Prima pagină » Cultură » O lucrare din ciclul „Spaime”, de Corneliu Baba va fi scoasă la licitație. La cât este estimată

O lucrare din ciclul „Spaime”, de Corneliu Baba va fi scoasă la licitație. La cât este estimată

O lucrare din ciclul
O lucrare din ciclul "Spaime", realizat de Corneliu Baba, va fi scoasă la licitatie.

O lucrare din ciclul „Spaime”, unul dintre cele mai celebre ce s-au impus în imaginarul colectiv al ultimilor 40 de ani, realizat de Corneliu Baba, cu o valoare estimată între 35.000 și 45.000 de euro, va fi scoasă la vânzare miercuri, la Licitația de Toamnă-Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești.

Unul dintre cele mai recognoscibile cicluri, „Spaime” a fost conceput de Corneliu Baba în urma unuia dintre cele mai traumatizante evenimente care au zguduit România, cutremurul din 1977.

Totodată, o altă importantă operă semnată de Corneliu Baba, scoasă la licitație miercuri, este „Veneția”, care are o valoare estimată între 10.000 și 15.000 de euro.

De asemenea, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de casa Artmark, organizatoare a licitației, Alexandru Ciucurencu, elev al lui Camil Ressu și André Lhote, este prezent în licitație cu două lucrări, care punctează perioadele de început și de final ale artisului, putând fi observată astfel evoluția bogată a acestuia. Opera „Pieta”, cu o valoare estimată între 15.000 și 25.000 de euro, a fost realizată în 1930, an în care a debutat la Salonul Oficial București, iar opera „Natura statică cu vase verzi”, cu o valoare estimată între 9.000 și 16.000 euro, spre sfârșitul vieții, în 1971.

Aceeași diferență stilistică publicul o întâlnește la operele lui Ion Țuculescu aflate în expoziția licitației: „Nalbe”, cu o valoare estimată între 10.000 și 15.000 de euro, și „Totem”, evaluată între 15.000 și 30.000 de euro.

Unul dintre cei mai importanți discipoli ai maestrului Corneliu Baba este Ștefan Câlția, prezent în licitație cu tablourile „Fata cu coroană verde”, cu o valoare estimativă cuprinsă între 10.000 și 15.000 de euro, și „Vasul de alamă”, estimat între 3.000 și 5.000 de euro.

În acest eveniment sunt prezenți și artiști români foarte apreciați în mediul internațional, precum Horia Bernea, cu patru opere cu prețuri cuprinse între 2.500 și 4.500 de euro, Paul Neagu, cu „Vallachian Panel (Platon și Aristotel)”, estimată între 5.000 și 6.000 de euro, și Mircea Suciu, cu „Day dreaming”, estimată între 5.000 și 7.000 de euro.

Expoziția poate fi vizitată până marți, la Palatul Cesianu Racoviță, iar miercuri, la Athénée Palace Hilton din București, unde va avea loc și Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, de la ora 20.00.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor