ANCHETĂ GÂNDUL.RO. Cine protejează firma care a câștigat mega-licitația pentru cele 115 mil. de măști?! Contractul este GRAV încălcat: termene depășite, iar măștile livrate sunt neconforme! Ministerul Sănătății se eschivează! (SURSE/FOTO)

ANCHETĂ GÂNDUL.RO. Cine protejează firma care a câștigat mega-licitația pentru cele 115 mil. de măști?! Contractul este GRAV încălcat: termene depășite, iar măștile livrate sunt neconforme! Ministerul Sănătății se eschivează! (SURSE/FOTO)
Publicat: 29/08/2020, 10:00
Actualizat: 29/08/2020, 10:15

Au trecut 28 de zile de la semnarea contractului prin care ar fi trebuit să înceapă livrarea celor 115 milioane de măști medicale promise de guvernul Orban, dar semnele de întrebare persistă, iar reprezentanții Ministerului Sănătății se mențin într-o poziție ambiguă. Contestată de la bun început, firma de imobiliare Naguma Medical Supply încearcă să demonstreze că are capacitatea de a livra măștile medicale așteptate de români, însă de la o zi la alta se probează faptul că alegerea firmei câștigătoare a fost una cel puțin neinspirată.

În condițiile în care Ministerul Sănătății se eschivează și refuză, de 5 zile, să răspundă clar întrebărilor GÂNDUL.RO, sursele noastre susțin că Naguma n-ar fi livrat până acum mai mult de 15 milioane de măști în ultima săptămână, cu toate că, prin angajamentele contractuale, avea obligația de a distribui întreaga cantitate în 7 zile.

GÂNDUL.RO a fost, de fiecare dată, cu un pas înainte, prezentând – ÎN EXCLUSIVITATE – fiecare etapă a acestei ”telenovele medicale” în urma căreia se poate trage o singură concluzie. Totul a fost, încă de la bun început, cusut cu ață albă, iar Naguma Medical Supply este protejată suspect.

În urmă cu doar câteva zile, reprezentanții Ministerului Sănătății – contactați de GÂNDUL.ROau răspuns sec întrebărilor referitoare la ”scandalul măștilor medicale”, menționând că Naguma Medical Supply a fost somată să își respecte obligațiile contractuale și să livreze cele 115 milioane de măști conform prevederilor din contract. De atunci, reporterii GÂNDUL.RO au descoperit încă o serie de iregularități.

MS (n.red. – Ministerul Sănătății) a somat societatea comercială care a fost declarată câștigătoare a licitației pentru achiziția celor 115 milioane de măști pentru persoanele defavorizate să respecte clauzele contractuale prevăzute în contractul subsecvent care a fost încheiat între cele 2 organizații. Dacă prevederile contractuale nu se vor respecta, MS va acționa în consecință, respectând legislația în vigoare și clauzele contractuale”, ne-au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.

Însă, după ce GÂNDUL.RO a transmis un nou set de întrebări către Ministerul Sănătății, răspunsul întârzie să apară, iar ”liniștea” este mai mult decât suspectă.

Naguma ar fi adus în țară doar 15 milioane de măști, numai că…

Inițial, firma Naguma Medical Supply a susținut că poate livra cele 115 milioane de măști în… 7 zile, numai că de la vorbe și până la fapte – în plină pandemie de coronavirus – este cale lungă, iar românii, după cum se poate observa, nu reprezintă o prioritate pentru contestata cîștigătoare a mega-licitației organizate de Ministerul Sănătății.

Potrivit surselor GÂNDUL.RO, chiar dacă au trecut deja 28 de zile de la semnarea acordului cadru, firma de imobiliare Naguma a ”reușit” să livreze în țară nu mai mult de 15 milioane de măști medicale, însă nici acestea nu sunt ”marfa declarată în ofertă”.

Eticheta aflată pe cutiile de măști livrate de Naguma

Mai exact, reporterii GÂNDUL.RO au intrat în posesia unor măști livrate de Naguma, iar potrivit etichetei care însoțește produsul, acestea nu corespund standardelor asumate la licitație.

În realitate, prin propunerea tehnică înaintă Comisiei de atribuire a contractului, Naguma a ofertat măștile produse de 3 companii din China. Așa cum arătam la data respectivă (CITIȚI AICI DETALII DESPRE OFERTĂ!), acestea sunt următoare:

Numai că – după cum reiese de pe eticheta cutiei de măști livrate acum de Naguma către Direcțiile de Sănătate Publică din țară -, producătorul este ”Ningbo Qingwei Protective Products Co. Ltd”.  El nu se află printre cele 3 companii indicate inițial și, mai mult, nici nu deține aviz din partea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. Or avizarea de către ANMDMR era o condiție OBLIGATORIE prevăzută în caietul de sarcini și asumată (prin oferta tehnică depusă) de Naguma Medical Supply.

Legislația este clară în cazul licitației organizate de Ministerul Sănătății. Conform documentației de atribuire (caiet de sarcini și clarificările aferente), produsul care se livrează este OBLIGATORIU un produs medical avizat de A.N.M.D.M.R. și nu poate fi înlocuit sub nicio formă pe durata contractului.

Prin prisma acestor nereguli grave, se poate afirma categoric faptul că măștile livrate până acum (chiar și cu încălcarea grosolană a termenelor!) sunt neconforme. Ele nu corespund cerințelor caietului de sarcini și ofertei tehnice depuse, drept pentru care pot pune în pericol inclusiv sănătatea beneficiarilor.

De altfel, eticheta aplicată pe cutiile de măști livrate de Naguma mai evidențiază și alte probleme grave. Una dintre acestea se referă la data de fabricație a măștilor, care este aprilie 2020 (perioadă în care Naguma Medical Supply importa un număr mare de măști de protecție nonmedicale) și – atenție! – cu valabilitate până la data de 20.04.2022! Am subliniat acest lucru întrucât caietul de sarcini mentiona negru pe alb că termenul de garanție solicitat trebuie să fie de minim 36 de luni de la data de fabricație. Cu alte cuvinte, altă neregulă.

În caietul de sarcini era prevăzut clar un termen de valabilitate a măștilor de 36 de luni și nu doar 24, așa cum au produsele livrate de Naguma

Este evident în această situație că proveniența măștilor care au ajuns deja la populație este incertă, că ele nu respectă cerințele caietului de sarcini, drept pentru care s-ar impune să fie retrase de pe piață urgent, altfel ar putea contribui la zădărnicirea combaterii bolilor.

Pe coridoarele Ministerului Sănătății este o agitație vizibilă, iar ”băieții deștepți” caută cu disperare să salveze ceea ce nu s-a putut salva în două luni de zile. Este greu de înțeles cum un astfel de contract – de-a dreptul dubios, spun sursele GÂNDUL.RO – rămâne ”viabil”, în condițiile în care nici până acum nu se știe, cu certitudine, ce documente de calitate însoțesc măștile medicale și dacă marfa a fost importată conform prevederilor contractuale și legale. Într-o perioadă tensionată și care a generat un scandal uriaș, mulți funcționari din Ministerul Sănătății au intrat, intempestiv, în concediu medical sau de odihnă, nedorind să devină părtași/complici la livrarea către populație ”a unor măști contrafăcute”.

Firma de imobiliare a contraatacat la CNSC și la Curtea de Apel

Cum introducerea capului în nisip, precum struțul, nu este cea mai bună soluție dintre toate, în aceste momente, firma Naguma Medical Supply a trecut la contraatac, încercând să demonstreze că toate acuzațiile care i-au fost aduse de firma clasată pe locul al doilea – Best Achiziții SRL – sunt nefondate.

Astfel, firma de imobiliare a depus o Cerere de Intervenție Voluntară la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și o Întâmpinare la Curtea de Apel București, iar GÂNDUL.RO vă prezintă extrase ÎN EXCLUSIVITATE.

”Astfel, în cazul de faţă, având în vedere termenele asumate de subscrisa conform ofertei finale depuse în cadrul procedurii de achiziţie publică, ţinem să precizăm că, imediat după anunţarea de către Autoritatea Contractantă a rezultatelor finale, subscrisa am luat legătură cu producătorii dispozitivelor medicale (măşti de protecţie) pentru a organiza împreună cu aceştia producţia si livrarea cantităţilor ofertate”, precizează reprezentanții Naguma Medical Suppply.

Precizăm că, până la această dată, au fost deja produse si sunt in stoc la producătorii indicaţi de noi in procedura mai mult de 25.000.000 măşti medicale iar încă un număr de 25.000.000 sunt în curs de execuţie.

Naguma Medical Supply

”În ce priveşte transportul produselor, precizăm că acesta este efectuat pe cale aeriană iar întârzierea cauzată în prezent în ceea ce priveşte programul de zbor agreat iniţial cu transportatorul aerian (după ce Autoritatea Contractantă a anunţat rezultatul final al procedurii de achiziţie publică), datorată formulării cu rea-credinţă si vădit abuzivă a contestaţiei, va conduce la importante pierderi patrimoniale pentru subscrisa”, se specifică în Cererea de Intervenție Voluntară depusă de Naguma Medical Supply la CNSC..

Bineînțeles, Naguma Medical Supply nu ”uită” să atingă și coarda sentimentală, insistând asupra ideii că milioanele de măști medicale promise persoanelor defavorizate sunt de o importanță covârșitoare în această perioadă, însă evită să menționeze că livrarea acestor măști se desfășoară cu viteza melcului, iar măștile nu respectă cerințele caietului de sarcini.

”CNSC trebuie să aibă în vedere interesul public în soluţionarea acestei cereri. Astfel, precizăm, din nou, că scopul acestei proceduri urgente de achiziţionare a unui număr de 115.000.000 de măşti medicale este de a proteja persoanele defavorizate de efectele pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2 şi de a limita răspândirea comunitară a acestui virus prin oferirea mijloacelor de protecţie unor persoane care nu au posibilitatea financiară să işi achiziţioneze aceste echipamente de protecţie”, mai scriu reprezentanții Naguma Medical Supply.

Sarabanda promisiunilor. Naguma Medical: ”Suntem în grafic!”

Naguma Medical Supply își trage spuza pe propria turtă, cum se spune, încercând să demonstreze și că termenul de 7 zile nu ”a curs” de la data rezultatului final al licitației, pentru că trebuiau luate în calcul alte 11 zile – ”termen de așteptare”.

Celor 11 zile li se adugă 1-2 zile ”pentru semnarea contractului subsecvent”, apoi alte 5 zile pentru ”depunerea garanției de bună execuție”, astfel că Naguma Medical Supply ar avea o mult mai mare libertate de mișcare decât a considerat contestatoarea BEST ACHIZIȚII SRL. Și, în consecință, există timp pentru livrarea celor 115 milioane de măști medicale.

”În ce priveşte termenele de livrare, deşi CNSC nu s-ar putea pronunţa cu privire la aceste aspecte, menţionăm că termenul de 7 zile nu începe să curgă de la data la care a fost anunţat de către Autoritatea Publică rezultatul final al procedurii (24.06.2020), având în vedere că de la respectiva dată mai trebuie calculat un termen de aşteptare de 11 zile, conform prevederilor legale aplicabile, un termen de 1-2 zile pentru semnarea contractului subsecvent, un termen de 5 zile lucrătoare, adică 7 zile calendaristice, pentru depunerea garanţiei de bună-execuţie a contractului, rezultând astfel un termen iniţial aproximativ pentru livrarea primului lot de măşti de 21 de zile şi un termen final de 26 de zile.

Astfel termenul de 7 zile menţionat în oferta subscrisei începe deci să curgă după împlinirea termenelor menţionate anterior, ceea ce inseamnă că subscrisa avem un timp suficient la dispoziţie pentru producţie si livrare chiar şi în condiţiile în care produsele nu ar fi fost în stocul producătorilor. Practic, termenul indicat de subscrisa prin oferta a fost unul gândit şi calculat în aşa fel încât producătorii să timpul necesar sa producă şi să livreze, iar subscrisa să importe şi să distribuie pe teritoriul României întreaga cantitate de produse care face obiectul procedurii de achiziţie publică”, se specifică în Cererea de Intervenție Voluntară depusă la CNSC.

Mai mult decât atât, menţionăm că subscrisa a achitat deja un avans de 2.535.000 Dolari către producătorii chinezi pentru acumularea unui stoc de 25 de milioane de măşti în vederea livrării în termen a celor 115 milioane de măşti. Astfel, arătăm că restul de 90 de milioane de măşti se pot produce în cel mult 10 zile şi că în prezent nici măcar nu a fost semnat acordul cadru, de contractele subsecvente nici nu se mai poate vorbi. De asemenea, învederăm că producătorii chinezi au posibilitatea de a mări volumul de producţie pentru ca întreaga cantitate de măşti să fie produsă în 5 zile.

Naguma Medical Supply

”Acţiunile noastre au avut şi un pronunţat caracter social”

În Întâmpinarea de la Curtea de Apel, Naguma Medical Supply adoptă aceiași ”pași de dans” și execută ”piruete” cu o ușurință uimitoare. Firma ar fi plătit deja un avans către un producător chinez – 2.500.000 USD -, iar respectivul producător avea pe stoc 25.000.000 măşti medicale, la data de 24.06.2020.

Și, potrivit scenariului anterior, Naguma Medical Supply consideră că ar trebui să fie lăudată, nu contestată și criticată, asta pentru că a desfășurat ”acțiuni cu puternic caracter social”, distribuind măști către spitale și diverse instituții.

”Mai precizăm şi faptul că, în considerarea ofertei depuse de subscrisa, am plătit deja un avans de 2.500.000 USD către producătorul Anhui Yiyang Medical Supplies Co. Ltd, aşa cum rezultă din viramentul bancar (Anexa 9), iar respectivul producătorul fabricase deja şi avea pregătită in stoc pentru livrare o cantitate de 25.000.000 măşti medicale, la data de 24.06.2020. În plus, precizăm că subscrisa am importat un număr foarte mare de măşti nemedicale (peste 23 milioane buc.), începând cu luna aprilie 2020 iar ca urmare a colaborărilor pe care le avem atât cu producătorii acestora (raportat la numărul mare de produse comandate până la această dată) cât şi cu operatorii aerieni am putut să oferim Autorităţii Contractante un preţ şi un termen de livrare foarte bun pentru produsele solicitate de aceasta”, scriu reprezentanții Naguma Medical Supply în Întîmpinarea făcută la Curtea de Apel.

Mai precizăm şi faptul că subscrisa nu doar că am importat şi distribuit în România până la această dată mari cantităţi de măşti, dar acţiunile noastre au avut şi un pronunţat caracter social, în sensul că subscrisa am donat măşti atât personalului medical din prima linie de intervenţie (spitale) dar şi către diverse instituţii şi/sau autorităţi publice în cuantum aproximativ de 33.500 măşti şi am donat o sumă de 100.000 lei către diverse asociații și fundaţii active în România.

Naguma Medical Supply

În pofida tuturor explicațiilor, trecând peste toate promisiunile și peste accentele lacrimogen-sentimentale strecurate atât în Cererea de Intervenție Voluntară, cât și în Întâmpinarea de la Curtea de Apel, semnele de întrebare persistă. Iar persoanele defavorizate așteaptă, în continuare, măștile promise de Guvernul Orban.

Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”