Kiefer Sutherland i s-a alăturat lui Nicholas Hoult în distribuția lungmetrajului „Juror No. 2”, thrillerul pe care Clint Eastwood îl regizează pentru Warner Bros, scrie hollywoodreporter.com.
Toni Collette și Zoey Deutch sunt, de asemenea, parte din distribuție, iar filmările vor începe în această vară.
Conform sinopsisului oficial făcut public de către Warner Bros, „Juror No. 2” îl urmărește pe Justin Kemp (Hoult) care, în timp ce servește ca jurat într-un proces de crimă de mare interes public, se trezește că luptă cu o dilemă morală serioasă… una pe care ar putea-o folosi pentru a influența juriul, verdictul și potențial condamnarea — sau eliberarea — ucigașului.
Kiefer Sutherland va juca rolul sponsorului lui Hoult la Alcoolicii Anonimi. Toni Collette joacă rolul procurorului, în timp ce Zoey Deutch o va interpreta pe soția lui Hoult.
Jonathan Abrams a scris scenariul, dar au trecut 15 ani înainte ca Eastwood să decidă în 2022 că vrea să facă din acesta continuarea lui „Cry Macho”.
De asemenea, regizorul produce filmul împreună cu Adam Goodman, fostul președinte de producție al Paramount, alături de Tim Moore, Matt Skiena și Jessica Meier.
Sutherland este cunoscut publicului tânăr mai ales pentru rolurile de televiziune, precum cel din „Designated Survivor”, dar a avut un CV de invidiat în anii 1980 și 1990 cu partituri în filme, de la „Stand by Me” și „The Lost Boys” la „A Few Good Men” și „A Time to Kill”. Actorul a jucat cel mai recent în serialul „Rabbit Hole”, o producție Paramount+
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Tati Gabrielle, în discuțiile finale pentru a juca rolul lui Jade în „Mortal Kombat 2”
Amy Adams, Paul Rudd și Tessa Thompson vor juca în comedia „The Invite”
Pedro Pascal este în discuții pentru a juca în continuarea lungmetrajului „Gladiatorul”