Zilele „Monica Lovinescu” se vor desfășura, săptămâna viitoare, la Iași, Suceava și Fălticeni
Potrivit unui comunicat semnat de directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș, în 19 noiembrie se va organiza, la Iași, colocviul dedicat Monicăi Lovinescu, care va prilejui întâlnirea „unor voci distincte și diverse din lumea literară și culturală românească”, care vor susține puncte de vedere privind actualitatea Monicăi Lovinescu de scriitor, critic literar, cronicar, jurnalist radio, traducătoare, model civic și etic, cunoscut patriot român și disident anticomunist.
La finalul colocviului va fi decernat Premiul Național „Monica Lovinescu și Virgil Ierunca” – 2014, după deliberarea unui juriu internațional condus, ca în fiecare an, de academiciaqnul Basarab Nicolescu (Paris) și din care au făcut parte Dennis Deletant (Georgetown University), Al. Călinescu, Gheorghe Grigurcu, Tudorel Urian, Vladimir Tismăneanu (Maryland University), Antonio Patraș, Doina Jela și Angela Furtună.
Manifestările de la Fălticeni includ, tot în 19 noiembrie, expoziții de carte, prezentări și dezbateri, care vor avea loc la Biblioteca Municipală „E. Lovinescu” și la Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni, precum și un Te Deum la Cripta Lovineștilor din Cimitirul Grădini din Fălticeni.
La Suceava, în 20 noiembrie, la Biblioteca Bucovinei vor fi proiectate filme și documente inedite, iar sub genericul „Monica Lovinescu – vocea care a ținut în viață România”, scriitoarea Angela Furtună va susține o conferință despre actualitățile din abordarea Monicăi Lovinescu, Eugen Dimitriu va depăna amintiri despre scriitoare, iar Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” va oferi un recital de muzică clasică.
„În anii când exersarea, integrarea și salvarea culturii românești în contextul globalizării, pe de o parte, cât și nașterea unui nou Război Rece, pe de altă parte, se fac din ce în ce mai mult simțite în Europa, actualitatea Monicăi Lovinescu și a vocilor care luptă pentru democrație, libertate și recunoașterea valorilor în România este din ce în ce mai evidentă. De-a lungul timpului, Zilele Monica Lovinescu au devenit nu numai o școală de gândire și de continuitate pentru memoria românească, ci și un prilej de exersare a discursului estetic și est-etic, a culturii majore, a vocației civice, a criticii libere și a spiritului lucid”, se menționează în comunicat.