Prima pagină » Cultură » Romanul „Femeia de pe scări”, de Bernhard Schlink, a fost publicat la editura Polirom

Romanul „Femeia de pe scări”, de Bernhard Schlink, a fost publicat la editura Polirom

Romanul
Romanul "Femeia de pe scări", de Bernhard Schlink, a apărut în colecția "Biblioteca Polirom".

Un tablou celebru, de care nimeni n-a mai auzit multă vreme, reapare în împrejurări misterioase. Este o surpriză pentru lumea artei, dar și o lovitură pentru bărbatul care, pe când era un tânăr avocat, a mediat un conflict între autorul și proprietarul tabloului. Aflat la mii de kilometri de casă și la decenii după momentul în care tabloul și femeia pe care o înfățișează îi schimbaseră destinul, bărbatul speră că apariția neașteptată a lucrării e semnul că nici cea care i-a fost model nu poate fi prea departe. Pleacă așadar în căutarea femeii de care în tinerețe se îndrăgostise orbește, iubind-o într-un fel niciodată lămurit, și care îl împinsese la gesturi inexplicabile.

Căutarea devine prilej de a desfășura ghemul încâlcit al trecutului și de a-și pune întrebări despre făgașul pe care a apucat-o viața lui. Drumul memoriei îl poartă din Frankfurt până în Sydney, apoi într-un orășel îndepărtat de pe coasta australiană. Cu un stil de o simplitate și o precizie uimitoare, „Femeia de pe scări” este un roman plin de melancolie, un roman al marilor întrebări, informează editura Polirom.

„O proză simplă, fără cusur, scrisă de unul dintre maeștrii literaturii germane contemporane. Bernhard Schlink izbutește să creeze personaje complexe, intrigi dintre cele mai neașteptate și un discurs moral impecabil”, a scris publicația Die Welt.

Scriitorul german Bernhard Schlink s-a născut în 1944, la Bielefeld. A studiat științele juridice și, din 1992, a fost profesor la Universitatea Humboldt din Berlin. Din 2006, a hotărît să se dedice în întregime scrisului. Debutul ca autor de ficțiune l-a făcut cu romanul „Dreptatea lui Selb” (1987), primul volum dintr-o trilogie polițistă care s-a bucurat de mare succes la public și care cuprinde, de asemenea, volumele „Înșelăciunea lui Selb” (1992) și „Crima lui Selb (2001; Polirom, 2005). Afirmarea internațională o datorează însă romanului „Cititorul” (1995; Polirom, 2002, 2011), tradus în peste 40 de limbi străine, distins cu numeroase premii și ecranizat în 2008. La editura Polirom au mai apărut romanele „Întoarcerea acasă” (2007), „Weekendul” (2010) și volumele de proză „Minciuni de vară” (2011) și „Evadări din iubire” (2011).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?