Top 10 cele mai bune roluri jucate de Matt Damon | VIDEO
Matt Damon este, fără îndoială, unul dintre cei mai remarcabili, talentați și pasionați actori ai generației sale. Pentru că astăzi actorul împlinește 51 de ani, am trecut în revistă zece dintre cele mai bune roluri ale sale.
Damon și-a început cariera devreme, cu roluri mici și apariții cameo în filme precum „Mystic Pizza” (1988) și „School Ties” (1992), până a dat lovitura cu rolul lui Will Hunting, un tânăr geniu al matematicii care este un îngrijitor la Universitatea Harvard, pe care și Damon a absolvit-o. Acesta a fost momentul în care actorul și-a lansat cu adevărat cariera.
Drama al cărei scenariu l-a scris împreună cu cel mai bun prieten al său Ben Affleck, regizată de Gus Van Sant a fost un succes de box office, încasând peste 225 de milioane de dolari față de un buget de 10 milioane de dolari cât a avut producția. În plus, filmul a câștigat două premii Oscar — cel pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Robin Williams (unul dintre cele mai bune momente de Oscar din istorie) și trofeul pentru scenariu original. La 27 de ani (Damon) și 25 de ani (Affleck), au fost cei mai tineri câștigători din istoria categoriei.
Damon a câștigat o serie de premii impresionante de-a lungul carierei sale și a avut cinci nominalizări la Oscar, la patru categorii diferite. Pe lângă nominalizările duble la Oscar pentru „Good Will Hunting” pentru actorie și scenariu, a fost nominalizat de către Academie la categoria cel mai bun actor secundar pentru „Invictus” (2009), pentru rolul principal din „The Martian” (2015) și ca producător pentru „Manchester by the Sea” (2016), care a câștigat Oscar pentru scenariu original pentru Kenneth Lonergan și cel de la categoria cel mai bun actor principal pentru Casey Affleck.
Anul trecut, el a jucat unul dintre cele mai bune roluri din carieră în „Stillwater” a lui Tom McCarthy. De asemenea, Damon a făcut echipă cu prietenul său din copilărie Affleck pentru a scrie scenariul pentru „The Last Duel” împreună cu scriitoarea nominalizată la Oscar Nicole Holofcener. Regizorul Ridley Scott l-a ales pe Damon în rolul lui Sir Jean de Carrouges, un bărbat care îl provoacă la duel pe Jacques Le Gris (interpretat de Adam Driver) după ce a fost acuzat că și-a violat soția (interpretată excelent de Jodie Comer). Affleck este contele Pierre d’Alençon.
Topul nostru se concentrează pe rolurile sale din filme, pentru că altfel nu ai fi putut trece cu vederea rolul de neuitat ca Scott Thorson în producția de televiziune marca HBO al lui Steven Soderbergh, „Behind the Candelabra”, pentru care a primit o nominalizare la Emmy pentru cel mai bun actor.
În plus, chiar dacă nu le-am inclus în top, nu avem cum să nu acordăm mențiuni de onoare pentru „Interstellar” (2014), „Margaret” (2011), „Ocean’s Eleven” (2001) și, bineînțeles, „Thor: Ragnarok” (2017).
Iată cum arată topul cu cele mai bune 10 roluri jucate de Matt Damon în filme:
10. „Invictus” (2009)
Este posibil ca filmul biografic al lui Clint Eastwood despre Nelson Mandela (interpretat de Morgan Freeman) să nu fi îmbătrânit cu grație, dar talentul lui Damon, cu un accent sud-african impecabil și capacitatea de a da valoare scenariului, iese cu adevărat în evidență în film. Matt Damon a fost nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar, alături de Freeman, pentru cel mai bun rol principal.
9. „Saving Private Ryan” (1998)
O epopee extinsă în care Tom Hanks și plutonul său îi caută pe soldații supraviețuitori în al Doilea Război Mondial este și va fi întotdeauna unul dintre cele mai bune filme ale anilor 1990. Dezvăluirea lui Damon de la sfârșit, scena în care află adevărul despre frații săi demonstrează încă o dată capacitățile lui de actor.
8. „The Martian” (2015)
A obținut o nominalizare la Oscar după ce a ratat o nominalizare la Premiul SAG și a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o comedie sau într-un musical pentru rolul în filmul lui Ridley Scott. Astronautul său abandonat îl face să-și extindă abilitățile actoricești cu mult peste ceea ce credeam că ar putea face inițial, strângând tone de aprecieri din partea criticilor și a publicului. În plus, crearea apei nu a fost niciodată atât de interesantă.
