Prima pagină » Cultură » Nepoata lui Pablo Picasso își vinde colecția de opere de artă. Care este valoarea tablourilor la care renunță

Nepoata lui Pablo Picasso își vinde colecția de opere de artă. Care este valoarea tablourilor la care renunță

Nepoata lui Pablo Picasso își vinde colecția de opere de artă. Care este valoarea tablourilor la care renunță
Marina Picasso, nepoata lui Pablo Picasso, a anunțat că a decis să scoată la vânzare colecția de opere de artă moștenite de la bunicul ei.

Marina Picasso, care a declarat în trecut că Pablo Picasso a fost incredibil de rece și de distant față de ea și de fratele ei în copilărie, a decis să scoată la vânzare cel puțin șapte opere de artă realizate de bunicul ei.

Printre acestea se află un tablou din 1921, intitulat „Maternité”, estimat la 44,7 milioane euro, și pictura „Femme à la Mandoline”, estimată la 51 de milioane de euro.

Marina Picasso va vinde aceste lucrări individual, întâlnindu-se personal cu diverși clienți, în Geneva, afirmă The New York Post.

Ea va pune în vânzare și celebra proprietate pe care bunicul ei a deținut-o la Cannes, în sudul Franței.

Denumită „La Californie”, Pablo Picasso a trăit în acea vilă cu cea de-a doua soție a lui, Jacqueline Roque, care s-a sinucis la vârsta de 59 de ani, în 1986.

În copilărie, Marina Picasso și fratele ei obișnuiau să meargă în vizită la vila La Californie pentru a-și vizita bunicul, însă erau opriți la poartă de Jacqueline Roque până când artistul își încheia programul de lucru din ziua respectivă.

De atunci, vila a devenit muzeu și galerie de artă deschisă publicului larg, după ce a fost moștenită de Marina Picasso, în urma deceselor bunicului și fratelui ei.

Marina este fiica lui Paulo Picasso, fiul lui Pablo Picasso cu prima lui soție, Olga Khokhlova.

Deși bunicul ei era celebru, Marina spune că a crescut în sărăcie, întrucât Pablo Picasso nu a dorit să ajute financiar familia fiului său.

Citește și