ANP a deschis o anchetă la Penitenciarul Giurgiu, în urma dezvăluirilor GÂNDUL.RO: ”Sunt verificate toate aspectele supuse atenției” + ”Vor fi propuse și întreprinse măsurile prevăzute de cadrul legal” (EXCLUSIV)
GÂNDUL.RO a declanșat o serie de articole-șoc în care au fost publicate informații alarmante despre ceea ce se întâmplă, de mai mult timp, la Penitenciarul Giurgiu, iar Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a deschis o anchetă care vizează toate aspectele semnalate de redacția noastră.
Pe site-ul anp.gov.ro, Penitenciarul Giurgiu este prezentat drept o unitate de detenție ”modernă, care corespunde în totalitate standardelor internaţionale specifice acestor instituţii, având o capacitate proiectată de cazare pentru aproximativ 1500 persoane private de libertate și funcționând sub coordonarea direct a ANP”.
Însă, dincolo de această scurtă descriere gen ”pliant turistic”, în spatele zidurilor Penitenciarului Giurgiu au avut loc evenimente tragice, încă neelucidate, iar ”petele de umbră” semnalate de GÂNDUL.RO nu pot fi trecute cu vederea, în prim-plan apărând, surprinzător, chiar unul dintre directorii adjuncți.
Dosare de ”moarte suspectă”, trafic de droguri, ”legea tăcerii” și socializare alături de un traficant de minori
Au fost deschise dosare de ”moarte suspectă” după ce trei deținuți ai penitenciarului au murit în mai puțin de o lună. ÎN EXCLUSIVITATE, GÂNDUL.RO a dezvăluit că decesele au survenit în urma consumului de droguri, iar ancheta se află, încă, în desfășurare. Potrivit informațiile îngrijorătoare obținute de reporterii noștri, a fost identificat chiar și cel care organiza traficul de substanțe interzise în Penitenciarul Giurgiu, Giani al lui Șobolanca, însă conducerea închisorii ne-a transmis că nu pot fi oferite detalii suplimentare, fiind vorba despre o anchetă în curs.
”Dezbaterea publică a aspectelor sesizate are potențialul de a periclita eventuale verificări ale organelor judiciare abilitate”
Conducerea Penitenciarului Giurgiu
Mai mult, unul dintre deținuții Penitenciarului Giurgiu a solicitat să fie audiat de ministrul Justiției, declarând, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, că a semnalat, în nenumărate cazuri, existența unei rețele de trafic de droguri în închisoare, iar deținuții umblă ”precum niște zombi” pe holurile unității de detenție. Toate apelurile pe care le-a făcut au rămas, însă, fără urmări, iar pentru că s-a dovedit a fi mult prea ”vorbăreț” au fost dispuse măsuri împotriva sa.
Nu în ultimul rând, cu doar câteva zile în urmă, GÂNDUL.RO a prezentat, ÎN EXCLUSIVITATE, imagini în care Alina Ionela-Gheorghișor, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială, însoțită de familie și de șeful de Serviciu Asistență Psihosocială, aflat în subordinea ei, s-a relaxat în concediu alături de Ștefan Florin Marian, inculpat într-un dosar de trafic de minori care se află, acum, în arest preventiv.
De altfel, GÂNDUL.RO a solicitat și ministrului Justiției să intervină, de urgență, și să declanșeze o anchetă la Penitenciarul Giurgiu, astfel încât situația prezentată, în seria de articole, să fie lămurită.
Conducerea Penitenciarului Giurgiu: ”Continuă analiza pe linia respectării Codului deontologic al personalului”
În urma demersurilor GÂNDUL.RO, ca urmare a prezentării imaginilor-bombă în care apăreau atât Alina Ionela-Gheorghișor – director adjunct al penitenciarului -, cât și șeful Serviciului de Asistență Psihosocială, alături de traficantul de minori Ștefan Florin Marian, conducerea Penitenciarului Giurgiu a transmis că toate informațiile furnizate în articolul respectiv vor fi analizate.
Codul Deontologic al personalului din sistemul administrației penitenciare trebuie respectat, iar asocierea unor cadre din conducerea penitenciarului cu un personaj al lumii interlope care se află, acum, în arest – ”trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori, în formă continuată”, potrivit procuroriilor DIICOT – este inadmisibilă.
”Conducerea Penitenciarului Giurgiu a luat act de toate informațiile furnizate suplimentar în cuprinsul articolului dumneavoastră și continuă analiza pe linia respectării Codului deontologic al personalului din sistemul administrației penitenciare”, ne-a transmis, în exclusivitate, comisarul șef de poliție penitenciară Marius Lucian Fulga, directorul Penitenciarului Giurgiu.
ANP intervine la Penitenciarul Giurgiu: ”Respectarea normelor de conduită, a valorilor și principiilor morale prevăzute în sarcina polițiștilor reprezintă o obligație”
Marius Lucian Fulga, directorul Penitenciarului Giurgiu, ne-a transmis, totodată, că Administrația Națională a Penitenciarelor a demarat o anchetă, în urma dezvăluirilor GÂNDUL.RO.
Echipa de control din cadrul aparatului central ANP verifică deja informațiile alarmante pe care le-am semnalat, în fiecare articol publicat până acum, fiind ”dezaprobate” toate ”eventualele încălcări ale prevederilor legale”.
”De asemenea, o echipă de control din cadrul aparatului central al Administrației Naționale a Penitenciarelor verifică toate aspectele supuse atenției, eventuale încălcări ale prevederilor legale fiind categoric dezaprobate”, se mai precizează în răspunsul primit de la Penitenciarul Giurgiu.
Ancheta ANP vizează modul în care normele de conduită, a valorilor și principiilor morale prevăzute în sarcina polițiștilor de penitenciare, atât în viața profesională, cât și extraprofesională, sunt respectate în Penitenciarul Giurgiu, urmând a fi luate măsuri în urma acestor verificări.
”Respectarea normelor de conduită, a valorilor și principiilor morale prevăzute în sarcina polițiștilor de penitenciare, atât în viața profesională, cât și extraprofesională, constituie o obligație pe care sistemul administrației penitenciare o promovează permanent. În funcție de concluziile verificărilor, vor fi propuse și întreprinse măsurile prevăzute de cadrul legal”, se mai precizează în răspunsul trimis către redacția GÂNDUL.RO de conducerea Penitenciarului Giurgiu.
În virtutea informării corecte și permanente a cititorilor noștri, GÂNDUL.RO va urmări, pas cu pas, ancheta declanșată de Administrația Administrația Națională a Penitenciarelor din România, iar toate informațiile vor fi publicate ÎN EXCLUSIVITATE.