Pascal Bruckner și-a adus „Fiul cel bun” la București: „M-a eliberat”

Elegant, dar nu scorțos. Serios, însă cu o privire îngăduitoare. Așezat pe scaunul de răchită, la umbra frunzelor de iederă arcuite peste bârnele de lemn, Pascal Bruckner semnează câteva cărți: „To …, this personal story. Bruck”.

În fața sa, pe masă, stau răsfirate trei exemplare ale celui mai nou și, spune el, celui mai intim roman al său de până acum: „Fiul cel bun”. Pe copertă, o fotografie din arhiva scriitorului. Își potolește cu degetele firele de păr ușor încărunțite, apoi începe să vorbescă.

„Este pentru prima dată când îmi exersez pana în acest stil autobiografic, pentru că este mai ușor să scrii ficțiune în care pe de-o parte transmiți realitatea, iar pe de alta, o disimulezi în spatele unor personaje create de tine”, spune el.

„Originile cărții sunt interesante. Acum trei ani luam masa cu unul dintre editorii mei, care m-a întrebat foarte natural de unde provin, care este povestea mea de familie. Așa am început să-i povestesc situația familiei mele, ceea ce nu mai făcusem niciodată până atunci. La câțiva ani de la acea întâmplare, când mă aflam la ceremonia funerară a tatălui meu, același editor și prieten mi-a spus Ei bine, acum chiar trebuie să scrii despre familia ta!Ce m-a fascinat în acel moment a fost pe de-o parte indiscreția de a-ți expune povestea de familie, iar pe de alta m-am gândit că poate totuși nimeni nu va fi interesat să citească ce s-a întâmplat cu familia mea”.

Îndoiala nu și-a avut rostul. Romanul în care scriitorul francez își dezvăluie copilăria, marcată de cruzimea tatălui său, iar mai apoi tinerețea și „evadarea” sa la Paris, are deja un imens succes în Franța.

„Este un roman despre slăbiciunea celor care par puternici”

„Cartea are o acțiune foarte simplă: începe la vârsta mea de 10 ani, când îl rog pe Dumnezeu să mijlocească într-un fel moartea tatălui meu, dacă este posibil într-un accident de mașină. Cartea se sfârșește după 62 de ani, când tata se stinge pe patul de spital. Tot ce se întâmplă între este o aventură”, explică Bruckner.

„Această ură se declanșase în urmă cu trei săptămâni, când, pentru că nu reușisem să-mi fac tema la matematică tata mi-a tras o bătaie cruntă. Din acel moment am dezvoltat acest sentiement față de el și mi-am dorit să dispară. (…) Scenele pe care tata le făcea erau la ordinea zilei. El izbucnea o dată sau de două ori pe zi, după care urmau și perioade de calm și seninătate. Însă ieșirile lui violente erau atât de dese încât deveniseră aproape rutină. (…)Tatăl meu era un adept al socialismului național, un antisemit fervent, care o bătea frecvent pe mama… Așadar era un climat plin de violență în familia mea, care m-a marcat”, continuă acesta.

Și totuși, susține scriitorul, romanul său nu încearcă să incrimineze. Dimpotrivă.

„Nu vreau să descriu un personaj sută la sută rău. Tatăl meu este în același timp violent și slab. Este un roman despre slăbiciunea celor care par puternici. De-a lungul vieții am descoperit că autoritatea lui se topește și este apăsat de o mulțime de slăbiciuni. Faptul că răutatea lui se transformă în deznădejde mă face să-i descopăr adevărata față”, povestește Bruckner. „În acestă carte decoperim, de fapt, portretul a două persoane: cel al mamei, o femeie iubitoare și o încarnare a suferinței a jertfei sale, și cel al tatălui meu care era un mare vociferator, care urla tot timpul, până la sfârșit, până când a ajuns pe patul de spital”, adaugă el.

„Scriitorii sunt niște trădători”

A început să scrie însă abia după ce ambii părinți s-au stins din viață. Oricât de mult și-ar fi urât tatăl, nu l-a abandonat, așa cum nici mama sa nu a renunțat la mariajul care în cele din urmă a îmbolnăvit-o.

„Nu aș fi putut să-l scriu înainte pentru că trebuie să respectăm memoria celor despre care scriem, chiar dacă i-am urât, chiar dacă ne-au făcut rău. Iar eu pot să spun că îl uram din tot sufletul pe tatăl meu. Deși în momentul în care era bolnav eu am avut grijă de el, am continuat să-l urăsc. Însă am putut scrie romanul abia după ce părinții mei au dispărut și trebuie să spun că m-a eliberat scrierea acestei cărții”, mărturisește scriitorul.

Admite însă că, într-un fel, „scriitorii sunt niște trădători pentru că iau ca material propria familie, părinții, copiii, soțiile, iubitele și ajung uneori chiar să le caricaturizeze în romanele lor, le oferă tot felul de caracteristici”: „Eu vă spun că trebuie să ne temem de scriitori. Eu însumi am fost luat drept model pentru personaje secundare în carte, personalitatea mea a fost deformată într-un fel, și a fost teribil, a fost groaznic”.

Rezultatul acestei „trădări” o face să pară însă nesemnificativă.

„E o carte ieșită din comun, o carte de care nu e greu să te îndrăgostești la prima vedere”, promite Doru Mareș, cel care a tradus romanul lui Pascal Bruckner în limba română. „Dacă nu te îndrăgostești de cartea asta înseamnă că nu ai organ pentru a te îndrăgosti, ceea ce ar fi al dracului de trist.”

***Romanul „Fiul cel bun”, al lui Pascal Bruckner, a fost lansat de Editura Trei și este disponibil la prețul de 29 de lei.