OSCAR 2015. „American Sniper”, filmul „făcut după toate regulile propagandei”
This browser does not support the video element.
În opinia filmologului și editorialistului gândul Cristian Tudor Popescu, filmul „Amerian Sniper” a fost inclus pe nedrept pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiile OSCAR 2015.
„Sergiu Nicolaescu trăiește. E în America, deghizat, și poartă numele de cod Clint Eastwood”, a afirmat el, referindu-se la regizorul producției americane aflate în cursa pentru OSCAR 2015.
„Este un film național ceaușist, făcut după toate regulile propagandei. E un film de propagandă, pentru că americanii sunt toți niște îngeri ai binelui, care sunt puși acolo chitiți în Irak să facă bine tuturor, iar de cealaltă parte sunt cu toții niște tăietori de capete, de mâini, care umblă să arunce tot timpul în aer pe cineva. Nu există nuanțe – regulă de bază în cinematografia de propagandă (…).Este un film grosier, un film – aș spune – pe placul naziștilor americani, pentru că nazismul american este suficent de bine dezvoltat, pe placul republicanilor extremiști”, a arătat Cristian Tudor Popescu.