Stela Enache, despre artiștii care au scris istorie în muzica românească și ”industria” de acum a celor fără pregătire: ”A devenit o afacere”
Cu riscul de a fi inoportună, am răpit din timpul prețios al artistei Stela Enache, una dintre cele mai iubite prezențe, foarte cunoscută și familiară oricărui tip de spectator sau telespectator. Fermecătoare, frumoasă, cu bun gust și piese muzicale deosebite, astăzi deja evergreens, și-a cucerit notorietatea artistică prin seriozitate, profesionalism, dar și prin modul sincer, cald și prietenos, cu care se înfățișează întotdeauna interlocutorilor.
Am prins-o, literalmente, făcând bagajele pentru un nou zbor. Pentru că nu numai calendarul, nu doar decorul începutului de vară animat de concerte, evenimente, turnee, sfârșitul sesiunii la facultatea unde predă, dar și întâlnirile de familie îi lasă extrem de puțin timp liber. Dar, așa cum spuneam, are cultul cuvântului dat. Și-a suspendat pregătirile de ultim minut înainte de decolare, fără a contramanda, fără a dramatiza. Cu prietenie și cuceritoare eleganță, contracronometru, dar zvelt, mi-a acordat acest interviu cu note biografice inedite, cu prețioase amintiri și planuri de viitor, special pentru cititorii Gândul.
Ați înconjurat pământul de cel puțin patru ori. Ce este mai greu: să faci înconjurul pământului sau să ajungi la inima unui singur om?,
Este mult mai greu să ajungi la inima unui singur om, decât să faci înconjurul pământului. Pentru a călători ai nevoie de resurse, un mijloc de transport și ai reușit. Inima unui om, însă, este o necunoscută. Trebuie să ai răbdarea cuvenită pentru a atinge corzile sensibile ale inimii, să înțelegi așteptările persoanei și doleanțele acesteia. Este un proces complex, care uneori se poate întâmpla într-o secundă, iar alteori poate dura o viață.
Ion Hobana este unchiul dumneavoastră. Antologator, critic literar, licențiat în litere, cu o lucrare science-fiction, de altfel, prima din acest gen din România. Cum era Ion Hobana în familie?
Unchiul meu Ion Hobana era un tip retras, preocupat de scrierile sale. Ca orice creator, scriitor, nu acorda prea mult timp întâlnirilor în familie. Am primit multe dintre cărțile sale și astfel am avut ocazia să intru în lumea science-fiction, un univers necunoscut de mine până atunci.
Cred că tot Ion Hobana a avut un rol în lansarea dumneavoastră.
Este adevărat! Când aveam 14 ani, unchiul meu, a participat la un spectacol la Reșița. Simțind atunci potențialul meu artistic, el a avut încredere în mine, iar la rugămințile mele, a fost cel care m-a prezentat scriitorului Angel Grigoriu, fratele compozitorului George Grigoriu, care ulterior a devenit mentorul meu.
Secretul din spatele poreclei ”Schumacher”
Dumneavoastră ați făcut mult sport. Ați fost și bună la învățătură. Știu că vă place și viteza. Vi se mai spune Schumacher?
Da! Am făcut sport, dar mi-a plăcut și școala – ”Minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Una dintre pasiunile mele este șofatul. Chiar de la 18 ani am început cursurile școlii de șoferi. Îmi place viteza, de aici și faptul că unii apropiați îmi spun Schumacher, dar conduc responsabil.
Se poartă – și pe bună dreptate – discuții tot mai aprinse despre situația din școlile românești. Atât de o parte, cât și de alta a catedrei. Elevă fiind, pentru un inel vi s-a scăzut nota la purtare. Cum priviți liceenii de azi? Este o mare diferență între liceenii de dinainte de 1989 și cei de acum.
Chiar dacă atunci erau rigori, chiar exagerate (cum a fost situația când mi-a fost confiscat inelul de către diriginta mea și scăzută nota la purtare pentru că nu aveam voie cu bijuterii la școală), cred că a fost mai bine așa decât situația de acum, când pare că nu se mai respectă nimic. Liceenii de azi au prea multe libertăți și dau mult prea multă importanță lumii virtuale. Cred mult prea mult în ea și nu discern adevărul.
”Industria din spatele muzicii a devenit o afacere”
Dar contextul muzical? Nu doar felul în care se face muzică, ci și industria din spatele ei. Despre influenceri, nici nu vă mai întreb. Exact cum ați spus: ”noi am avut influenceri din cărți”.
Și în mediul muzical s-au schimbat multe. E mult mai ușor să faci muzică ajutat de computer, fără a avea nevoie de o pregătire adecvată, iar industria din spatele muzicii a devenit o afacere.
Nu vă ascund că Stela Enache și Florin Bogardo m-au fascinat și mă fascinează. Fiicele mele, Raisa și Milena, deși încă mici, fredonează ”Să nu uităm, nicicând, să iubim trandafirii”. Raisa înseamnă, printre altele, și trandafir. Fredonăm, firește, și ”Ani de liceu”. Care-i povestea trandafirilor?
Cât mă bucur! Trandafirii sunt florile care simbolizează iubirea. Melodia a fost compusă de Florin Bogardo. Fiind un romantic prin excelență, a vrut să aducă în atenția ascultătorilor acest sentiment special, al iubirii. Versurile au fost scrise de Ovidiu Dumitru.
În facultate cântați și jazz? Underground?
Făcând parte dintr-o formație de studenți de la Conservator, cântam multe genuri muzicale, printre care și jazz, cu care am cochetat. Am participat la festivalurile studențești de jazz. Este un gen care mi-a plăcut și îmi place în continuare.
Florin Bogardo a compus și muzică clasică?
Da, este un lucru mai puțin cunoscut. Fiind student la Conservatorul din București, secția compoziție, a studiat muzica clasică și a compus și piese aparținând acestui gen. Îmi doresc să fac cunoscută și această parte a operei sale.
”Pentru a realiza ceva în viață, nu trebuie să calci pe cadavre”
Noblețea, finețea, eleganța sunt rara avis, astăzi. Aceste trăsături vă caracterizează pe amândoi. Dar trăim într-o lume grobiană, din ce în ce mai urâtă. Închideți fereastra acolo unde priveliștea inundă în urâțenie sau ripostați?
Depinde de situație. Nu voi ezita niciodată să îmi spun părerea, mai ales atunci când consider că pot să îndrept ceva.
Credință sau încredere în sine? Unde ar trebui să nu se ciocnească ireparabil într-un tsunami care să nască o personalitate care, așa cum se spune, calcă pe cadavre? Spuneați, undeva, că nu sunteți conflictuală. Și totuși, presupun că ați avut și prieteni ”binevoitori”.
Fără credință și încredere în sine, nu se poate realiza nimic. Nu sunt și nu am fost conflictuală. Evoluția unei persoane, pentru a realiza cu adevărat ceva în viață, în opinia mea, nu trebuie să calce pe cadavre. Prieteni “binevoitori” are toată lumea, în schimb, eu m-am concentrat pe cultivarea relațiilor cu prietenii adevărați.
Speranțe pentru continuarea Festivalului Florin Bogardo
Ce se întâmplă cu Festivalul Florin Bogardo?
Este un festival care s-a bucurat de mare succes la prima ediție. Până voi găsi o cale de a finanța o nouă ediție, pentru a nu lăsa numele Florin Bogardo să fie uitat, m-am concentrat către mediul virtual. Am deschis două canale de YouTube – ”Florin Bogardo Oficial” și ”Stela Enache Oficial” – pentru cei interesați să asculte muzica compusă de Florin Bogardo.
Ce proiecte noi aveți?
De câțiva ani, sunt consilier cultural la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” și consultant Art Hub la o școală privată din București, unde pot ajuta elevii să cunoască frumosul prin intermediul artei, departe de capcanele mediului virtual.
CITEȘTE ȘI: