Prima pagină » Cultură » Luați-vă copiii la teatru. La „Teatrul Drepturilor Copiilor” accesul este gratuit

Luați-vă copiii la teatru. La „Teatrul Drepturilor Copiilor” accesul este gratuit

Luați-vă copiii la teatru. La
Teatrul de Comedia din București va prezenta la începutul lunii noiembrie spectacolul "Teatrul Drepturilor Copiilor".

„Teatrul Drepturilor Copiilor”, în care cei mici se solidarizează pentru ca împreună să creeze o lume mai bună, în care să gândească liber și critic și în care să se autoreprezinte, este un spectacol prezentat într-o fază de lucru (work in progress), pe 1, 2 și 7 noiembrie, la Teatrul de Comedie.

Spectacolul se va desfășura pe 1 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul de Comedie (Sala Nouă) din București, și pe 2 și 7 noiembrie, de la ora 12.00, în același spațiu, intrarea fiind gratuită în limita locurilor disponibile, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

„Teatrul Drepturilor Copilului” este un spectacol de teatru educațional și participativ, care pornește de la câteva dintre drepturile fundamentale enunțate în Convenția Drepturilor Copilului: dreptul la educație, la sănătate, dreptul la asistență socială, la opinie, dreptul la libertatea de gândire, la vacanță și la odihnă, precum și protecția copilului împotriva oricărei forme de violență și exploatare.

În „Teatrul Drepturilor Copilului”, nouă copii și doi actori provoacă publicul să participe la un spectacol în care respectarea drepturilor devine fundamentul unei dezbateri despre rolul copilului în societatea contemporană, despre nevoia și dorința lui de a fi ascultat și întrebat atunci când se iau decizii care îl privesc, despre respectul pentru valoarea copilăriei sale și necesitatea de a-i da o voce socială care să conteze și care să poată schimba ceva.

În „Teatrul Drepturilor Copilului”, cei mici le vorbesc copiilor și adulților despre drepturile lor, de multe ori ignorate sau insuficient cunoscute, și îi transformă pe aceștia în parteneri de joc, în colaboratori la proiectul de schimbare socială care îi privește pe toți oamenii.

În 2014 se împlinesc 25 de ani de la adoptarea Convenției Drepturilor Copilului de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) și 24 ani de la ratificarea actului de către România.

„Teatrul Drepturilor Copilului” este un proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și inițiat de Asociația Culturală Replika, în colaborare cu Teatrul de Comedie.

Autor

Citește și