Nicolae Breban: Ambasadorul Poloniei a interpretat impropriu enunțul meu. Trebuie să își retragă afirmațiile
Scriitorul și academicianul Nicolae Breban a reacționat după ce ambasadorul Republicii Polone la București, Marek SzczygieÅ‚, a spus, într-o scrisoare transmisă președintelui Institutului Cultural Român (ICR), Radu Boroianu, că a fost neplăcut surprins de declarația lui Breban referitoare la Horia-Roman Patapievici, cerând ca pe viitor reprezentanții ICR să nu îi mai pună țara într-o lumină falsă.
Astfel, la rândul său, Nicolae Breban a adresat o scrisoare deschisă ministrului de Externe al Poloniei, Grzegorz Schetyna, în care îl roagă ca, în înalta calitate pe care o are, să îi ceară ambasadorului Marek SzczygieÅ‚ să își retragă afirmațiile tendențioase și să își ceară scuze pentru acțiunea sa. Scrisoarea deschisă a fost transmisă, vineri, și agenției MEDIAFAX de reprezentanții lui Nicolae Breban. Aceștia au precizat că textul scrisorii va fi transmis în limba engleză și direct ministrului de Externe al Poloniei.
Totodată, această scrisoare a fost remisă ministrului de Externe al României, Bogdan Aurescu, și președintelui Institutului Cultural Român (ICR), Radu Boroianu, potrivit reprezentanților lui Nicolae Breban.
În această scrisoare, Nicolae Breban spune că a fost „foarte neplăcut surprins” să citească declarația ambasadorului Marek SzczygieÅ‚.
„Precizez că n-am reprezentat, nici nu reprezint ICR. N-am afirmat niciodată enormitatea conform căreia «în Polonia cineva poate fi împușcat pentru exprimarea unor păreri sau aprecieri privind subiecte istorice». Am fost foarte neplăcut surprins de faptul că un ambasador, care are datoria nuanțelor, a putut interpreta atât de impropriu enunțul meu, care reprezintă o comparație între popoarele român și polonez. E posibil ca acea comparație să nu fi fost inspirată, caz în care îmi exprim regretul, dar în nici un caz ea nu avea sensul unei acuzații la adresa statului polonez, precum că nu ar respecta libertatea de exprimare și că «în Polonia cineva poate fi împușcat pentru exprimarea unor păreri sau aprecieri privind subiecte istorice». Din contră, era vorba de o sugestie admirativă la adresa patriotismului arătat în istorie de poporul polonez”, spune Nicolae Breban.
El precizează că la emisiunea „Punctul de întâlnire” din 10 mai, difuzată de Antena 3, a afirmat ideea că disprețuiește „atacurile la adresa neamului românesc și a istoriei acestui neam de genul celor proferate de eseistul H.-R. Patapievici”. „N-am spus nimic de dl Liiceanu. Cu toate acestea, dl Liiceanu minte fără jenă, afirmând că l-aș fi atacat, lezându-mi astfel imaginea publică”, spune Breban.
Nicolae Breban mai afirmă că în campania calomnioasă împotriva sa și a Academiei Române s-a implicat și Radu Boroianu, președintele ICR.
„Faptul că în contextul campaniei calomnioase împotriva mea și a Academiei Române, duse de dnii Liiceanu și Patapievici (campanie, în care s-a implicat în chip regretabil și dl R. Boroianu, de curând devenit președinte al ICR), care mă acuză că eu aș «incita la uciderea lor» într-o ședință a secției de Lingvistică și Literatură a Academiei Române, dl ambasador își exprimă admirația în ceea ce-i privește, constituie o susținere implicită a calomniei și o tacită acceptare a scabrozităților scrise de dl Patapievici despre istoria, identitatea și limba poporului român. Or, un asemenea comportament este incompatibil cu statutul unui ambasador și aruncă o pată peste politica externă a unei țări care se bucură de multă simpatie în România și în cărțile mele”, mai spune Nicolae Breban în scrisoarea deschisă adresată ministrului de Externe al Poloniei.
De cealaltă parte, ambasadorul Poloniei la București, Marek SzczygieÅ‚, a spus, într-o scrisoare către președintele ICR, Radu Boroianu, că a fost neplăcut surprins de declarația lui Nicolae Breban referitoare la Horia-Roman Patapievici, cerând ca pe viitor reprezentanții ICR să nu îi mai pună țara într-o lumină falsă.
„Am fost foarte neplăcut surprins să citesc declarația domnului Nicolae Breban, președintele Consiliului consultativ al ICR, preluată în masă de presa din România, conform căreia în Polonia cineva poate fi împușcat pentru exprimarea unor păreri sau aprecieri privind subiecte istorice. Consider nepotrivit ca persoane de calibrul domnului Breban, care se bucură de autoritate și care reprezintă o instituție precum ICR, să recurgă în discuția purtată la niște argumente atât de absurde și evident neadevărate. Acest gen de acuzații la adresa Poloniei nu fac onoare unui scriitor, membru al respectatei Academii Române. Polonia reprezintă de mulți ani un exemplu de țară în care domină libertatea nestingherită de exprimare, garantată direct prin constituție. Acest lucru este demonstrat de însăși poziția înaltă a țării noastre în clasementele internaționale referitoare la libertatea presei”, a spus ambasadorul Republicii Polone la București, Marek SzczygieÅ‚.
Ambasadorul Marek SzczygieÅ‚ a mai spus că pe scriitorii Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici nu îi amenință niciun pericol în Polonia.
„Domnii Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici, pentru care am un enorm respect, se află printre cei mai străluciți intelectuali români, sunt persoane cunoscute și respectate și în Polonia. Vă asigur, domnule Boroianu, că în țara mea nu-i amenință niciun pericol. Am totodată rugămintea ca pe viitor, în fervoarea dezbaterilor publice, reprezentanții ICR să nu mai folosescă argumente care să-mi pună țara, atât de apropiată României, într-o lumină nefavorabilă și falsă”, a precizat ambasadorul Marek SzczygieÅ‚.
Pe de altă parte, președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, i-a transmis la rândul său o scrisoare ambasadorului Poloniei, Marek Szczygiel, privind faptul că ICR s-a distanțat public de discursul lui Nicolae Breban, „care nu a fost și nu este președinte onorific al Consiliului consultativ” al Institutului.
„(…) Institutul Cultural Român și eu, personal, ne-am detașat public de intempestiva prezență și declarație a domnului academician Nicolae Breban. Cu toate remarcabilele sale calități de scriitor și intelectual, prin atitudinea sa surprinzătoare, Nicolae Breban nu mai poate intra în viziunea integratoare a unei instituții de diplomație publică, mai ales culturală. Poziția noastră s-a referit la întregul domniei sale discurs incriminatoriu, nu doar la citarea Poloniei, și a fost făcută publică de acum două săptămâni… Domnul Nicolae Breban nu a avut răgazul să ne devină colaborator, a ratat această șansă! Vă asigur, domnule ambasador, de prețuirea deosebită ce o port dintotdeauna Poloniei și poporului polonez, exemplu de curaj și de unitate națională, de respect al valorilor și pentru mine, și pentru toți colaboratorii mei”, a spus Radu Boroianu în scrisoarea adresată ambasadorului Marek SzczygieÅ‚.