Prima pagină » Cultură » Muzeul Național de Artă Contemporană din București sărbătorește 13 ani de la înființare

Muzeul Național de Artă Contemporană din București sărbătorește 13 ani de la înființare

Muzeul Național de Artă Contemporană din București sărbătorește 13 ani de la înființare
MNAC sărbătorește 13 ani de la înființare și 10 ani de când își desfășoară activitatea în Palatul Parlamentului din București.

Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) sărbătorește joi, de la ora 19.00, 13 ani de la înființare și 10 ani de când își desfășoară activitatea în Palatul Parlamentului din București, pregătind cu această ocazie o serie de evenimente.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, joi, de la ora 19.00, va fi vernisată expoziția „Deimantas Narkevičius, Dulapul și Muzica”, al cărei curator este Călin Dan.

Deimantas Narkevičius extrage din subconștientul oamenilor imaginile acumulate prin subtile procese ale memoriei colective, transformându-le în fantome ale trecutului recent, care îi urmărește discret, dar tenace. Lucrând predominant cu limbajul cinematografului, artistul rămâne încrezător în virtuțile spațiului public ca recipient al tensiunilor colective și un practician al sculpturii înțeleasă ca instrument de vindecare a traumelor istoriei.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 28 noiembrie – 29 martie 2015.

O altă expoziție care va fi vernisată joi, de la ora 19.30, este dedicată sărbătoririi a 150 de ani de la inaugurarea Universității Naționale de Arte, cuprinzând lucrări din colecțiile MNAC, UNArte, Muzeului Municipiului București, din atelierele artiștilor și din colecții particulare.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 28 noiembrie – 14 iunie 2015.

„Dispoziții în Timp și Spațiu”, o expoziție generată de Bienala Mobilă 1, va fi vernisată joi, de la ora 20.00, și aduce în discuție mobilitatea (înțeleasă ca factor relațional complex) și solicită participanților în proiect să își prezinte propriul discurs atât în raport cu prezentul, ca poziție asumată, cât și în raport cu mișcarea și evoluția a ceea ce se numește artă.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 28 noiembrie – 29 martie 2015.

De asemenea, vernisajul expoziției „Noi începuturi. Achiziții recente ale Muzeului de Artă Contemporană din Belgrad” va avea loc joi, de la ora 20.30, în timp ce „What about y(our) memory” va fi vernisată de la ora 21.00.

Mai multe informații se găsesc pe site-ul www.mnac.ro.

MNAC a fost înființat în anul 2001, printr-o hotărâre a Guvernului, potrivit site-ului ghidulmuzeelor.cimec.ro. Muzeul a fost constituit prin fuziunea dintre Oficiul Național pentru Documentare și Expoziții de Artă și Departamentul de Artă Contemporană, din cadrul Muzeului Național de Artă al României, a cărui activitate a încetat în anul 2001. În octombrie 2004, noul sediu al MNAC a fost deschis publicului în aripa E4 a Palatului Parlamentului.

Artistul și criticul de artă Călin Dan este, din acest an, manager al Muzeului Național de Artă Contemporană. El a câștigat un concurs organizat de Ministerul Culturii pentru ocuparea acestei funcții, după ce fostul director general al MNAC, istoricul de artă și curatorul Mihai Oroveanu, a decedat pe 31 august 2013.

Autor

Citește și