Prima pagină » Dezvăluiri » BREAKING NEWS. Lovitură de teatru în MEGA-DIVORȚUL celui mai bogat român! Averea lui este evaluată la 10 miliarde $! Soția intentase divorț a treia oară, dar… s-a răzgândit la ultima înfățișare! (DETALII EXCLUSIVE)

BREAKING NEWS. Lovitură de teatru în MEGA-DIVORȚUL celui mai bogat român! Averea lui este evaluată la 10 miliarde $! Soția intentase divorț a treia oară, dar… s-a răzgândit la ultima înfățișare! (DETALII EXCLUSIVE)

A lucrat alături de celebrul Bill Gates, a apărut pe coperta revistei ”Forbes” – anul trecut, în luna septembrie -, a fondat ”Unicornul românesc” UiPath și are o avere estimată la nu mai puțin de 10 miliarde de dolari. Daniel Dines, supranumit ”Regele Boților”, nu și-a ascuns niciodată dorința intimă de a vedea un robot alături de fiecare locuitor al planetei. Născut în Onești, în vârstă de aproape 48 de ani, Dines a donat un milion de dolari pentru refacerea Catedralei Notre-Dame, după incendiul devastator, și poate spune, fără teama de a greși, că toate afacerile îi merg din plin.

În plan sentimental, însă, Daniel Dines este încă o dovadă elocventă că tehnologia dusă la superlativ nu face, întotdeauna, casă bună și cu liniștea conjugală. A bifat capitolul ”divorț”, înainte de a o cunoaște pe Alexandra, mai tânără cu 16 ani decât el, iar relația dintre ei, chiar dacă părea desprinsă din filmele de dragoste pline de pasiune și declarații emoționante, s-a dovedit a fi mult mai încinsă decât ar fi anticipat cineva. Frumoasa parteneră de viață a ”Regelui Boților” a intentat proces de divorț pentru a treia oară, iar GÂNDUL.RO vă prezintă detalii ÎN EXCLUSIVITATE, de ultimă oră.

2016| Alexandra Dines intentează primul proces de divorț

Pentru miliardarul Daniel Dines, anul 2013 a reprezentat o triplă lovitură, atât din punct de vedere al afacerilor, cât și în ceea ce privește segmentul conjugal. În primul rând, ”Unicornul românesc” UiPath (n.red. – companie globală de software care dezvoltă o platformă pentru automatizarea proceselor robotizate, înființată de omul de afaceri în 2005, alături de un partener) a înregistrat un uriaș succes.

În al doilea rând, Daniel Dines s-a despărțit de soția sa, Simona Ileana Comănescu, iar timp de câteva luni a fost un bărbat lipsit de obligații. Și, în al treilea rând, a cunoscut-o pe Alexandra, cu 16 ani mai tânără, de care s-a îndrăgostit fulgerător. Evenimentele s-au derulat rapid, scenariul fiind – chiar dacă discutăm despre ”Regele Boților” – unul… comun. Daniel Dines a cerut-o în căsătorie pe Alexandra, aceasta a acceptat, fericiții îndrăgostiți s-au mutat împreună, iar cei doi au devenit soț și soție, în 2014, la primăria din comuna Ogra, județul Mureș.

După doi ani de mariaj, în 2016, omul de afaceri a fost obligat să treacă roboții, temporar, în plan secund, fiindcă Alexandra a depus actele pentru primul proces de divorț. Totuși, există happy-end și în astfel de situații, fiindcă instanța de judecată a luat act de faptul că soția lui Dines, reconsiderându-și prioritățile, a renunțat la proces.

”În baza art.107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, constatând că în dosarul nr. 22554/300/2016, la data de 07.09.2016 s-a luat act de renunţare la cererea de chemare în judecată, dispune trimiterea prezentului dosar la completul C 11 M.F., complet iniţial învestit. Tip soluție: Amână cauza”, s-a arătat în hotărârea instanței, la momentul respectiv.

Alexandra Dines, soția ”Regelui Boților”

2017| Sentimentele nu țin cont de ”boți”, iar Alexandra Dines trece, din nou, la atac

Este foarte greu de presupus care sunt motivele determinante în aceste acțiuni împinse până la extrem ale Alexandrei. După împăcarea din 2016, părea că viața a reintrat pe un făgaș normal în viața cuplului, iar Daniel Dines se putea concentra, în continuare, asupra afacerilor sale de mare succes.

Dines deține, în România, o adevărată rețea de firme care înregistrează profit considerabil, dezvoltarea continuă a afacerilor celui mai bogat om din România ducând chiar și la detronarea, la nivel financiar, a celebrului Ion Țiriac.

Omul de afaceri Daniel Dines l-a ”detronat” pe Ion Țiriac

Dar sentimentele nu țin cont de ”boți” (n.red. – program de computer care preia diverse sarcini automatizate). Soția miliardarului Dines depune din nou actele de divorț, ajungând – pentru a doua oară – la concluzia că drumurile trebuie să se despartă. Trebuie precizat că Daniel Dines nici nu s-a prezentat la prima înfățișare, judecarea cauzei fiind, din această cauză, amânată. Totuși – între momentul depunerii actelor și data la care Alexandra și Daniel Dines ar fi trebuit să se prezinte în fața instanței -, au loc unele ”întâmplări misterioase”, iar acuzațiile aduse miliardarului sunt date uitării. Frumoasa soție… renunță, din nou, la chemarea în judecată a omului de afaceri, iar judecătorii consemnează decizia ei.

”Tip solutie: Ia act de renunţare la judecată Soluția pe scurt: Ia act de renunţarea la judecată. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București. Pronunțată în şedință publică astăzi, 10.04.2017”, au precizat judecătorii.

2019| Miliardarul prezent în Topul ”Forbes”, pentru a treia oară în proces de divorț

A doua împăcare dintre Daniel Dines și Alexandra a durat, însă, până la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut. Pe data de 31 octombrie, soția miliardarului ”recidivează” și depune la Judecătoria Sectorului 1 – pentru a treia oară! – actele de divorț.

O sintagmă îndelung uzitată spune că ”E ceva putred în Danemarca” (n.red. – replică din ”Hamlet”, piesă scrisă de W. Shakespeare). În cazul de față, ceva este ”neclar”, cel puțin, în viața conjugală a celui mai bogat român. S-a căsătorit cu Alexandra în 2014 și, de atunci, în aproape șase ani, aceasta a cerut – de trei ori – desfacerea căsătoriei.

Mai mult, pentru ca totul să fie cât mai halucinant, și Daniel Dines apare în calitate de… ”reclamant”, semn că a ținut să reacționeze și să-i răspundă Alexandrei cu aceeași ”monedă”, considerând că eventualul divorț s-ar concretiza din vina ei, nu a lui.

Miliardarul Daniel Dines bifează, suplimentar, procese de divorț și… împăcări repetate

2020| ”Ia act de renunțarea ambelor părți la judecarea cererilor de divorț”

GÂNDUL.RO are informații de ultimă oră din această adevărată telenovelă în care afacerile de succes sunt ”împletite” cu neliniștile conjugale concretizate prin depunerea actelor de divorț de către jumătatea ”sensibilă” a familiei.

ÎN EXCLUSIVITATE, vă prezentăm hotărârea magistraților – dată chiar astăzi, 2 noiembrie 2020, la ora 08.30 – în procesul ”Alexandra versus Daniel Dines”.

”Ședința din 02.11.2020, ora: 08:30 la completul ”Complet amânări de pronunțare” Tip soluție: Ia act de renunțare la judecată.

Soluția pe scurt: În temeiul art. 924 Cod Procedură Civilă IA ACT DE RENUNȚAREA AMBELOR PĂRȚI (n.red. – sublinierea noastră) la judecarea cererilor de divorț. Admite cererile de restituire a taxei de timbru.

Dispune restituirea către reclamantă-pârâtă a sumei de 150.050 lei, reprezentând 1% din taxa de timbru achitată. Dispune restituirea către pârâtul-reclamant a sumei de 110 lei, reprezentând 1% din taxa de timbru achitată.

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.Pronunțata, azi, 02.11.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței”, se arată în hotărârea magistraților.

Se poate spune că steagurile albe au fost ridicate, pentru a treia oară, pe ”meterezele” familiei Dines, iar Alexandra și miliardarul Daniel au decis să își mai acorde (încă) o șansă. Însă, ținând cont de ”antecedente”, suspansul se menține…

Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, descoperă.ro, go4it.ro, verdict.ro, ciao.ro sau ... vezi toate articolele
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele