestea. Povestea asta spusă cu tehnici moderne pe care le avem acum la îndemână, într-un fel în care este ușor de digerat și într-un mod plăcut ochiului.

În ultimii ani te-ai îndepărtat de teatru și cariera ta s-a concentrat mai mult pe film. Îți lipsește ceva din perioada în care jucai teatru?

Îmi lipsește foarte mult teatrul, mi-ar plăcea să joc în continuare, mai ales că nu am mai fost pe scenă cred că din 2019, când am jucat ultimul spectacol la Royal Court Theatre. Eu am făcut teatru în ultima vreme în Anglia și mi-a plăcut foarte mult. Mi-ar plăcea să mai joc acolo pentru că sistemul este făcut în așa fel încât mă ajută mai mult în perioada asta. Sistemul ăsta în care se joacă în fiecare zi și te angajezi două luni și jumătate sau trei luni într-un proiect, îl joci numai pe ăla, opt spectacole pe săptămână, după care l-ai încheiat și treci la următorul proiect.

În România, nu am mai jucat pentru că nu am mai vrut să îmi încurc colegii. Pentru că avem acest sistem de repertoriu, cu care se joacă unu sau două spectacole pe lună, iar pentru mine sunt cumva prioritare proiectele de afară și dacă sunt nevoit să plec câte trei-patru luni când mai iau câte un proiect, îmi încurc colegii. Dar, dacă apare ceva într-o formă care se poate juca mai concentrat, da, mi-ar plăcea tare mult să mai fac teatru. Este dragostea mea și am idei, dar nu am timp să le pun în practică. Dar am să le concretizez și sper să ajung să mai joc teatru și în România, pentru că îmi place să joc și în română.

Mai spune-mi, te rog, ce te-a învățat meseria asta despre tine?

M-a învățat să fiu empatic și disponibil. Cred că astea sunt cele mai importante lucruri. M-a învăța, practic, să pot să mă pun în locul altuia și să pot să îl înțeleg mai bine. Și asta pentru mine e de ajuns. Și cred că dacă am învăța mai mulți empatia, lucrurile ar merge mult mai bine per total.

Foto: Peter Vasics, Katalin Vermes, Profimedia Images, HBO MAX

CITEȘTE ȘI:

INTERVIU | Adina Sădeanu, scenarista serialului „Spy/Master”: „M-a fascinat toată drama umană din spatele fugii generalului Pacepa”

HBO Max a lansat trailerul și posterul serialului „Spy / Master”, care va avea premiera pe 19 mai | VIDEO

Serialul românesc „SPY / MASTER” a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

„Spy/Master” este primul serial românesc nominalizat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

Drama „Spy/Master”, cu Alec Secăreanu în rolul principal, produsă de HBO Max, se filmează în România și Ungaria