Prima pagină » Actualitate » Palatul Cantacuzino, construit de „Nababul”, se degradează tot mai mult. Casa Memorială „George Enescu” a ajuns și ea în paragină | Foto – Video

Palatul Cantacuzino, construit de „Nababul”, se degradează tot mai mult. Casa Memorială „George Enescu” a ajuns și ea în paragină | Foto – Video

Galerie Foto 25

Una dintre cele mai frumoase clădiri din București, un adevărat simbol al Capitalei, Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, este aproape în paragină. Mai mult, Casa Memorială George Enescu, unde a locuit marele compozitor, care se află în curtea Palatului, este într-o stare avansată de degradare. Deși este o licitație în derulare pentru consolidarea Palatului, Ministerul Culturii nu a reușit să stabilească până în prezent un câștigător, din cauza mai multor contestații.

Superbul Palat de pe Calea Victoriei, construit între anii 1901-1903 după planurile arhitectului Ioan D. Berindei, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit ,,Nababul”, a ajuns acum aproape de paragină, cu pereții scorojiți și cu elementele decorative degradate și măcinate de timp.

În curtea clădirii construite în stil academist francez, care adăpostește în prezent Muzeul George Enescu, se găsește și Casa Memorială a marelui compozitor, dar care arată deplorabil, cu o scară exterioară sprijinită în mai multe șipci.

Și ca o încununare a disprețului față de monumentele istorice din București, clădirea, denumită și „Casa cu Lei”, are montate la mansardă mai multe termopane albe, dreptunghiulare, așezate pe frumoasele arcade ale bijuteriei arhitecturale.

Gardul Palatului Cantacuzino se poate prăbuși pe trotuar

Mai mult, gardul Palatului pare că se prăbușește pe trotuarul de pe Calea Victoriei.

Ministerul Culturii a organizat încă din 2018 o licitație pentru consolidarea Palatului și a Casei Memoriale George Enescu, dar care încă este în desfășurare.

„Cu privire la procedura de licitație deschisă organizată pentru atribuirea contractului de Execuție lucrări pentru obiectivul de investiție «Consolidare, restaurare și amenajare Muzeul Naţional ”George Enescu” – Palatul Cantacuzino, Casa memorială și Anexa», precizăm că procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de execuție lucrări pentru obiectivul anterior menționat a fost inițiată în data de 09.02.2018. În perioada 2018-2020 procedura de achiziție a fost contestată de mai multe ori de către părțile implicate”, se arată într-un răspuns al Ministerului Culturii, la solicitarea Gândul.ro.

Procedura de licitație deschisă a fost organizată de Ministerul Culturii prin Unitatea de Managament a Proiectului, iar valoarea investiției este de aproape 7 milioane de euro.

„Lucrările necesare sunt specifice intervențiilor asupra unui monument istoric, respectiv lucrări de consolidare structură, restaurare elemente de arhitectură și componente artistice și reabilitare sisteme de instalații”, mai spun reprezentanții Ministerului Culturii.

Din momentul în care se va declara un câștigător al proiectului, lucrările vor mai dura 2 ani.

„Din 2018, au fost mai multe contestații și procese, dar procedura este aproape de finalizare, și în curând se va declara un câștigător. Au fost doi participanți principali și s-au contestat succesiv, după care s-a mers mai departe în justiție în legătură cu mai multe detalii tehnice din caietul de sarcini”, a declarat, pentru Gândul, Bogdan Trîmbaciu, directorul Unitații de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii.

Muzeul George Enescu, deschis în Palat din 1956

După moartea „Nababului”, din anul 1913, Palatul a intrat în posesia fiului său, Mihail G. Cantacuzino şi a soţiei acestuia, Maria Rosetti-Tescanu.

Maria Rosetti s-a căsătorit, după moartea lui Mihail G. Cantacuzino, cu marele compozitor George Enescu, în anul 1937. Cei doi au locuit între 1945-1946 în casa din spatele palatului, devenită ulterior Casa Memorială.

În anii ’40, Palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice. După moartea lui George Enescu, din 1955, Maria Rosetti a donat Palatul statului român, cu scopul înfiinţării muzeului dedicat memoriei compozitorului. Din 19 iunie 1956, aici funcţionează Muzeul „George Enescu”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate