Într-un interviu pe care Kanye „Ye” West i l-a dat lui Piers Morgan la „Piers Morgan Uncensored”, rapperul a susținut că regizorul Quentin Tarantino și Jamie Foxx au luat de la el ideea pentru filmul lor din 2012 „Django Unchained”.
Kanye West – care și-a schimbat legal numele în Ye în 2021 – a spus că a făcut publică o idee similară atunci când a făcut prezentarea inițială pentru videoclipul muzical al piesei sale din 2005 „Gold Digger”, în care apare și Foxx. Ye a lansat videoclipul în 2005, iar acesta seamănă puțin cu „Django Unchained”, dar asta nu l-a împiedicat pe rapper să susțină că intriga filmului a fost în totalitate ideea lui.
„Tarantino poate face un film despre sclavie, dar, de fapt, a luat ideea de la mine, pentru că le-am prezentat-o lui Jamie Foxx și Quentin Tarantino pentru videoclipul pentru „Gold Digger”. Și apoi Tarantino l-a transformat într-un film”, a spus Ye în timpul interviului din 21 octombrie, conform publicației Variety.
Răspunsul a fost prefațat de Morgan, care a întrebat: „Crezi că există limite ale libertății de exprimare și, dacă există, care sunt acestea?” Ye a continuat explicând modul în care filmul lui Tarantino demonstrează absența limitelor libertății de exprimare, având în vedere că filmul este plin de insulte rasiale și este încă ușor acceptat de public.
Tarantino a scris și regizat „Django Unchained”, cu Jamie Foxx în rolul principal. Filmul urmărește încercarea lui Django de a-și elibera soția (Kerry Washington) din sclavie, în parteneriat cu un vânător de recompense german pe nume Dr. King Schultz (Christoph Waltz).
Quentin Tarantino avea conceptul și scenariul pentru „Django Unchained” înainte de a-l lua în calcul pe Foxx pentru proiect, avându-i pe lista scurtă atât pe Will Smith, cât și Michael K. Williams pentru rolul principal.
Ye a atins un nou nivel de controversă în ultimele săptămâni după ce a postat declarații antisemite pe rețelele de socializare, ceea ce a dus la restricționarea contului său atât pe Twitter, cât și pe Instagram. Ieșirea sa a fost întâmpinată cu critici acerbe din partea numeroaselor organizații evreiești.
Când i s-a oferit ocazia de a aborda criticile acțiunilor sale recente în „Piers Morgan Uncensored”, Ye a spus: „Vreau doar să îmbrățișez fiecare evreu. De asemenea, sunt invidios pe poporul evreu. Sunt invidios pentru modul în care respinge avortul, sunt invidios pentru modul în care nu se împușcă unul pe altul în stradă și apoi fac melodii despre asta.”
În același interviu, el a mai declarat că, dacă și-ar fi formulat postările de pe social media într-un mod mai sensibil, „atunci nu am fi aici acum”, referindu-se la interviul de televiziune în direct pe care comportamentul lui i l-a asigurat.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Conturile de Instagram și de Twitter ale lui Kanye West au fost blocate în urma unor postări antisemite
Kanye West își schimbă oficial numele în Ye. Artistul invocă „motive personale”
Viitorul album lansat de Kanye West, „Jesus is King”, variantă cinematografică pentru Imax