Prima pagină » Cultură » Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și legătura specială cu România, pe care o consideră a doua sa casă

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și legătura specială cu România, pe care o consideră a doua sa casă

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și legătura specială cu România, pe care o consideră a doua sa casă

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii este cel care îi succede la tron mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, care a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani. Dincolo de detaliile inedite despre viața unui monarh care a așteptat până la vârsta de 73 de ani pentru a-și lua în primire succesiunea, trecem în revistă legătura lui specială cu România, pe care a declarat de mai multe ori că o consideră a doua lui casă. 

Regele Charles al III-lea este considerat a fi strănepotul îndepărtat al lui Vlad Țepeș prin străbunica sa, Regina Maria. Este fascinat de Transilvania încă de la prima sa vizită aici, în 1997, și dincolo de faptul că a venit foarte des România de atunci, deține mai multe proprietăți aici și este foarte implicat atunci când vine vorba despre promovarea turistică a României. 

Când a cumpărat Regele Charles al III-lea prima proprietate în România

Prima proprietate în România a cumpărat-o în 2003 și aceasta a fost una dintre casele din satul Breb, veche de câteva sute de ani, pe care a restaurat-o.

Tot l-a Breb și-a mai adus încă trei case din lemn pe care le-a cumpărat din zonă și le-a strămutat în satul maramureșean, devenit celebru în Marea Britanie. A încercat să păstreze autenticitatea acestor locuințe și toate casele fost reabilitate cu materiale tradiționale.

Viscri este locul preferat al lui Charles al III-lea în România

Fostul prinț de Wales și actual monarh britanic deține o pensiune din secolul al XVIII-lea în satul Viscri, județul Brașov. Unul dintre cele mai frumoase dintre toate satele săsești cu biserici fortificate, Viscri este impresionant și pentru că este un supraviețuitor al regimului comunist, care a încercat nu o dată să-l șteargă de pe fața pământului.

Prințul de Wales a fost cel care a ținut în 1988 un discurs în care a îndemnat regimul Ceaușescu să nu distrugă satele și moștenirea acestora. În aceeași perioadă a luat naștere în Franța, Belgia și Olanda fundația Opération Villages roumains, care avea ca scop salvarea satelor românești. Fundația a ales un sat care era pe lista comuniștilor pentru a fi distrus – Viscri – și l-a salvat.

Zona a căpătat un potențial turistic extraordinar, mai ales după apariția, în 2011, a documentarului Wild Carpathia, în care Prințul Charles este un adevărat ambasador al României.

Pășunile de aici sunt de-a dreptul unice la nivel european și mondial. N-am mai văzut ceva asemănător, n-a mai rămas așa ceva nicăieri. Sunt o bijuterie din coroana României. Poate oamenii nu văd asta, dar România este o țară minunată”, a spus prințul Charles, acum regele Charles al III-lea, în documentarul Wild Carpathia.

A investit mult timp și eforturi în promovarea ecoturismului și a frumuseții satelor medievale

Încă de la prima sa vizită, Prințul de Wales, acum regele Charles al III-lea, a investit mult timp și eforturi în promovarea întregii zone a Transilvaniei cu toate aspectele ei cheie.

Dar dragostea lui pentru moșiile istorice și casele țărănești nu s-a oprit aici. În 2015, a fost lansată oficial Prince of Wales Foundation Romania. Aceasta are ca scop conservarea structurilor construite în jurul curților care adăpostesc o fântână, hambar și alte structuri care reflectă activitățile tradiționale ale familiilor extinse ale zonei.

Prințul Charles este și președintele Fundației Mihai Eminescu Trust. Printre realizările remarcabile ale acestui ONG se numără plantarea a aproximativ 1,5 milioane de puieți și ajutarea a peste 400 de meșteri din diferite sate medievale din Transilvania.

Casa Regală Britanică este înrudită cu cea a României

Principele Philip şi Regele Mihai I au fost veri și s-au născut în același an, 1921. Când erau copii, au petrecut mult timp împreună, iar poze cu cei doi la vârsta de 7 ani, pe o plajă din Mamaia, au apărut în presa din întreaga lume. Au păstrat legătura de prietenie întreaga viață, iar legăturile dintre cele două Case Regale s-au sudat și mai mult.

Deci, legăturile de sânge cu România ale Regelui Charles al III-lea nu doar că sunt de necontestat, ci sunt și puternice, datorită tatălui acestuia.

Charles al III-lea este Doctor Honoris Causa al Universității din București și al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

Conform unui comunicat oficial, distincția i-a fost acordată de Senatul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), „în semn de recunoaștere a contribuției deosebite a Alteței Sale Regale Prinţul de Wales în domeniul valorificării patrimoniului cultural românesc, al promovării valorilor istorice multiculturale, al cunoașterii mediului spiritual și natural românesc peste hotare, precum şi pentru întărirea cooperării dintre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și România”.

În discursul ținut cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Charles a spus, conform Agerpres, despre motivele pentru care vine atât de des în România:

Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul este, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural și natural, tradițiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare.

Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie – identitatea voastră şi întregul vostru potențial. Toată energia pe care o puteți pune în mișcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume”.

Foto: Profimedia Images


CITEȘTE ȘI:

Regele Charles: Plângem trecerea în neființă a unei suverane prețuite și a unei mame foarte iubite

Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Marea Britanie / Înmormântarea ar urma să aibă loc peste 10 zile / Noul rege, Charles al III-lea, se va adresa națiunii / Programul complet al zilei de vineri

10 lucruri pe care nu le știai despre Regina Elisabeta a II-a

Cât de (ne)inspirat este numele regelui Charles al III-lea. Soarta dramatică a predecesorilor săi

EXCLUSIV | Cum a ajuns Ceaușescu să fie decorat de Regina Elisabeta cu cea mai înaltă distincție acordată unui străin și ce i-a spus la discursul de la banchetul din 1978. ”Șocul pentru publicul vremii a fost protocolul de cea mai înaltă ținută” (FOTO)

Jurnalistă cu experiență, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea din București, iubitoare de călătorii, înălțimi, oameni, povești și cărți. ... vezi toate articolele

Citește și