Prima pagină » Cultură » Pierce Brosnan, Helena Bonham Carter și Gabriel Byrne vor juca în drama „Four Letters Of Love”, regizată de Polly Steele

Pierce Brosnan, Helena Bonham Carter și Gabriel Byrne vor juca în drama „Four Letters Of Love”, regizată de Polly Steele

Pierce Brosnan, Helena Bonham Carter și Gabriel Byrne vor juca în drama „Four Letters Of Love”, regizată de Polly Steele

Pierce Brosnan, Helena Bonham Carter și Gabriel Byrne urmează să joace în viitoarea dramă a lui Polly Steele, „Four Letters Of Love”, în rolul părinților unor iubiți predestinați, interpretați de actorii Fionn O’Shea și Ann Skelly, scrie deadline.com.

Filmul, care are la bază cel mai bine vândut internațional roman al lui Niall Williams, este descris ca o poveste irlandeză lirică și profund romantică.

Este produs de nominalizata la premiul BAFTA și producătoarea „Good Luck to You, Leo Grande” Debbie Gray și de Douglas Cummins („Let Me go”, „The Girl”) în co-producție cu Martina Niland („Once”, „Sing Street”).

Cu finanțare de la Northern Ireland Screen, filmările vor începe în februarie în Irlanda de Nord, înainte de a se muta în Republica Irlanda.

Filmele anterioare ale lui Steele includ drama din 2017, „Let It Go”, bazată pe povestea adevărată a lui Helga Schneider, cu Juliet Stevenson, Jodhi May și Lucy Boynton, precum și documentarul din 2015 „Rich, Russian And Living In London”.

Romanul scriitorului irlandez Niall Williams a fost publicat pentru prima dată în 1997 și a fost tradus în peste 30 de limbi înainte de a fi adaptat pentru ecran.

Fionn O’Shea și Ann Skelly joacă doi tineri care sunt meniți să fie împreună, dar care nu se pot conecta niciodată, cu excepția cazului în care soarta își joacă rolul.

Pierce Brosnan este tatăl tânărului. El a renunțat la slujbă, urmând instrucțiuni divine, pentru a se concentra pe pictură, lăsându-și soția și fiul să se descurce singuri.

Gabriel Byrne și Helena Bonham Carter joacă rolul părinților tinerei. Personajul lui Byrne este poet și profesor, în timp ce Bonham Carter este o mamă intuitivă, care se descurcă foarte bine cu paralizia bruscă a fiului ei, fratele mai mic al fetei.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Pierce Brosnan crede că Tom Hardy ar trebui să preia rolul James Bond

Steven Spielberg va adapta povestea adevărată a unei lovituri de stat fasciste eșuate în 1940 în America

Serialul „Lucky Hank”, cu Bob Odenkirk în rolul principal, o va avea și pe Lilah Fitzgerald în distribuție

Jurnalistă cu experiență, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea din București, iubitoare de călătorii, înălțimi, oameni, povești și cărți. ... vezi toate articolele