Pentru prima dată în aproape 50 de ani, NASA a încercat, pe 29 august, să trimită o misiune pe Lună: Artemis 1. După o problemă tehnică la unul dintre cele patru motoare ale rachetei, lansarea a fost amânată pentru data de 2 septembrie.
Scopul misiunii Artemis este de a duce din nou, în curând, oamenii pe Lună. Zborul Artemis 1 este unul de test, fără echipaj uman, în care urmează să fie verificate toate sistemele necesare pentru o viitoare misiune cu astronauți pe Lună.
În speranța că lansarea de mâine va fi o reușită și un pas înainte în cucerirea spațiului cosmic, am făcut un Top 10 filme despre spațiu, care au înflăcărat imaginația și dorința de explorare a milioane de spectatori:
Adeseori absurd, uneori cu adevărat vizionar, Interstelar este cea mai bună replică de până acum la Odiseea spațială 2001 a lui Stanley Kubrick. Matthew McConaughey îl interpretează pe Joseph Cooper, un pilot văduv care lucrează la NASA și care este chemat să călătorească în spațiul interstelar pentru a găsi o „Planeta B” asemănătoare Pământului în care să ne mutăm, acum că resursele alimentare ale Pământului se termină. Jessica Chastain o joacă pe fiica sa adultă, bântuită de fantoma tatălui ei.
Unul dintre cele mai spectaculoase imagini din film este cu Gargantua, o gaură neagră care se învârte, care oferă filmului și punctul culminant și care este un efect vizual calculat atât de precis de fizicianul Kip Thorne și redat atât de meticulos de studioul londonez de efecte speciale Double Negative, încât a ajuns într-o lucrare științifică pentru revista Classical and Quantum Gravity.
Cu câțiva ani înainte, Thorne și producătoarea Lynda Obst au gândit un film care explorează ceea ce, într-un interviu acordat revistei Science, Thorne a numit „partea deformată a universului – găuri negre, găuri de vierme și așa mai departe”. Ele sunt subiectul cărții lui Thorne, The Science of Interstellar.
I s-a oferit un film SF britanic cu buget redus de către un regizor începător, așa că Rockwell a profitat de șansa de a juca împotriva lui însuși. Odată începute filmările, angajamentul său a fost total: smulgând și improvizând amintirile din propria sa interpretare, a insistat să-i distingă pe cei doi Sam mai mult prin comportament decât prin schimbarea costumelor. Rezultatul este un thriller convingător, încărcat emoțional, dotat cu un amestec inventiv de efecte speciale care menține publicul cu sufletul la gură pe tot parcursul filmului.
Nu o poți trece cu vederea pe Eva Green care portretizeză personajul principal, Sarah Loreau, o mamă singură care a avut ocazia de ultim moment de a se alătura unei misiuni la Stația Spațială Internațională. Green transmite minunat starea conflictuală a lui Sarah: vrea să meargă în spațiu, dar nu vrea să fie separată de fiica ei. Soluția există, dar va fi greu de găsit, iar prestația Evei Green este sfâșietoare.
Dilema – pe care cei doi nu au rezolvat-o niciodată – a fost ce film foarte bun să facă. Un film despre triumful științei și tehnologiei? Sau un film despre dorințele atemporale ale spiritului uman?
În timp ce Kubrick, un fin observator al naturii umane, regizor de filme controverate care scot spectatorul din zona de confort, precum Paths of Glory și Lolita, viziona filme SF japoneze pentru efectele lor speciale, Clarke, pionier al sateliților de comunicații, precum și scriitor, a elaborat un scenariu centrat pe ceea ce mai târziu a numit „conceptul lui Dumnezeu”.
Cuprinzând totul, de la zorii omenirii, cursa spațială, inteligența artificială, explorarea spațiului și călătoriile trans-dimensionale, Odiseea Spațială 2001 se concentrează pe duelul dintre David Bowman (Keir Dullea) și HAL, un computer, proiectat din neatenție pentru a fi criminal, care îi conduce nava spre Jupiter.
Plictiseala și nebunia incipientă care îl bântuie pe Bowman reprezintă punctul principal al filmului: nu putem trăi numai prin rațiune. Mai avem nevoie de ceva în plus.
Pe 11 aprilie 1970, o a șaptea misiune cu echipaj în programul spațial Apollo a fost lansată de la Centrul Spațial Kennedy din Florida. Aceasta trebuia să aterizeze în craterul Fra Mauro și să contribuie la scrierea istoriei timpurii atât a Lunii, cât și a Pământului.
După două zile de călătorie, un rezervor de oxigen din modulul de serviciu al navei spațiale a explodat, iar traiectoria lor de zbor a fost schimbată. Amețiți din cauza nivelului de dioxid de carbon din aer, suferind de frig, comandantul Jim Lovell, pilotul modulului de comandă Jack Swigert și pilotul modulului lunar Fred Haise nu doar că nu s-au plâns, ci au reușit să supraviețuiască.
Pentru scenariul său, regizorul Ron Howard a adăugat o ceartă între Swigert (Kevin Bacon) și Haise (Bill Paxton) modificând extrem de puțin din transcrierea oficială a misiunii Apollo 13. Tom Hanks îl interpretează pe Lovell un bărbat capabil care se confruntă cu o criză. Dar acest film minuțios de precis (decorurile au inclus fragmente din modulul de comandă Apollo 13; chiar și costumele de presiune ale actorilor erau etanșe) rămâne fără egal, absolut convingător în fiecare imagine și în fiecare gest.
Armstrong, inginer aeronautic și profesor universitar, era un bărbat care se bucura de intimitatea sa. Încolțit, ce putea face decât să spună aceeași poveste iar și iar?
La doi ani după ce i-a oferit lui Ryan Gosling o provocare vocală de neimaginat în muzicalul său La La Land, Damien Chazelle l-a ales în rolul lui Neil Armstrong, într-un film care promitea să localizeze inima care bate și viața emoțională bogată a lui Armstrong. Din acest motiv, First Man este un triumf.
Gosling este actorul capabil să exprime emoții profunde cu o economie de resurse uluitoare. Și în acest film i se oferă destule cu care să lucreze. Scenariul ingenios al lui Josh Singer îi dă lui Armstrong o motivație profundă și personală de a dori să ajungă pe Lună, care nu interferează în niciun fel cu înregistrarea istorică și nu trivializează subiectul. În ceea ce privește aselenizarea, aceasta reprezintă o piatră de hotar în tehnica cinematografică, dar rezultatul e, de asemena, uimitor.
Ancorată de jocul puternic al lui Sam Shepard în rolul lui Chuck Yeager și al lui Ed Harris în rolul lui John Glenn, epopeea de 3 ore și 13 minute a lui Kaufman urmează vag cartea cu același nume a lui Tom Wolfe: o relatare zguduitoare, dar critică, despre primele eforturi ale SUA de a trimite oameni în spațiu.
Cele abolut necesare pentru asta sunt, desigur, „lucrurile potrivite”: o combinație de îndemânare, curaj și neînfricare în fața morții. Sunt calități întruchipate superb în jocul lui Shepard în rolul pilotului de teste Chuck Yeager, primul om care a spart bariera sunetului (și, de altfel, consultant pentru film).
Părăsirea Pământului a avut nevoie și de colaborare, organizare, chiar și de publicitate. Ed Harris este un Glenn zguduitor, destinat să fie primul american din spațiu, ale cărui „lucruri potrivite” i-au fost șlefuite cu ajutorul multor cursuri, teste, profiluri în reviste și evenimente media nesfârșite.
Este un film făcut cu atenție maximă la detalii și inteligent, dar și unul palpitant și care surprinde foarte bine momentul în care călătoria în spațiu a devenit o afacere serioasă și corporatistă.
Bazat pe o carte (de Andy Weir) care și-a început viața ca o serie de postări pe blog, filmul lui Scott reflectă perfect (și până la urmă, într-adevăr destul de emoționant) lupta lui Watney pentru supraviețuire.
O reclamă vădită pentru planurile NASA pentru Marte și o sărbătoare a renașterii programului său cu echipaj după dezastrul Challenger din 1986, The Martian pare deja ușor învechit. Doar că filmele bine făcute sunt atemporale.
Atunci când un nor de moloz care călătorește cu viteză mai mare decât cea a unui glonț se ciocnește de naveta spațială, specialistul aflat în misiune Ryan Stone (Sandra Bullock) și astronautul veteran Matt Kowalski (George Clooney) trebuie să-și croiască drum peste golfurile spațiului, cu rezervele de aer și propulsor în scădere în căutarea unui vehicul care îi va duce acasă.
La fel de probabil să sperie pe cineva care își doresțe o carieră de astronaut, dar și să-l inspire să urmeze una, Gravity se bazează pe ideea că orbita joasă a Pământului este atât de aglomerată cu gunoi aruncat în spațiu, încât o coliziune ar putea iniția o reacție în lanț cunoscută sub numele de sindromul Kessler și poate distruge fiecare satelit.
Cu toate acestea, Gravity este mai puțin un film științifico-fantastic decât un film despre supraviețuire și este ultimul loc în care ai merge pentru o lecție de mecanică orbitală. Deși nu este la fel de absurd și prost făcut ca Ad Astra din 2019 (în care Brad Pitt sare literalmente prin inelele de gheață ale lui Saturn, folosind un capac de trapă), Gravity nu este nici Odiseea Spațială 2001, nici Apollo 13, nici First Man.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: TOP 15 ecranizări ale unor romane celebre | VIDEO
13 actori care au jucat rol dublu (sau multiplu) în același film | VIDEO