INTERVIU EXCLUSIV| Ragnar Kjartansson, autorul celei mai bune opere de artă a secolului XXI: ”Totul vine din viață, intră în mașinărie și devine artă”

Islandezul Ragnar Kjartansson, considerat unul dintre cei mai mari artiști contemporani, a venit în premieră la București, la invitația Galeriei de artă contemporană GAEP, unde a prezentat lucrarea video ”Bliss”, o capodoperă bazată pe performance-ul omonim al lui Kjartansson, o punere în scenă a ariei de final din Nunta lui Figaro, a lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Lucrarea video replică opulența unei producții de operă tradiționale, cu orchestră, decoruri fastuoase, costume rococo și este prezentată de un ansamblu de interpreți vocali  – printre care și artistul însuși. Ei interpretează aceeași arie cu durata de trei minute, consecutiv, timp de 12 ore. Ca rezultat al acestei forme extreme de repetiție, aria se metamorfozează, pornind, la început, de la o manieră elegantă de interpretare, spre stilul ironic, apoi extatic. În cele din urmă, ea revine la delicatețea originală, dar rămâne încărcată de greutatea emoțională și fizică a unei interpretări de 12 ore fără întrerupere.

Numit de Washington Post un superstar al artei contemporane și aflat pe primul locul în topul The Guardian al celor mai bune lucrări de artă ale secolului, cu instalația video ”The Visitors”, celebrul artist Ragnar Kjartansson a vorbit în exclusivitate pentru Gândul despre arta sa și mesajul pe care aceasta îl transmite, despre pasiunea pentru clișee, modul în care arta poate schimba societatea, proiectele care l-au făcut celebru în lumea întreagă, dar și despre proiectul la care lucrează în prezent.

”The Visitors” este considerată cea mai bună operă de artă a secolului XXI

Ragnar Kjartansson nu consideră ”The Visitors” cea mai bună operă de artă contemporană, dar spune că a fost o onoare pentru el să fie pe primul loc în topul făcut de The Guardian, care însă este doar opinia unor critici de artă despre munca lui. Își amintește totuși cu plăcere și nostalgie despre perioada în care a realizat-o, într-un loc extrem de pitoresc, în nordul statului New York, împreună cu câțiva prieteni buni. 

Despre numele proiectului spune că nu a fost ales întâmplător, ci că a fost, mai degrabă, o chestie practică.

„Este un lucru clasic, practic. Faci un proiect și cum îl numești? Cel mai adesea trec prin colecția mea de muzică și fur niște nume de acolo. Și pentru că sunt fan ABBA, îmi amintesc că mă uităm la albumul lor și m-am gândit că este un titlu bun pentru lucrarea mea și într-un fel este un omagiu, pentru că «The Visitors» este un album grozav, este un album new wave, un fel de indie ABBA”, a mărturisit Ragnar Kjartansson.

Artistul spune că nu are niciodată așteptări legate de felul în care reacționează publicul la munca lui și mereu își dorește ca fiecare privitor să aibă libertatea de a se exprima.

Uneori chiar le pasă, alteori, nu, ceea ce mi se pare în regulă. Ăsta este lucrul grozav la arta vizuală: tu o faci și oamenilor le place sau nu le place, și fiecare are dreptate în felul lui”, explică Ragnar Kjartansson.

Cât despre modul în care arta poate schimba societatea, Ragnar Kjartansson adaugă: „Este greu de spus cum schimbă arta societatea, dar o face, chiar dacă în moduri misterioase. Cred că dacă privești arta și simți operele de artă, chiar dacă tu ca artist nu lucrezi cu gândul că faci această operă de artă pentru o lume mai bună, ca iubitor de artă, devii o persoană mai bună privind arta. Pentru că învață despre empatie, despre condiția umană și cred că lucrurile acestea sunt importante pentru o societate mai bună. Deci, arta, încă de la începuturile ei, a fost despre a simți, despre empatie, despre a fi solidar cu suferința lumii”.

„No Tomorrow” și imortalitatea artei

Ragnar Kjartansson explică și cum a luat naștere proiectul „No Tomorrow”, o piesă unde dansul și muzica se întâlnesc, un opus muzical realizat de dansatori. Este făcut în colaborare cu muzicianul Bryce Dessner și coregrafa Margrét Bjarnadóttir. 

„Bryce a scris muzica pentru dansatorii de la Iceland Dance Company și Margrét a făcut coregrafia, și noi trei am lucrat intens împreună, dar și cu dansatorii, pentru a crea o operă în care fiecare moment este unul muzical.

Ca artist, încerci cu fiecare operă să inventezi o nouă formă de artă. A fost ceva de genul: nu am văzut asta niciodată, un balet cu un opus muzical interpretat de către dansatori și Bryce l-a scris în așa fel încât niște muzicieni nu ar fi putut să-l interpreteze, ci doar dansatorii, pentru că implică o structură complexă care presupune ritm, simț al corpului și lucruri de genul acesta, așa că dacă miști chitara într-un fel anume, muzica se schimbă”, a spus artistul.

„No Tomorrow” a luat naștere în urmă cu câțiva ani, ”când lumea se îndrepta spre o zonă cu adevărat întunecată, după ce Trump a fost ales președinte”, mai spune artistul, iar proiectul este ”despre zădărnicie și starea de gol”.  