7. „The Bourne Ultimatum” (2007)
Transformarea lui Matt Damon într-o vedetă de acțiune ar fi putut fi un eșec, dar primele trei filme cu Jason Bourne l-au făcut să funcționeze la capacitate maximă. Apogeul l-a atins în cea de a treia parte a francizei care a câștigat trei premii Oscar pentru montaj de film, mixare de sunet și editare de sunet. Plus că în rolul ăsta face toate lucrurile groaznice pe care am știut întotdeauna că le poate face.
6. „Dogma” (1999)
Ce te faci, dacă ai fost înger și ai fost dat afară din Rai de Dumnezeu, pentru că ai făcut fapte rele? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun doi îngeri păcătoși, al căror aer angelic le ascunde perfect intențiile malefice. Ei încearcă să se întoarcă în Rai, dar o asistentă medicala, un apostol de culoare și o stripteuza, doar în aparență păcătoși, îi urmăresc pentru a le anihila planurile. Nu este un film care să merite premii, dar este foarte distractiv și Matt Damon și Ben Affleck fac niște roluri extrem de naturale.
5. „True Grit”
Când tatăl ei e ucis de Tom Chaney, un zilier angajat la ferma familiei, Mattie Ross, o fată de numai 14 ani, pornește în căutarea ucigașului, hotărâtă să-i dea de urmă și să se răzbune. În drumul ei întâlnește un șerif despre care se spune că nu e altul mai dur decât el. E Reuben J. „Rooster” Cogburn, alcoolic, pierde-vară, cu un caracter imposibil, dar Mattie îl angajează și insistă să meargă cu el, în ciuda împotrivirii acestuia. În drumul lor înspre rezervația indienilor unde au auzit că s-ar ascunde Chaney, li se alătură LaBoeuf (Matt Damon), un ranger care îl caută și el pe criminal, dar din propriile sale motive. Cei trei au de înfruntat pericole și surprize care pun la grea încercare adevăratul curaj al fiecăruia. Avem de spus doar atât: este un film care merită văzut și pentru prestația lui Damon, printre altele.
4. „The Departed” (2006)
Corupt, viclean, dar și un polițist neglijent și total lipsit de etică, Matt Damon determină publicul să disprețuiască fiecare nuanță a ființei sale în filmul nominalizat la Oscar al lui Martin Scorsese. Eficacitatea rezultatului scenei cu liftul este sporită de efortul pe care îl face, cu ajutorul scenariului excelent al lui William Monahan, și al interpretărilor senzaționale ale lui Leonardo DiCaprio, Mark Wahlberg și Vera Farmiga.
3. „Stillwater” (2021)
Matt Damon joacă rolul unui tată care merge din Oklahoma în Franța pentru a-i fi alături fiicei lui (interpretată de nominalizata la Oscar Abigail Breslin) cu care nu a mai ținut legătura și care acum este închisă pentru o crimă pe care spune că nu a comis-o. Chimia lui cu Camille Cottin se adaugă și ea la atuurile unui film cu potențial de Oscar.
2. „Talentatul domnul Ripley” (1999)
Rolul acesta este unul dintre cele mai bune ale lui Matt Damon din toate timpurile, chiar dacă Academia a ignorat interpretarea remarcabilă. Cu o carismă suplimentară dată de jocul alături de Jude Law, Gwyneth Paltrow, Cate Blanchett și regretatul Philip Seymour Hoffman, el se identifică perfect cu fiecare parte a acestui hoț de identitate maniac și inteligent.
1. „Good Will Hunting” (1997)
Băiatul genial care a avut o copilărie plină de lipsuri ne-a făcut să ne îndrăgostim de Matt Damon. Pentru rolul acesta a fost nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun actor în rol principal și a jucat alături de o distribuție impecabilă, care i-a inclus, printre alții, pe Robin Williams într-un rol câștigător de Oscar, și pe nominalizata Minnie Driver. În plus a luat un Oscar pentru scenariu original, împreună cu prietenul său cel mai bun, Ben Affleck. Și la 25 de ani după ce a jucat în „Good Will Hunting”, acesta încă rămâne cel mai bun moment actoricesc al lui de până acum.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: George Clooney, Brad Pitt și Matt Damon, într-un nou film „Ocean’s”?
Matt Damon, consiliat de NASA pentru a simula viața pe Marte în filmul „Marțianul/ The Martian”