Lupita Nyong’o se alătură distribuției filmului „A Quiet Place: Day One”

Publicat: 02 11. 2022, 12:55
Lupita Nyong'o

Universul „A Quiet Place” adaugă un alt nume de top în distribuție: Lupita Nyong’o. Actrița câștigătoare de Oscar din „12 Years a Slave”, „Black Panther” și „Us”, se află în negocieri finale pentru a juca în spinoff-ul „A Quiet Place: Day One”, care este următoarea producție a francizei horror marca Paramount.

Regizorul „Pig” Michael Sarnoski va fi la cârma lungmetrajului care urmează să fie lansat pe 8 martie 2024. Detaliile poveștii sunt ținute secrete, dar se știe că aceasta are la bază o idee originală a lui John Krasinksi, care a regizat și a jucat împreună cu Emily Blunt în primele două filme ale francizei „A Quiet Place”.

Acțiunea primelor două filme are loc pe un Pământ post-apocaliptic, unde monștri terifianți și orbi au distrus societatea. Chiar dacă fiarele mortale nu pot vedea, ele folosesc o formă de ecolocație pentru a-și vâna prada umană. Krasinski și Blunt, care sunt căsătoriți în viața reală, îi joacă pe Lee și Evelyn Abbott, părinții a doi copii pe nume Marcus și Regan, interpretați de Noah Jupe și Millicent Simmonds. După ce personajul lui Krasinski a murit la sfârșitul lungmetrajului original din 2018, el s-a întors  într-un rol cameo în continuarea din 2020, care a început cu un prolog înainte ca monștrii să atace. „A Quiet Place: Part II” i-a avut și pe Cillian Murphy, Djimon Hounsou, Scoot McNairy și Okieriete Onaodowan în distribuție.

Nyong’o va putea fi văzută în „Black Panther: Wakanda Forever” de la Marvel, continuarea mult așteptată a filmului „Black Panther” din 2018. Ea își va relua rolul de Nakia. Actrița urma să joace inițial în adaptarea „Lady in the Lake” de la Apple, dar a părăsit proiectul în mai. În 2014, Lupita Nyong’o a câștigat un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru „12 Years a Slave”.

Michael Bay, Andrew Form și Brad Fuller vor produce „A Quiet Place: Day One”, alături de Krasinski și Allyson Seeger, care este producător executiv.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Quentin Tarantino enumeră șapte filme pe care le consideră perfecte. Care sunt acestea