Prima pagină » Cultură » Susan Sarandon: 9 lucruri pe care nu le știai despre celebra actriță

Susan Sarandon: 9 lucruri pe care nu le știai despre celebra actriță

Susan Sarandon: 9 lucruri pe care nu le știai despre celebra actriță

Susan Sarandon împlinește astăzi 76 de ani, mare parte din ei petrecuți în lumina reflectoarelor. Actrița, cu o personalitate și un talent remarcabile, o activistă neobosită și un personaj cel puțin interesant, a declarat de nenumărate ori că finalul carierei ei nu este sub nicio formă aproape.

Crescută într-o familie modestă, Susan Sarandon s-a remarcat ca o elevă bună în timp ce era majoretă în liceu. Angajată și asumată politic de la o vârstă fragedă, Susan a fost arestată pentru prima dată la o demonstrație împotriva războiului din Vietnam când era încă studentă. 

Deși s-a înscris la Catholic University of America – Drama School și avea ca specializare principală actoria, Susan Sarandon nu știa foarte clar cum și-ar dori să arate viitorul ei. La universitate și-a cunoscut primul soț, pe Chris Sarandon, cu care s-a mutat la New York în 1968. Și în timp ce îl însoțea la un casting, Susan a fost descoperită de John G. Avildsen, care i-a oferit primul ei rol în filmul „Joe”, în 1970. Aparițiile ulterioare din „The Front Page” sau „The Rocky Horror Picture Show” i-au deschis porțile Hollywood-ului și în 1980 a primit prima ei nominalizare la Oscar pentru interpretarea din „Atlantic City”.

Ascensiunea ei la elita cinematografiei mondiale a fost atunci fulgerătoare, devenind în scurt timp una dintre cele mai admirate actrițe de pe planetă. Apogeul carierei sale a fost în 1995, odată cu Oscarul pentru personajul ei emoționant din „Dead Man Walking”, regizat de partenerul ei de atunci, Tim Robbins, pe care l-a cunoscut la sfârșitul anilor 1980.

Am făcut o listă cu 9 lucruri pe care nu le știai despre Susan Sarandon, una dintre cele mai mari actrițe din toate timpurile:

1. Numele ei adevărat este Susan Tomalin

Sarandon s-a născut Susan Abigail Tomalin, în urmă cu 76 de ani, în New York City. Ea a fost primul dintre cei nouă copii născuți din căsătoria cântărețului și directorului de publicitate Philip Lesley și a soției sale Lenora Criscione.

2. Susan Sarandon a mers la prima facultate care a accepta-o, pentru a scăpa de acasă

Când a terminat liceul, s-a înscris la Catholic University of America – Drama School. Nu atât pentru că îi era clară vocația ei, cât pentru că a fost prima care a acceptat-o și cea care i-a permis să plece de acasă. Facultatea era scumpă și, ca să plătească taxele, Susan Sarandon a fost chelneriță, coafeză și a făcut curățenie în apartamente. La facultate l-a cunoscut și s-a îndrăgostit de Chris Sarandon, cel cu care s-a căsătorit în 1968 și împreună cu care a decis să locuiască în New York, pentru că ambii își doreau o carieră pe Broadway.

3. Susan Sarandon a primit primul rol major în 1974

În rolul lui Peggy Grant în „The Front Page”, ea a fost doar o începătoare, dar a jucat alături de actorii Jack Lemmon și Walter Matthau. Anul următor a apărut o altă mare oportunitate odată cu filmul cult „The Rocky Horror Picture Show”, un musical care a amestecat fără prejudecăți rock and roll, science fiction, horror și multă distracție. Începutul anilor 1980 i-a adus lui Susan Sarandon și prima ei nominalizare la Oscar pentru rolul Sally din filmul „Atlantic City”.

4. Susan Sarandon a avut relații amoroase cu Sean Penn, David Bowie și Christopher Walken

În 1983 a filmat „The Hunger” cu David Bowie și Catherine Deneuve. Acolo, ea a jucat într-o scenă de sex cu actrița franceză, care a stârnit atâta agitație încât atât ea, cât și mama ei au primit scrisori de amenințare pentru „subminarea moravurilor”.

Ani mai târziu, și-a amintit că pentru a trage scena respectivă i s-a sugerat să bea câteva pahare, pentru a fi mai dezinhibată, dar ea a refuzat pentru că

„nu trebuie să fii beat ca să vrei să te culci cu Deneuve”.

Actrița a continuat să aibă relații cu alți actori precum Sean Penn și, bineînțeles, cu Tim Robbins, cu care va avea o relație de mai bine de douăzeci de ani.

În 1988, a fost aleasă să joace în „Bull Durham”. La filmări l-a cunoscut și s-a îndrăgostit de Tim Robbins. Actorul era cu 12 ani mai tânăr, dar niciunuia nu i-a păsat. Au avut doi fii, Jack și Miles, și au trăit împreună timp de 21 de ani. Deși a fost întrebată de nenumărate ori de ce nu se căsătorește, răspunsul ei a fost mereu că îi place ideea de a se alege în permanență unul pe celălalt, de a sta alături de el, fără a fi nevoie de contract, de aceea atunci când s-au despărțit a fost un șoc pentru toată lumea. „Oamenii vin la mine și îmi spun „Am plâns când am aflat despre despărțirea ta de Tim Robbins” și îi înțeleg. Și eu am crezut că va dura pentru totdeauna”.

5. Activismul lui Susan Sarandon a dus la arestarea ei

În 1984, a călătorit în Nicaragua pentru a duce lapte și mâncare pentru copii, dar din moment ce acea țară se număra printre „dușmanii Statelor Unite”, actrița a fost investigată de CIA. În 2010, după cutremurul care a lovit Haiti, ea a vizitat țara săracă pentru a ajuta la reconstrucție. A fost și în Tanzania pentru a deschide un centru de îngrijire pentru copiii cu SIDA. În 2018 a fost arestată în timp ce participa la un protest anti Trump, la Washington. Nu a fost prima dată, în 1999 a fost arestată și la New York când a participat la o demonstrație pașnică pentru a protesta împotriva violenței poliției împotriva comunității afro-americane.

Argentina a beneficiat și ea de angajamentul actriței, în timp ce s-a discutat despre proiectul întreruperii legale a sarcinii, ea și-a făcut publică poziția.

„Incriminarea avortului nu împiedică femeile să facă avort, le împinge să meargă în locuri nesigure și clandestine. Senatorilor, lumea este cu ochii pe voi: oferiți femeilor dreptul de a alege!”, a scris actrița.

6. Jonathan Bricklin și Susan Sarandon sunt proprietarii unui club de ping-pong

Pe lângă faptul că luptă pentru ceea ce crede, are timp pentru alte activități. Fană de ping-pong și fondatoarea SPiN (un lanț de săli de ping-pong, cu o sucursală și în Toronto), ea coordonează, de fapt, un lanț de locuri în care poți participa la turnee și, în principal, poți petrece timp cu prietenii.

7. Susan Sarandon a fost timp de cinci ani într-o relație cu un bărbat cu 30 de ani mai tânăr

La 60 de ani a fost într-o relație de cinci ani cu un tânăr de 30 de ani. În 2021, ea a declarat că este „total disponibilă” în timpul unei ediții a podcastului „Divorced Not Dead” și chiar deschisă să aibă o relație cu o femeie datorită orientării sale sexuale. „Este interesant pentru oricine vrea să încerce. Și eu vreau să încerc.”

8. Actrița a avut întotdeauna obiceiul de a rupe stereotipurile pentru idealurile ei

Sunt vieți care trec neobservate, sunt vieți triste, vieți spectaculoase și sunt vieți care merită să fie povestite. Fără îndoială cea a lui Susan Sarandon se încadrează în această din urmă categorie.

Deși a crescut într-o familie catolică și foarte tradițională,  în adolescență obișnuia să evadeze de la școala de călugărițe pentru a participa la marșurile împotriva războiului din Vietnam și în favoarea drepturilor civile, ceea ce a provocat conflicte nenumărate atât cu călugărițele, cât și cu părinții ei, militanți republicani convinși.

Este actrița care nu ezită să conștientizeze și să semnaleze tot ceea ce este nedrept precum homofobia, brutalitatea poliției, încălcarea drepturilor omului, distrugerea mediul înconjurător, războiul din Irak, cancerul de sân, sărăcia copiilor, speculațiile imobiliare, pedeapsa cu moartea și abuzul asupra animalelor.

Pozițiile ei au determinat-o să fie considerată „cea mai militantă actriță de la Hollywood”. Când o asculți vorbind, când o vezi acționând, dă senzația că mai mult decât o celebritate este o ființă umană minunată, una dintre cei care caută mereu o modalitate de a îmbunătăți o lume care, în general, nu este corectă pentru majoritatea.

9. La 76 de ani, Susan Sarandon este departe de pensionare

Intensă, strălucitoare, pasională, liberă, Sarandon este un model pentru o întreagă generație de femei care o admiră și o iubesc.

Ea este capabilă să joace roluri memorabile, genul acela care depășesc ecranul și fac parte din cultură precum cel din „Thelma și Louise”, călugărița care însoțește un condamnat în drumul ei spre mântuire în „Pedeapsa cu moartea”, tânăra care se îndrăgostește, cea care înnebunește bărbații în „Atlantic City” sau femeia de afaceri manipulatoare din „Ray Donovan”.

Dar este și femeia care își revendică dreptul de a fi sexy fără limită de vârstă și încă poartă rochii decoltate care lasă pe oricine cu gura căscată.

La 70 de ani a pozat sugestiv pentru o campanie Marc Jacobs, iar la 69 de ani a pășit pe covorul roșu de la Cannes cu un decolteu care i-a expus corpul, dar mai presus de toate, libertatea.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Susan Sarandon dezvăluie că este bisexuală. 10 mărturisiri memorabile ale unor vedete privind orientarea lor sexuală

Susan Sarandon actriță Oscar arestată miting anti-Trump

Susan Sarandon s-a declarat deschisă ideii de a avea o relație cu o femeie

Actrița Susan Sarandon inaugurează un nou club de ping-pong în Los Angeles

 

Jurnalistă cu experiență, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea din București, iubitoare de călătorii, înălțimi, oameni, povești și cărți. ... vezi toate articolele

Citește și