Serialul „GREY’S ANATOMY” ajunge la sezonul 20. Care sunt schimbările majore
ABC a comandat cel de-al 20-lea sezon din „Grey’s Anatomy”. După ce Ellen Pompeo a părăsit serialul, o altă schimbare majoră are loc: Meg Marinis va fi showrunner pentru sezonul 2023-24, ea înlocuind-o pe Krista Vernoff, din această primăvară, scrie hollywoodreporter.com.
Meg Marinis a fost în echipa „Grey’s Anatomy” încă de la al treilea sezon, primul job pe care l-a avut fiind acela de asistent de producție. Apoi a lucrat ca asistent scenarist și a făcut documentarea medicală înainte de a deveni producător executiv, titlu pe care l-a deținut în ultimele patru sezoane. Marinis a scris scenariul a peste 25 de episoade ale serialului.
Alte schimbări majore care se vor petrece în serial sunt ieșirea din distribuție a deținătoarei rolului principal, Meredith Grey, actrița Ellen Pompeo (deși ea rămâne producător executiv și naratoare a show-ului) și apariția unei noi serii de stagiari.
„Grey’s Anatomy” rămâne serialul de divertisment cel mai bine cotat de la ABC în rândul adulților între 18 și 49 de ani, cu o medie de 10,7 milioane de telespectatori pe mai multe platforme simultan, în aceeași zi.
Serialul creat de Shonda Rhimes a debutat în martie 2005 și a fost un succes instantaneu pentru ABC, contribuind la renașterea rețelei la mijlocul anilor 2000, alături de seriale precum „Desperate Housewives” și „Lost”. Este cea mai longevivă dramă medicală difuzată în orele de maximă audiență din istoria rețelei americane de televiziune, iar episodul din 23 martie a fost al 411-lea.
Foto: outnow.ch
CITEȘTE ȘI: Denzel Washington va regiza un episod din serialul american „Anatomia lui Grey”