Lungmetraje de Cristi Puiu și Andrei Ujică, la Festivalul de Film Documentar DocLisboa
Lungmetrajele „Trei exerciții de interpretare”, „Marfa și banii”, ambele regizate de Cristi Puiu, și „Rupt de prezent”, de Andrei Ujică, se numără printre cele 250 de pelicule proiectate la Festivalul de Film Documentar DocLisboa, care va debuta joi, potrivit site-ului oficial al evenimentului.
Timp de zece zile vor fi prezentate documentare din 40 de țări, festivalul de la Lisabona urmând să fie deschis de „Maidan”, de Sergei Loznitsa, lungmetrajul de final fiind „Socialism”, ultimul regizat de Peter von Bagh, care a decedat în septembrie.
Festivalul de Film Documentar DocLisboa va debuta joi și se va încheia pe 26 octombrie și va include proiecțiile a 250 de pelicule.
Astfel, „Trei exerciții de interpretare”, de Cristi Puiu, va fi proiectat în secțiunea New Visions a evenimentului cinematografic, în timp ce „Marfa și banii”, în Neo-Realismo e Novos Realismos.
„Trei exerciții de interpretare” este rezultatul unui atelier al regizorului Cristi Puiu găzduit de studioul Chantiers Nomades – trei filme bazate pe „Trei conversații” de scriitorul și filosoful rus Vladimir Solovyov. „Exercițiile” actorilor se află la baza unei trilogii minimaliste despre cinema și literatură, viața socială și spirituală.
Filmul „Marfa și banii”, un road trip cu Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol în rolurile principale, marchează, potrivit opiniei multor critici, începutul noului val cinematografic românesc. „Marfa și banii” este lungmetrajul de debut al regizorului Cristi Puiu.
Documentarul „Rupt de prezent” a fost considerat de presa de specialitate drept o peliculă-cult a anilor ’90. Producția este realizată, în mare parte, din material documentar video realizat în timpul unei misiuni spațiale. Construit ca un jurnal, documentarul îl urmărește pe cosmonautul sovietic Serghei Krikalev, începând din mai 1991, când pornește într-o misiune pe stația spațială MIR. Acesta a rămas pe stație zece luni, iar în acest timp a avut loc lovitura de stat din Moscova, ceea ce a însemnat începutul destrămării Uniunii Sovietice. În 1992, cosmonautul s-a întors pe Pământ, dar nu în Uniunea Sovietică, ci în Rusia.