Prima pagină » Cultură » Teatrul Mic sărbătorește 50 de ani de existență cu un concert susținut de Nicu Alifantis și alte evenimente

Teatrul Mic sărbătorește 50 de ani de existență cu un concert susținut de Nicu Alifantis și alte evenimente

Teatrul Mic sărbătorește 50 de ani de existență cu un concert susținut de Nicu Alifantis și alte evenimente
Teatrul Mic din București sărbătorește, sâmbătă, 50 de ani de existență, cu un recital susținut de Nicu Alifantis.

Înaintea sărbătorilor de iarnă, Teatrul Mic are propria sărbătoare. Astfel, sâmbătă, de la ora 20.00, va avea loc seara de gală „Teatrul Mic.50”, care va celebra cei 50 de ani de existență ai acestei instituții.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pentru invitați, gazdele au pregătit un program în care trecutul și prezentul se vor îmbina pentru a stârni nu doar emoție, ci și bucuria de a face parte din familia Teatrului Mic.

Spectacolul va începe din stradă. Clădirile fantomatice vor fi canavaua unor proiecții și a unui concept de light design care le va aduce la viață. Spiritul vechiului Sărindar îi va însoți pe cei care sunt așteptați pe covorul roșu la Teatrul Mic.

În sala de spectacole, directorul Teatrului Mic, Mihai Dinvale, și reprezentanți ai Primăriei Generale vor deschide seara jubiliară.

Pentru a ilustra cât mai fidel istoria de 50 de ani a Teatrului Mic, în cadrul evenimentului va fi proiectat în premieră un documentar realizat special pentru acest eveniment de Televiziunea Română, care include mărturii filmate ale spectacolelor păstrate în Arhiva TVR.

Ultimul act al spectacolului aniversar va fi unul muzical: un recital susținut de Nicu Alifantis alături de trupa sa, „un cadou de suflet din partea unui artist al cărui destin profesional s-a pliat în repetate rânduri pe cel al Teatrul Mic”.

În 1914, la București s-a înființat un nou teatru, care a purtat numele actriței Maria Filotti. După cel de-Al Doilea Război Mondial, teatrul a devenit o instituție de stat și a purtat, pe rând, denumirile Studioul Actorului de Film „Constantin Nottara” și Teatrul pentru tineret și copii, după care a fost botezat în 1964 cu numele său actual și a intrat în familia teatrelor mici din Europa, potrivit site-ului instituției.

Teatrul Mic își face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au avut, ulterior, strălucite cariere internaționale: Liviu Ciulei a debutat aici, Radu Penciulescu, Crin Teodorescu, Cătălina Buzoianu și Silviu Purcărete au lucrat pe această scenă mulți ani. Tot aici s-au lansat și o mulțime de mari actori, dintre care Gh. Ionescu Gion, Ion Marinescu, Octavian Cotescu, Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuță, Valeria Seciu, Ștefan Iordache, Mitică Popescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată