Prima pagină » Cultură » Scriitoarele Ali Smith și Anne Tyler, nominalizate la Baileys Women’s Prize for Fiction pe 2015

Scriitoarele Ali Smith și Anne Tyler, nominalizate la Baileys Women’s Prize for Fiction pe 2015

Scriitoarele Ali Smith și Anne Tyler, nominalizate la Baileys Women's Prize for Fiction pe 2015
Ali Smith și Anne Tyler se află pe lista scurtă a nominalizărilor pentru Baileys Women's Prize for Fiction pe 2015.

Ali Smith, autoarea volumului „How to be Both”, și scriitoarea americană Anne Tyler, autoarea volumului „A Spool of Blue Thread”, recompensat cu Pulitzer, domină lista scurtă a nominalizărilor pentru prestigiosul Baileys Women’s Prize for Fiction pe 2015, care celebrează literatura scrisă de femei.

Anunțul a fost făcut luni de comitetul care acordă acest trofeu literar prestigios, cunoscut în trecut sub denumirea de Orange Prize for Fiction, informează Reuters.

Celelalte scriitoare aflate pe lista nominalizărilor pentru acest premiu, ajuns în 2015 la cea de-a 20-a ediție și care va fi decernat în luna iunie, sunt Rachel Cusk („Outline”), Laline Paull („The Bees”), Kamila Shamsie („A Good in Every Stone”) și Sara Waters („The Paying Guests”).

Patru dintre cele șase scriitoare nominalizate sunt britanice, Anne Tyler este americancă, iar Kamila Shamsie este o romancieră pakistaneză care scrie în limba engleză.

Cunoscut între 1996 și 2012 sub denumirea de Orange Prize for Fiction, acest premiu literar, aflat la cea de-a 20-a ediție, este sponsorizat, din iunie 2013, de compania de băuturi spirtoase Baileys. Acest premiu beneficiază de finanțare privată.

Câștigătoarea Baileys Women’s Prize, distincție care celebrează „excelența, originalitatea și accesibilitatea în literatura scrisă de femei”, primește un cec de 30.000 de lire sterline și o statuetă din bronz, numită de organizatori „Bessie”.

Orice femeie care scrie în limba engleză, indiferent de naționalitate, reședință, vârstă și subiect abordat, este eligibilă pentru Women’s Prize for Fiction.

Anul trecut, Women’s Prize for Fiction a fost câștigat de scriitoarea irlandeză Eimear McBride, pentru volumul ei de debut, „A Girl is a Half-Formed Thing”.

Printre laureatele din anii precedenți se numără A. M. Homes, pentru romanul „May We Be Forgiven” (2013), Madeline Miller, pentru romanul ei de debut „The Song of Achilles” (2012), Tea Obreht, pentru volumul ei de debut „The Tiger’s Wife” (2011), Barbara Kingsolver, pentru volumul „The Lacuna” (2010), Marilynne Robinson, pentru volumul „Home” (2009), Rose Tremain, pentru „The Road Home” (2008), Chimamanda Ngozi Adichie, pentru „Jumătate de soare galben/ Half of a Yellow Sun” (2007, publicat în limba română la editura Rao, în 2008) și Zadie Smith, pentru „On Beauty” (2006).

Citește și