DOLIU în lumea cinematografiei. A murit Richard Roundtree, cunoscut pentru rolul detectivului din „Shaft” / Actorul fusese diagnosticat cu cancer
Doliu în lumea cinematografiei mondiale. Richard Roundtree, cunoscut pentru interpretarea rolului principal din filmul „Shaft”, din 1971, a murit la vârsta de 81 de ai.
Actorul suferea de cancer pancreatic.
Actorul a murit marți după-amiază acasă, în Los Angeles, alături de familia sa, a declarat managerul său Patrick McMinn pentru The Hollywood Reporter.
Decesul său survine după o scurtă luptă cu cancerul pancreatic.
„Munca și cariera lui Richard au servit ca un punct de cotitură pentru actorii afro-americani în film. Impactul pe care l-a avut asupra industriei nu poate fi supraestimat”, a declarat McMinn prin intermediul unui comunicat, citat de BBC.
Detectivul John Shaft l-a transformat într-un star la vârsta de 29 de ani
Născut pe 9 iulie 1942 în New Rochelle, New York, Roundtree și-a început cariera de actor la începutul anilor 1960.
El a fost considerat un actor inovator prin interpretarea detectivului John Shaft, care l-a transformat într-un star la vârsta de 29 de ani.
Franciza cinematografică din anii 1970 a fost emblematică, deoarece a fost printre primele din ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „filme Blaxploitation”, un tip de filme de acțiune care se axau pe personaje eroice de culoare, conform Mediafax.
Roundtree a mai jucat într-o serie de filme precum „Inchon” și „Seven”, dar și în serialele de televiziune Roots, The Fresh Prince of Bel-Air și Desperate Housewives.
Sursa foto: Twitter