Prima pagină » Cultură » VIDEO | Imnul României s-a auzit la 10.000 de metri deasupra Americii. Corul Madrigal: „Ne-am alinat dorul de acasă”

VIDEO | Imnul României s-a auzit la 10.000 de metri deasupra Americii. Corul Madrigal: „Ne-am alinat dorul de acasă”

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, aflat în turneu în Statele Unite ale Americii, a interpretat imnul național de 1 Decembrie, la bordul avionului aflat la o altitudine de aproximativ 10.000 de metri.

Aflat în Turneul aniversar al în Statele Unite, unde sărbătoarea României prin muzică ține șapte zile și șapte nopți, Corul Madrigal a cântat nu numai pe scene celebre, ci chiar și deasupra continentului american, de Ziua națională.

„Cu inima și gândul la România noastră frumoasă, ne-am alinat dorul de acasă cântând Imnul național în avionul care ne duce spre următoarele concerte. Am sărbătorit împreună cu toți cei aflați la bordul avionului și vă trimitem și vouă emoția noastră. La mulți ani, România! La mulți ani, nouă, românilor, oriunde ne-am afla!”, au transmis membrii Corului Madrigal, din aeronava care i-a dus de la Washington la Chicago.

În acest turneu, Corul Madrigal a cântat la Saint John the Divine Cathedral și la Merkin Hall din New York, la Catedrala Națională din Washington și la Capitoliu – Congresul Statelor Unite.

Corul Madrigal a revenit în Statele Unite după 35 de ani

Organizat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii împreună cu Institutul Cultural Român de la New York, cu sprijinul generos al Ministerul Culturii și al sponsorilor turneul Corului Madrigal anticipează sărbătorile de iarnă, dar marchează și Ziua Națională a României.

La 60 de ani de existență, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, se află în America, la invitația Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, în cadrul unui turneu aniversar, în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie 2023. Detalii despre turneu, aici.

Corul Madrigal este pentru a cincea oară în capitala S.U.A.,  Washington, D.C., cu concerte și recitaluri în spații grandioase, simboluri ale culturii și istoriei americane, potrivit reprezentanților corului. Arhivele spun că, în urmă cu 45 de ani, Corul Madrigal vizita Statele Unite pentru a doua oară. Concertul de la Washington, de pe 13 aprilie 1978, a coincis cu ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în S.U.A., fiind considerată una dintre cele mai importante vizite de stat din acei ani marcați de Războiul Rece.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire