Prima pagină » Cultură » Proiect ICR – ”CANTEMIR 300” | Înconjurul Pământului în cadrul unui singur turneu, premieră istorică pentru muzica românească

Proiect ICR – ”CANTEMIR 300” | Înconjurul Pământului în cadrul unui singur turneu, premieră istorică pentru muzica românească

Proiect ICR - ”CANTEMIR 300” | Înconjurul Pământului în cadrul unui singur turneu, premieră istorică pentru muzica românească

Anul 2023 aduce împlinirea a 350 de ani de la nașterea și respectiv 300 de ani de la moartea celei mai importante personalități a culturii umaniste din spațiul românesc – filosoful, istoricul, scriitorul, compozitorul, omul politic și omul de știință Dimitrie Cantemir, precursor al iluminismului românesc și recunoscută personalitate a culturii universale.

Acest proiect al Institutului Cultural Român (ICR) reprezintă o premieră istorică pentru muzica românească, fiind pentru prima dată când artiști din România realizează înconjurul Pământului în cadrul unui singur turneu de concerte. Dar înaintea acestui record documentar, scopul principal al întregului demers este acela de a ilustra, cât mai concret posibil, cuprinderea universală a culturii române pornind de la una dintre cele mai valoroase personalități din istorie.

Să pleci în jurul Pământului nu e chiar primul lucru la care te gândești când vrei să organizezi un turneu. Ca în metafora din filmul lui Nolan care vorbește despre începutul unui vis, nu știi niciodată de unde apare o idee. Dar e un lucru la care ajungi să te gândești atunci când începe să îți placă să călătorești, mai ales să călătorești departe.

”ROMANIA UNIVERSALIS a fost și este un concept prin care asta ne-am propus: să ducem muzica românească pe cât posibil mai departe, nu numai geografic (utilizarea la plural la persoana I a verbelor înseamnă, în textul acesta și în altele, dacă vor mai fi, violonista Diana Jipa și cu mine”, spune muzicianul Ștefan Doniga.

Proiectul CANTEMIR 300 – ROMANIA UNIVERSALIS este organizat cu finanțarea Institutului Cultural Român prin Programul Cantemir și cu valorosul sprijin al unor parteneri prestigioși din România și din țările incluse în turneu

Cum să simbolizăm valoarea universală a muzicii românești?

Premiul MUSICRIT din ianuarie 2023, primit chiar pentru edițiile de până acum ROMANIA UNIVERSALIS a fost un stimul excelent, ne-a dat curaj, ne-a făcut să ne dorim și mai mult acest „mai departe” iar programul CANTEMIR, lansat de ICR în februarie, a părut o șansă bună.

În tot contextul ăsta fertil, ideea a fost chiar de la prima versiune una foarte exotică, venită din geometrie: cum definești acoperirea unei sfere (mă rog, geoid, în cazul Pământului)? Atingându-i punctele de axă. Cum să simbolizăm valoarea universală a muzicii românești? Cântând în două puncte de antipod, diametral opuse.

Am căutat pe Glob două puncte de axă în care să existe comunități românești cât mai numeroase. Nu a fost greu să găsești, pentru majoritatea, unul pică în oceane. Am hotărât Spania și Noua Zeelandă. Mai mult, Valencia și Hamilton, care au o precizie incredibilă, de câțiva kilometri! Ajungând aici, ceva a licărit: și dacă ne întoarcem prin partea cealaltă?

După ce am stabilit că totul e fezabil în cele două puncte inițiale, ba chiar am adăugat si Australia, am întrebat Ambasada din Chile. Din ambele reprezentanțe diplomatice am primit răspunsuri entuziaste și apoi am depus proiectul la ICR. Eram în Peru, tot cu CANTEMIR 300, când am aflat că am obținut finanțarea. QED.

Valencia, un oraș superb, inundat de cultură, artă și știință

Acum începem totul la Valencia. Nu se putea un loc mai potrivit. Un oraș superb, inundat de cultură, artă și știință. O comunitate românească suficientă cât să facă un oraș în sine, între primele 5 din România. Oameni cu un suflet și dor de cultura noastră cum rar am găsit: Asociața Margenes – creierul acțiunilor noatre pe minicontinentul iberic – este de fapt o asociație românească, condusă de doamna Adriana Godeanu-Metz, foarte, foarte activă mai ales în zona de responsabilitate socială.

Avem o sală superbă la Auditoriul Rafelbunyol, o Școală de arte cu dotarea unei academii de top.

Va fi o seară românească, și, măcar de data aceasta, vom ține minte cu precizie, împotriva metaforei lui Nolan, unde a fost începutul unui vis. Acela de a înconjura pentru prima dată în istorie Pământul cu muzică românească.

Și e frumos și ca simbol: din Spania au plecat, în ultimii 525 de ani, mulți călători în jurul lumii, pe mulți îi mai știm și azi. E drept, majoritatea au pornit spre vest. Dar nu avem voie să încercăm și noi?

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești