RUSIA vrea să interzică trotinetele electrice. Utilizatorii vor fi AMENDAȚI dacă merg sub influența alcoolului
Un sondaj de opinie din Rusia, legat de interezicerea trotinetelor electrice ca mijloc de transport public, a relevat faptul că populația este dispusă să accepte măsura din cauza accidentelor numeroase petrecute în trafic. Inițiativa aparține președintelui Dumei de Stat (camera inferioară a Parelamentului rus), Viaceslav Volodin.
Peste 3000 de acidente rutiere în care au fost implicați oameni pe trotinete electrice au determinat autoritățile ruse să ia atitudine pentru a stopa fenomenul, relatează Reuters.
„Suntem îngrijorați de siguranța rutieră în cazul trotinetelor, mai ales în cazul copiilor. De cele mai multe ori, atunci când regulile nu sunt respectate, se produc accidente. Vom aplica amenzi aspre celor care conduc în stare de ebrietate. Dacă nu se vor respecta, la sugestia publicului, am putea să le interzicem”, a declarat Volodin.
Valoarea amenzilor va fi de 30.000 de ruble, echivalentul a 340 de dolari, pentru cei prinși în stare de ebrietate și de 5000 de ruble sau echivalentul a 55 de dolari pentru cei care depășesc limita de viteză. Amenzile se vor aplica inclusiv celor care merg mai mulți pe trotinetă, celor care transportă un copil pe trotinetă și celor care refuză controlul de specialitate.