Ragnar Kjartansson crede în imortalitatea artei, dar nu are nici cea mai vagă idee care este mesajul pe care arta lui îl transmite. Mai mult, este convins că dacă ar ști, cel mai probabil nu ar mai face artă. Știe, totuși, că există un mesaj pe care arta îl creează singură, dar el este dincolo de cuvintele lui. 

Instalația ”Guilt and Fear” și rolul celor două emoții în viața noastră

”Guilt and Fear” este o instalație alcătuită din o mie de solnițe din ceramică albă, pe care scrie, cu albastru, pe 500 Guilt (vină), pe 500 Fear (frică). L-am întrebat care este cel mai important rol al acestor emoții, iar răspunsul a fost unul despre reinterpretarea moralei și motive de a merge înainte:

Este, de fapt, destul de simplu. Vina este sarea pământului iar frica este piperul vieții. Sunt sentimente negative, care ne fac să mergem mai departe, într-un mod nu foarte plăcut, dar și într-un mod bun, ca o busolă morală. Devenim ființe mai bune în multe feluri prin intermediul vinei și a fricii în același timp.

Mi se pare un lucru foarte interesant. Și am petrecut destul de mult timp gândindu-mă la vină și la frică mai ales în vremurile astea tulburi, cu lucruri precum #meetoo, Black Lives Matter, care ne obligă să ne uităm la morală într-o manieră nouă și mi-am dat seama cât de îmbibat este totul în vină și frică, și mi se pare foarte interesant, pentru că totul se simte ca un fel de secol al XVIII-lea catolic.”

Artistul spune că îi plac mult clișeele pentru că includ o mulțime de date culturale în ele, oamenii le iubesc, dar pot fi și opresive din punct de vedere cultural. 

Și piesa pe care am prezentat-o acum la București, «Bliss» este tot despre unul dintre clișeele supreme ale culturii vestice, conform căruia «Nunta lui Figaro» este una dintre cele mai bune opere ale lui Mozart, și există aceste momente grozave din această operă. Este un clișeu, dar este atât de grozav! Și îmi place să mă uit la el ca printr-un microscop, cu repetiție, și să înțeleg ce este în acest clișeu”, explică Ragnar Kjartansson.

„«Bliss» poate fi o introducere bună în arta pe care o fac”

Întrebat de ce a ales să prezinte publicului bucureștean lucrarea ”Bliss”, Ragnar Kjartansson spune că o consideră o introducere bună în arta pe care o face, cu multe elemente cheie care se întâlnesc în ea:

Este ca și cum ai tânji după frumusețe și, de asemenea, privești deconstrucția culturii occidentale, a ideii acesteia de operă asociată cu patriarhatul, a frivolității și lipsei de substanță în același timp. Și, desigur, anduranță performativă, totul se regăsește în acest proiect.

De asemenea, în imaginația mea, Bucureștiul este un loc similar, dar mai bun decât mi-am închipuit. «Bliss» mi s-a părut alegerea potrivită. Vii să vezi această frivolitate rococo nesfârșită”.

Despre inspirație, spune că o găsește peste tot, de la viața însăși, de la alte opere de artă, care îl inspiră mai mult decât natura. Ragnar Kjartansson dezvăluie în acest context și proiectul la care lucrează acum:

„Uneori reușesc să scot ceva din conversații. Spre exemplu, acum lucrez la un proiect în Louisiana și ideea mi-a venit după o ceartă cu soția mea, care a spus această propoziție minunată: «Sper că aceasta nu este o irosire epică de dragoste și înțelegere». Am fost uimit de cât de minunată era propoziția asta șii acum lucrez la proiectul acesta care se numește «Irosirea epică a dragostei și înțelegerii». Deci, totul provine din viață, intră în mașinăria asta și devine artă”.

Chiar și România îl inspiră, despre care spune că seamănă în multe feluri cu Islanda, este oarecum izolată, o țară care a fost condusă de alții și care își găsește amprenta în lume.

Artistul crede că Bucureștiul este un loc minunat, cu adevărat magic, unde are același sentiment pe care îl are când merge la New Orleans, care are ceva grozav.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Muzica, între etichetă și libertate. Andrei Cavassi: „Nu mă interesează să fiu apreciat de un juriu, ci de oameni reali și adevărați”

EXCLUSIV VIDEO | Maestrul de pe Aleea Percuției. Profesorul universitar Alexandru Matei dezvăluie tainele sunetelor din fiecare bătaie de instrument, de la arta percuției sacre la universul exotic al muzicii Gamelan

EXCLUSIV VIDEO | Ion Nedelcu – Ned, scenograful care face artă din orice material. Povestea unei vieți în cinematografie, de la filmele cu haiducul Iancu Jianu și ”Operațiunea Monstrul” la Studiourile Warner Brothers. ”Scenograful de la «Titanic» m-a recomandat pentru alte filme”

INTERVIU EXCLUSIV | Dirijorul Cristian Mandeal: ”Am vrut să arăt că am ajuns să fim comparabili cu oricare altă orchestră din lume, să demonstrez că știm să cântăm la fel de bine Brahms sau Beethoven” – VIDEO