Un mare scriitor nu a fost de acord cu Unirea românilor din 1918! Nicolae Iorga l-a scuipat, iar colegii săi contemporani l-au băgat în închisoare!

Acest proiect Unionist, plămădit încă de la generația pașoptistă aflată sub influența unor gânditori francezi ca Jules Michelet a animat generații de intelectuali și politicieni.

Ar fi bine de amintit că în secolul XIX, meseria de intelectual și politician aproape se confundau. Cel mai elocvent exemplu ar fi C. A.Rosetti, deopotrivă membru al Academiei Române și politician de vârf. Acest vis de unire al tuturor românilor nu a fost unanim acceptat în societatea românească. Plecând de la Gheorghe Asachi, cel care a inventat jurnalismul în Moldova, în aceeași perioadă în care Hașdeu inventa presa în Oltenia și ajungând la Ioan Slavici, ambii cărturari ai culturii române erau sceptici vizavi de reușita unei Uniri a românilor care, în viziunea lor, ar fi antagonizat pe vecie Rusia Țaristă.

Această angoasă respectuoasă față de marea putere cotropitoare  a ajuns să pună stăpânire și pe Ion Slavici. Ioan Slavici avea limite în a înțelege geopolitica vremii. Deși era unul dintre întemeietorii clasicismului maiorescian, vederile sale geostrategice lăsa mult de dorit. Ar fi greșit astăzi să catalogăm aceste limite ale marelui scriitor.  La fel și fidelitatea lui Slavici față de Germania si Austria venea dintr-o repulsie  față de Rusia Țaristă și se înscria în spiritul vremii de atunci. Scriitorul a fost însă mai mult un rusofob decât germanofil, deși intelectual aprecia ambele culturi, fiind în dezacord total cu politica promovată de țar.

Autorul ”Morii cu Noroc” avea 70 ani în 1918 când românii sărbătoreau Marea Unire și devenise marginal și era repudiat de generațiile tinere de intelectuali și scriitori care doreau să se afirme, având proiectul unionist ca ideal de luptă.

Poziția lui Slavici nu era singulară în epocă, iar vederile sale pro germane se înscriau în firestul lucrurilor specifice vremurilor. Cazul faimos al lui P.P Carp care la consiliul de coroană i-a reproșat regelui Ferdinand că se dezice de originea sa germană atunci când regele a decis să facă alianța cu Rusia și nu cu Germania.

Slavici a ales lama mai subțire a istoriei, pierzând miza mare a reîntregirii românilor. Istoria nu i-a dat dreptate, deși temerile sale au fost cât se poate de reale. Apelul la neutralitate si nu la unitatea tuturor românilor îi vor atrage mari dușmănii politice si literare. Oameni precum Octavian Goga sau Nicole Iorga nu i-au iertat opiniile politice antemergătoare Unirii.

Idealul național nu se va putea niciodată înfăptui cu concursul Rusiei … dacă noi am fi mers, alături de puterile Centrale, azi, când în Rusia a izbucnit evoluţia, cred mai degrabă că Basarabia ar fi putut reveni la patria mumă decât Ardealul ce în impresia mea este un fruct ce nu e bine copt”, spunea Ioan Slavici, potrivit lui Mircea Bălan în lucrarea ”Istoria trădării la români”.

Nicolae Iorga l-a scuipat pe Slavici

În viziunea lui Slavici, ocuparea Transilvaniei ar fi fost inutilă deoarece ar fi înlesnit și mai mult influența Rusiei în rândul țărilor din Puterile Centrale care ar fi devenit și mai belicoasă și avidă de anexarea de noi și vechi teritorii. Ion Slavici este arestat la 71 de ani pentru colaboraționism, fiind scuipat chiar de marele intelectual Nicolae Iorga.

Episodul este povestit de însuși Slavici în memoriile sale intitulate ”Închisorile Mele”:

„În drum spre Curtea Marţială mi s-a întâmplat să-l întâlnesc pe marele nostru istoriograf Nicolae Iorga. Trecea mergând spre Academia Română prin faţa Palatului Ştirbei, iar eu mă aflam în cealaltă parte a străzii mergând spre Biserica Alba. Zărindu-mă, el s-a oprit şi a scuipat spre mine tare şi cu multă ostentaţie, încât trecătorii s-au oprit ca odinioară când cu bine ştiutul Ionaş. De astă dată nu m-am mai crucit și m-am mângâiat a-mi zice: «Ăstuia nici la cele mai adânci bătrâneţe n-o să-i vină mintea”

Într-un final este condamnat la 5 ani de închisoare din care execută doar 11 luni, fiind acuzat și marginalizat de colegii săi literați sau politici până la sfârșitul vieții.

Slavici, gazetar la cotidianul Bukarest Tageblatt

Cum a ajuns Ioan Slavici să lucreze la cotidianul de limbă germană Gazeta Bucureștilor, se întreabă istoricul istoricul Lucian Vasile Szabo în lucrarea ”Un alt Slavici”.

Răspunsul vine chiar din partea lui Slavici, cel ce a fost totodată prozator, ziarist, editor, folclorist, dascăl și istoric. Germanii au rechiziționat Bukarest Tageblatt, un periodic ce apărea la București de mai bine de 30 de ani.

„Ziarele noastre sunt scrise într-o limbă păsărească, cum zicea Eminescu. Gazeta Bucureștilor însă, tradusă-n pripă de oameni ce nu știu nici românește, nici nemțește, le întrecea pe toate, încât până chiar și bucureștenii se scandalizează. După vreo săptămână, dna Iuliu Pop a stăruit să iau asupra mea urâta sarcină de a revedea și corecta textul românesc mai nainte de a fi dat la tipar. Am primit această propunere, rămânând să mi se dea onorariul pe care-l avusesem pentru neasemănat mai puțină osteneală ca (sic) colaborator la Minerva, adică 500 de lei pe lună”, scria Slavici.

Un document din 1917, publicat în lucrarea „Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri”, arată că Ioan Slavici ar fi practicat spionajul în România în favoarea Imperiului Austro-Ungar.

„Un raport al serviciilor secrete române din 1917 îl trece pe marele scriitor român, Ioan Slavici, drept spion sau suspect de acte de spionaj pe teritoriul României, în favoarea Imperiului Austro-Ungar, preciza istoricul și lectorul universitar Bogdan Bucur, în cadrul emisiunii ZF Live.

Sursă foto: Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri