INTERVIU | Claudiu Bleonț, ”dictatorul comunist” din Spy/Master: ”L-am jucat cu furie pe Ceaușescu, o furie vecină cu cea a lui Richard al III-lea”
Claudiu Bleonț este unul dintre cei mai mari actori ai unei generații care a făcut istorie în teatrul și filmul românesc. Cel mai recent a jucat rolul lui Nicolae Ceaușescu în serialul original HBO MAX „Spy/Master”, un thriller care s-a bucurat de un succes foarte mare nu doar la public, ci și la Festivalul de Film de la Berlin, unde a intrat în finala dedicată serialelor.
Actorul Claudiu Bleonț a dezvăluit în interviul pentru Gândul cât de greu i-a fost să se desprindă de modul în care îl avea în memorie pe Nicolae Ceaușescu din anii de opresiune comunistă, pentru a putea să joace bine rolul dictatorului și ce mare actor i-a fost reper de interpretare în serialul „Spy/Master”, dar a vorbit și despre destin, emoții și asumare, lecțiile de viață cele mai importante și amintirile de dinainte de 1989 care au rămas încă vii în memoria lui.
„Spy/Master”, povestea creată de Adina Sădeanu și Kirsten Peters, , dezvoltată în șase episoade, este plasată la apogeul Războiului Rece și acoperă o săptămână din viața personajului fictiv Victor Godeanu, interpretat de Alec Secăreanu (”God’s Own Country”, ”Ammonite”, ”Happy Valley”), mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu și cel mai important consilier al acestuia. Totuși, Godeanu are un secret. Este agent dublu și trebuie să scape din România și de Ceaușescu, înainte ca acoperirea lui să fie compromisă. Având o singură șansă pentru a rămâne în viață, Victor Godeanu se folosește de o călătorie diplomatică în Germania pentru a fugi în Statele Unite. Ajutat de o agentă Stasi sub acoperire și, totodată, fostă iubită (Svenja Jung, ”Deutschland ’89”), dar și de un agent CIA (Parker Sawyers, ”Southside with You”), Godeanu trebuie să evite agenții KGB și spionii propriei țări (Ana Ularu și Laurențiu Bănescu), conștient că dezertarea îi pune familia lăsată în urmă în pericol de moarte.
Serialul poate fi urmărit acum pe HBO MAX.
Rolul lui Ceaușescu a ieșit atât de grozav încât aproape îmi vine să mă gândesc că este cumva mâna destinului la mijloc. Crezi în destin?
Absolut. Știi că nu are cum să se întâmple pur și simplu așa ceva. Era de negândit pentru mine.
Spune-mi puțin care-i povestea din spate. Cum ai ajuns să joci rolul ăsta?
Eu am fost învățat să citesc semnele. Cu o seară înainte de premiera la „Drumul Damascului” – eram în perioada aceea manager la Teatrul Dramaturgilor și aveam o premieră foarte importantă de scos, chiar venea episcopul vicar să vadă „Drumul Damascului”, care este o lustrație a comunismului, și personajul interpretat de Răzvan Vasilescu acolo chiar spune «Oameni ca Ceaușescu și ca mine nu trebuiau să existe» – m-a sunat Domnica (Cîrciumaru, director de casting – n.r.) și mi-a zis că se face un serial nou și să vin la casting. Am dat multe castinguri în cariera mea, pe unele le-am luat, pe altele nu, dar efectiv nu-mi stătea mintea atunci la condiția de actor. Ea a insistat, mi-a trimis textul pe WhatsApp, am văzut replici pentru Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu și Victor (despre care mi-a spus că este cumva legat de Pacepa). În noaptea aia nu puteam să dorm și când scrollam pe Facebook, dau de trailerul de la „Leon”. Și mi-am dat seama că eu nu am reținut personajul negativ, atât de iritat am fost. Eu m-am îndrăgostit de Jean Reno și de fată. Și abia în seara aia am descoperit că era jucat de Gary Oldman.
Și, Doamne, ce actor imens, ce actor imens! Mai ales că am avut o conlucrare apropiată cu el, pentru că l-am dublat într un desen animat „Urși panda 3”. M-am dus, am dat probă, am luat-o, m-am dus la înregistrări și l-am auzit, practic, cum respiră, cum pronunță, cum colorează, sigur, în engleză. Și eu trebuia să preiau stilul și personalitatea lui și să le traduc în română. Îmi părea cunoscută vocea și am întrebat cine este, mi-au spus că e Gary Oldman și efectiv atunci m-m îndrăgostit de el. Și toate lucrurile astea au rămas cu mine.
Și ca să vezi că nimic nu este întâmplător, când am decis să merg la casting, am mers cu bicicleta, pentru că eu nu am carnet, am o bicicletă Brompton, englezească, chiar are recunoșterea reginei Angliei pentru inventică. Mi-am pus Pink Floyd la boxă, eram într-un fel în universul lui Shakespeare. Am ajuns la casting, m-au rugat să mai aștept puțin, că este cineva înăuntru. Era chiar Alec Secăreanu, dădea probă. Și iarăși la o țigară mi-aduc aminte de Gary Oldman, și în capul meu iarăși spuneam chestia asta: «Doamne, ce actor, ce mare actor! Ce minte, câte implicare, câtă ardere, ce tehnică».
Actorul Claudiu Bleonț interpretează rolul lui Nicolae Ceaușescu, în serialul ”Spy/Master”
Apoi m-am întâlnit cu regizorul Christopher Smith, am schimbat două-trei vorbe, i-am spus că sunt „asezonat” cu spațiul britanic, am venit cu bicicletă englezească, aveam și niște ochelari cu ramă groasă, cum știam că purta Pacepa. Și atunci el mi-a spus că nu pentru rolul Victor Godeanu mă chemase (inspirat de generalul Pacepa), ci pentru cel al lui Ceaușescu. Atunci i-am spus că timp de 31 de ani doar în toalete nu am văzut fața acestui om, am fost martor la cultul personalității și la modul în care a încercat să transforme România într-o Coreea de Nord. Și, în plus, că nu mi se pare că semăn cu Ceaușescu.
Și atunci Chris mi-a spus: «Nu te-am chemat pentru că ai semăna sau nu semeni cu Ceaușescu, asta o rezolvă machiajul, te-am chemat să îl joci pe Ceaușescu. L-ai văzut pe Gary Oldman în rolul lui Churchill?». Asta chiar a fost picătura care mi-a confirmat că nu există coincidențe.
Apoi, Domnica a vrut să citim dialogurile dintre Elena și Nicolae și i-am spus că nu are rost, pentru că eu nu știu replicile și că mai bine îmi dă un discurs, pentru că și Ceaușescu avea același stil, mai citea de pe foaie, mai abera. Am citit ce am citit și, la un moment dat, am luat-o razna, cum făcea și el. Am confundat termeni, noțiuni, râdea Chris de nu mai putea.
A fost un avantaj că regizorul nu a fost român?
Un imens avantaj, pentru că el a avut o distanță vizavi de personaj. El a tratat filmul ăsta ca și cum am monta noi un Shakespeare. E un personaj, un om ca și noi, caracterizează-l, descrie-l.
În seara de înainte de prima filmare (a fost cea cu pușca, la Budapesta), mă tot frământam, îmi tot repetam replicile și mă gândeam că nu am cu cine să mă sfătuiesc, și mi-am pus trailerul de la filmul cu Churchill, interpretat de Gary Oldman. Ăla a fost momentul în care mi-am asumat că așa vreau să îl joc, iar Chris m-a susținut. Și le spuneam fetelor, Elvirei, care este Elena Ceaușescu, și Andreei Vasile, care joacă rolul soției lui Pacepa: „Aveți un credit în alb, dacă el simte că trebuie să mergem pe linia aia acolo, trebuie să mergem și să ne dezbărăm de modul în care îl avem și îl purtăm noi în memorie”.
Practic, ți-a dat posibilitatea să fii tu Ceaușescu, nu să îl joci pe Ceaușescu.
Da. Și a mai fost o fază la proba de costume. Am făcut proba de costume, apoi proba de machiaj și când mi-au făcut bucla aia a lui, fața mea și reflexia în oglindă s-au tulburat un pic și am văzut chipul lui Ceaușescu. Atunci mi-am dat seama că pot să fac asta și că pot să mă duc în zona aia de om paranoic și compulsiv, cu educație precară. Apoi am stat și am văzut tot ce se putea vedea despre el din documentare și mi-am amintit ce știam din copilărie, că se zvonea că înainte să iasă din casă și să meargă la vreun eveniment public, avea un frizer care venea cu o ora înainte și îi făcea părul. Și mi-am reamintit cum își pierdea șirul când vorbea, cum se enerva, toate defectele lui de vorbire.
Elvira Deatcu (interpreta rolului Elena Ceaușescu) și Claudiu Bleonț (Nicolae Ceaușescu), în serialul ”Spy/Master”
Cum ai lucrat cu Elvira, cu Alec, a fost chimie între voi?
A mai fost o chestie. După audiție, nicio veste, o săptămână, două, trei. Zic, na, oamenii au fost drăguți, chiar am fost onorat. Chris am văzut că a fost mulțumit de probă. M-am gândit că au găsit o față mai aproape de fața lui Ceaușescu și ok, asta e. După un timp, m-a sunat Domnica, mi-a spus că regizorul a avut COVID, dar că vine în țară și vrea să ne vedem. Eu eram uluit, pentru că, într-adevăr, așa cum se întâmplă într-o lume normală, cuvântul lui a fost cuvânt când a spus «Ești perfect, tu ești Ceaușescu», a rămas valabil.
Am întrebat ce o să facem de data asta și am aflat că vrea să vadă chimia dintre mine și Elena Ceaușescu. Am întrebat cine o joacă și mi-a spus că Elvira Deatcu. Când am auzit, am avut două reacții. Prima a fost că am văzut-o pe Elvira aducând cu Elena Ceaușescu și a doua este legată de povestea de parteneriat artistic pe care o am cu ea, când eu îl jucam pe Napoleon și ea pe sora lui Napoleon Bonaparte, Elisa, care este pe undeva tot același tip de cuplu precum Nicolae Ceaușescu și Elena. Am mai lucrat cu ea și cu alte ocazii, avem o chimie deja și am spus din start că este perfectă pentru rolul ăsta.
Cât au durat filmările și unde s-au desfășurat?
Eu am filmat în România și în Ungaria, și pentru o vizită pe care o face la Canal, am mers sute de kilometri și mi-am dat seama că este o recuperare a epocii, este o finețe în costume, în decoruri, sunt oglindiți foarte bine anii ăia.
Cum a fost la filmări, a fost greu?
Să știi că nu mi-a fost greu.
Eu am stat cel mai mult cu Elvira și cu Alec Secăreanu și tot timpul eram conștient că trăim o clipă magică. Este o onoare care se face României, pentru că actorii joacă în limba română, sunt roluri mari, bune, sunt actori buni europeni, dar sunt ca și noi, are o distribuție de o sută douăzeci și ceva de actori din nu știu câte nații, deci suntem unde ne-a fost locul întotdeauna, în Europa.
Știu că ești un anticomunist convins și aș vrea să știu cum a fost totuși să joci rolul lui Ceaușescu? Da, este doar un rol, dar mi-e imposibil să cred că nu a răscolit în tine toate lucrurile alea de pe vremea când ai trăit în regimul comunist. Și nu au fost puțini ani.
Am fost conceput, am trăit acolo în același timp ca și restul României.
Mi-am trăit pasiunea în România până în ’89. În România pe care au făcut o românii, nu Ceaușescu.
Eram de curând la Iași, am avut premieră cu „Paracliserul” și treceam pe lângă hotelul Unirea, o bijuterie arhitectonică. Spune-mi de ce nu erau luminile puse să se vadă arhitectura? Pentru că Ceaușescu a venit cu ura proletară, să dea jos, să dărâme ce a fost. Cum a încercat și cu bisericile să le dărâme, toată istoria să o dărâme. El era ateu, Dumnezeu nu există, mister nu există. Noi, tovarăși, cincinalul în patru ani și jumătate, materialismul dialectic.
Povestește-mi despre ce ai trăit pe vremea aia și încă ai viu în minte.
Plecam în turneu cu Magda Catone, o lună cu Teatrul de Stat Valea Jiului din Petroșani. Mergeam cu reșoul după noi, ca să ne încălzim la hotel. Luam pe cartelă făina, uleiul, zahărul și îl duceam în Petroșani. Pentru că stăteam la niște prieteni în gazdă, în Petroșani. Făceam baie o dată pe săptămână, apă la toaletă nu era, cada era plină. Și după ce ne făceam nevoile, luam apă din cadă.
Vrei să îți amintesc restaurantele cu chiftele de pește și de soia? Sigur că o economie subterană era, se tăiau viței, exista și carne, dar grosso modo, trăiam prost. Frigul din casă. Cărțile, cărțile importante, le-am citit pe sub mână.
Am fost la filmări la „Dreptate în lanțuri” și Victor Rebengiuc a început în pauză să spună bancuri cu Ceaușescu. Erau foarte bune, el le spunea cu o furie și le spunea și bine. Râdeam, nu mă puteam abține, dar primul gând a fost că cineva mă va turna și voi fi dat afară din film, că am râs la bancurile despre cel mai iubit fiu al țării.
Cine nu își amintește paranoia dictatorului Ceaușescu și spune ”da, nu era așa de rău, că aveam de lucru”, este un om care nu se poate adapta și pentru care nu conta că are ce pune pe masă, că are educație, că are cultură.
Și să stai cu frica asta tot timpul.
Da, cu frica de a fi turnat și pedepsit. Au mai fost toți oamenii ăia care au vrut să fugă din țară și erau prinși și înfundau pușcăriile. Faptul că a dezertat Pacepa a contribuit la o solidaritatea europeană care a determinat până la urmă încheierea acestui coșmar.
Prima dată când am fost la casa din Primăverii a lui Ceaușescu și am dat un interviu pentru BBC, și m-au întrebat «Cum te simți?», am zis că în primul rând am respect, am respect pentru toți artiștii și meseriașii români care au lucrat acolo. Pentru că se vede că au lucrat niște super meseriași. Parchetul, tapiseriile, tapițeria mobilelor, mobilierul, ferestrele și stucaturile erau făcute cu grijă, exact cum s-a lucrat și la Casa Poporului.
Este opera unui paranoic. Greu de întreținut și acum, dar oamenii care au lucrat acolo au dat tot ce aveau mai bun, exact cum s-au făcut și hidrocentralele și cam tot ce s-a făcut în țara asta pe vremea aceea.
În același timp, am simțit furie, pentru că mi-am dat seama cât de tare ne-a mințit. El trăia cum trăia și ne supunea unei utopii, unui orgoliu personal, pentru că știi că fost în cărți pentru Premiul Nobel pentru Pace.
Da, îmi aduc aminte.
Și știu că i-a dat la gioale lui Sorescu, pentru că, în perioada aia, cele mai luminate nume din domeniul poeziei au hotărât că Marin Sorescu este cel mai potrivit candidat la Premiul Nobel pentru poezie. Ceaușescu a aflat și a pus Securitatea să îi însceneze diferite lucruri și să îl defăimeze, și astfel a fost scos de pe listă. Personalitățile din străinătate nu au înțeles de ce. Ei nu știa că e dictatură la noi și că Ceaușescu este paranoic și gelos, și că el se crede buricul pământului. Ca și cum, dacă nu era Ceaușescu, Brâncuși nu exista, Ștefan, nu, Enescu, Mateiu Caragiale, toată istoria, dacă vrei.
În ’90, am fost invitați la televiziunea franceză și am vorbit acolo, și mi-am dat seama că ei nu aveau nici cea mai vagă idee ce trăiam noi, care ne era viața, în realitate.
Și uite așa ajung iar la cum l-am jucat pe Ceaușescu în „Spy/Master”. L-am jucat cu furie. Această furie a lui e vecină cu Richard al III-lea. L-am jucat. Este gelozia pe care o are Salieri, spre exemplu, pentru că am jucat de curând „Amadeus”, la Iași.
Deci, Ceaușescu este un tipar omenesc. Același lucru se întâmpla cu Erdogan după douăzeci de ani. Același lucru îl face și acum, după atâția ani la putere, Orban (Viktor Orban, premierul Ungariei – n.r.). Exact același lucru, dar la proporții imense, îl face Putin. Exact același mecanism, el se visează Petru cel Mare. Și uite ce crime face.
Ce ți s-a părut cel mai greu la rolul ăsta? Uite, ai avut furia aia necesară pentru a-l juca, dar când ți-a fost cel mai greu?
Cel mai greu a fost seara de dinaintea primei zile de filmare.
Ai avut emoții?
Nu. Emoțiile au fost până în momentul când l-am revăzut pe Gary Oldman în rolul lui Churchill, în momentul când am decis c[ așa vreau să fac rolul și mi-am asumat asta.
Dar de ce a fost grea?
Pentru că mi-am dat seama că nu am cu cine să mă sfătuiesc. Trebuia să îmi asum această decizie. Să-mi asum interpretarea și jocul. Sigur că mi-a fost dat să fiu el. Eu nu mă gândeam că am să ajung vreodată să îl joc. Sunt alți oameni care, de-a lungul celor 30 de ani de după dispariția lui, îl imitau foarte bine, spre exemplu. Eu nu l-am jucat niciodată. Sigur, am spus bancuri, dar n-am avut un apetit în a-l imita.
Deci, e destin.
Da. Mi-a plăcut că am resimțit-o ca pe un destin și cu ajutorul lui Chris și al scenariștilor am reușit să-l întrupez pentru câteva imagini pe Ceaușescu. Și personajele noastre sunt importante: sunt secundare, dar trebuie să ai undeva polul opus, ca să înțelegi de ce fuge Pacepa.
Și nu este nimic întâmplător, cum nu este nici legătura mea cu Oltenia, nu doar cu rolul ăsta pe care îl joc în serial. Sunt într-un fel actor de suflet al Naționalului din Craiova. Sunt angajat al Naționalului din București, dar sunt și la Naționalul din Craiova. Am făcut armata la Plenița, tot în Oltenia, de unde este Nicolae Ciucă. Ca să își dau doar două exemple.
Apropo de destin, crezi că tu ai ales teatrul sau el te-a ales pe tine?
Există o confuzie când spui destin, oameni se gândesc la soartă. Oamenii cad în fatalism. Dar în relația cu destinul, eu cred că omul propune, Dumnezeu dispune.
Făceam scrimă, eram la Liceul German. Profesorul nostru Otescu a zis să facem brigadă artistică, eu m-am băgat, așa, ca să mai atrag și eu fetele, că eram submediocru la învățătură, nu eram nici frumosul clasei, dar mă ocupam de aniversările clasei noastre. Și ne-a selectat, eram trei colegi chiar din clasa noastră și o fată de la seral, și am făcut brigadă artistică. Am câștigat faza pe sector, faza pe București, ni s-au pus piedici la faza pe țară – am aflat ulterior că ăștia din partid spuneau că nu este posibil ca Liceul German să câștige Cântarea României. A fost dat s-o câștigăm.
Printre cei care aveau grijă de noi la celebrul spectacol de pe 23 August (Stadionul 23 August, în prezent Stadionul Național – n.r.), când a fost Cântarea României, prima ediție, cu toate omagiile alea, erau și studenții de la Pod. Ei aveau grijă de noi și de brigada ASE-ului, care câștigase la studenți. Ne luau, ne duceau la masă, ne întorceau, aveau grijă să nu părăsim zona, să nu ne rătăcim, să nu facem boacăne, să nu spunem bancuri. Unul dintre studenți m-a întrebat dacă nu vreau să vin să fac „teatru în Pod”. Și eram foarte nedumerit, cum adică să fac teatru în pod? Eu știam de teatru la Bulandra și la Teatrul Național, că ne-a dus Liceul German.
M-am dus într-o zi și am rămas acolo, practic, din clasa a XII-a, m-am pregătit cu Cătălin Naum și am dat la teatru. S-a întâmplat să intru. După care am plecat în armată. Deci eu nu pot să spun că am ales. Mi-am dorit, am bătut la ușa și ușa s-a deschis. Da’ nu am deschis-o eu cu piciorul.
Care sunt lecțiile cele mai importante pe care consideri că le-ai învățat de la viață până acum, primele lucruri care îți vin în minte.
Iubirea și munca sunt primele care îmi vin în minte. Dar aș spune înainte de tot să fiu recunoscător pentru fiecare clipă pe care o trăiesc. Asta are un tâlc și am descoperit-o odată cu vârsta, cu maturizarea. Mi-am dat seama că există o coerență în pașii mei. Eu am mers prin viață haotic. Am avut foarte mulți cai verzi pe pereți după care am alergat. Și toate astea se armonizau într-un mod subtil în alt plan și planul ăla parcă mă împingea de la spate.
Foto: Peter Varsics, Ștefan Popescu, HBO Max, arhiva personală
CITEȘTE ȘI: