Prima pagină » Cultură » Marlyne Barrett, una dintre vedetele serialului ”Chicago Med”, a fost diagnosticată cu cancer

Marlyne Barrett, una dintre vedetele serialului ”Chicago Med”, a fost diagnosticată cu cancer

Marlyne Barrett, una dintre vedetele serialului ”Chicago Med”,  a fost diagnosticată cu cancer

Vedeta din „Chicago Med”, Marlyne Barrett, a decis să vorbească public despre lupta ei cu cancerul uterin și ovarian.

Actrița a primit diagnosticul în iulie, declarând pentru revista „People” că vestea a fost un șoc pentru ea.

„Experiența inițială a fost un șoc, un șoc pentru feminitatea mea”, a spus ea pentru CNN. „Nu i-am crezut, dar când mi-au arătat scanurile CT, mi-am dat seama că e real. Prima întrebare a fost „O să trăiesc?”, înainte de a mă prăbuși în brațele soțului meu. Încă mi se taie răsuflarea când mă gândesc la asta.”

Personajul lui Barrett, asistenta Maggie Lockwood, s-a luptat, de asemenea, cu cancerul în serial și a inspirat-o să facă publică propria luptă cu o problemă de sănătate atât de gravă.

„Sunt o persoană care prețuiește foarte mult viața privată, dar am simțit că am responsabilitatea de a-mi spune povestea”, a spus ea. „Când personajul meu a trecut prin experiența cancerului la sân, au fost o mulțime de oameni care m-au contactat prin intermediul rețelelor sociale. Mi-au dat curaj și am avut dorința de neoprit de a le împărtăși experiența mea din viața reală, ca semn de prețuire pentru empatia lor.”

Marlyne Barrett și soțul ei, pastorul Gavin Barrett, sunt părinți ai unor gemeni în vârstă de 11 luni. Planul ei de tratament include chimioterapie și a suferit deja o histerectomie.

„Am găsit curajul de a spune că voi face față acestei încercări”, a declarat actrița. Barrett a adăugat că munca o ține ocupată și că va rezolva orice problemă pe măsură ce va apărea.

„Noi, ca oameni, suntem atât de speriați atunci când ne confruntăm cu mortalitatea noastră și ne este greu chiar și să pronunțăm cuvântul cancer”, a spus ea. „Dar avem mult mai multă putere în noi decât credem.”

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Katie Couric, fosta prezentatoare a emisiunii „Today”, a dezvăluit că are cancer la sân. Cum se simte vedeta TV

Bolnav de afazie, Bruce Willis va reapărea pe marele ecran, într-un proiect inedit

 

Jurnalistă cu experiență, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea din București, iubitoare de călătorii, înălțimi, oameni, povești și cărți. ... vezi toate articolele