Nouă lungmetraje propuse la Oscarul pentru cel mai bun film străin, în ianuarie, la București
Cele nouă titluri au fost propuse la premiile Oscar de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada. Spectatorii au astfel ocazia să vadă două dintre peliculele aflate deja pe lista scurtă de nominalizări la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin – „Leviathan”, de Andrei Zviaghințev, și „Ida”, de Pawel Pawlikowski, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Din Canada vine, în avanpremieră în România, „Mommy”, noul lungmetraj al lui Xavier Dolan, distins cu premiul juriului la Fesivalul de la Cannes 2014 și nominalizat la categoria „cel mai bun film străin” la Independent Spirit Awards și Satellite Awards. O mamă singură este pusă în fața provocării de a-și crește fiul adolescent diagnosticat cu ADHD, adesea agresiv și problematic. Alinarea vine de la misterioasa lor vecină, a cărei prezență pare benefică pentru el. Însă relația lor ia o turnură cu totul neașteptată. Filmul va rula în premieră pe 9 ianuarie, de la 19.30, la Cinema Studio, și va fi distribuit în România de Independența Film.
O altă premieră în România este „Human Capital/ Il Capitale umano”, de Paolo Virzi, alegerea Italiei pentru premiile Oscar. Adaptare a romanului omonim al lui Stephen Amidon, lungmetrajul a câștigat șapte trofee la gala David di Donatello – Oscarurile italiene -, inclusiv premiul pentru cel mai bun film.
În avanpremieră va fi proiectat și „Leviathan”, de Andrei Zviaghințev, propus de Rusia la premiile Oscar și nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin. „Leviathan”, premiat pentru scenariu la Festivalul de la Cannes, nu poate fi vizionat de spectatorii cu vârsta sub 18 ani în Rusia, din cauza unei legi care interzice înjurăturile în spațiul public. Filmul va fi distribuit în cinematografele românești de Voodoo Films, din februarie 2015. La proiecțiile de la Cinema Studio vor fi valabile flyerele cu discount de 20% din prețul biletului.
O nominalizare la Globul de Aur a obținut și „Ida”, drama alb-negru, puternic stilizată, regizată de Pawel Pawlikowski. Propunerea Poloniei la Oscar este și marele câștigător al premiilor Academiei de Film Europene (EFA) pe 2014.
Unul dintre cele mai bune filme ale anului este „Winter Sleep”, de Nuri Bilge Ceylan, propus de Turcia și premiat cu Palme d’Or la Cannes. Din partea Belgiei, a concurat la premiile Oscar noua producție marca Jean-Pierre și Luc Dardenne, „Două zile, o noapte/ Deux jours, une nuit”, cu Marion Cotillard pe afiș.
De asemenea, Ungaria a propus „Orașul câinilor/ White God”, de Kornél Mundruczó, despre o „apocalipsă” a câinilor fără stăpân în Budapesta.
Spectatorii pot (re)vedea în ianuarie, la Cinema Studio, și propunerea României la Oscar, „Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, precum și pe cea a Republicii Moldova, „La limita de jos a cerului”, de Igor Cobileanski.
Evenimentul inițiat de Voodoo Films este realizat cu sprijinul distribuitorilor Independența Film, Parada Film, Asociația Macondo, Clorofilm, Saga Film și al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN).
„Leviathan”, „Winter Sleep”, „Două zile, o noapte/ Deux jours, une nuit” și „Orașul câinilor/ White God” au fost prezentate în premieră în România la evenimentul Les Films de Cannes à Bucarest.