BREAKING NEWS. Trei judecătoare de la Înalta Curte, denunțate la SIIJ pentru favorizarea celebrului luptător Benny Adegbuyi! Instanța e acuzată de ”blat”: ”A mutilat un om pe viață, dar l-au achitat abuziv!” GÂNDUL.RO publică plângerea ÎN EXCLUSIVITATE!

Publicat: 11/01/2021, 21:30
Actualizat: 12/01/2021, 14:55

Devenit faimos în întreaga lume după ce, luna trecută, l-a învins prin KO pe legendarul Badr Hari, luptătorul român Benny Adegbuyi riscă să-i fie redeschis un dosar penal în care este acuzat de mutilarea unui bodyguard. Inițial, Adegbuyi a fost condamnat la închisoare, dar trei judecătoare de la Înalta Curtea de Casație și Justiție l-au achitat în ultimă instanță. Acestea sunt, însă, denunțate acum la temuta SIIJ (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție), unde victima solicită rejudecarea procesului. GÂNDUL.RO a intrat, ÎN EXCLUSIVITATE, în posesia plângerii care ar putea duce la reluarea procesului lui Benny Adegbuyi și obligarea acestuia, într-un final, la executarea unei pedepse cu închisoarea.

În 2009, în noaptea de 14 spre 15 iunie, în Clubul Yax din Cîmpeni, județul Alba, a avut loc o altercație în care a fost implicat și luptătorul K-1 Benjamin (Benny) Adekunle Miron Adegbuyi. Un tânăr, însoțit de prietenă și de câțiva invitați, a venit în club pentru a-și sărbători ziua de naștere, numai că totul s-a transformat într-un scandal sângeros căruia i-a căzut victimă unul dintre bodyguarzii localului.

Acesta a încercat să aplaneze conflictul – declanșat în jurul orei 3.00, după ce prietena unuia dintre viitorii inculpați ar fi fost abordată și bruscată de un bărbat -, dar a primit un pumn în plină figură care l-a năucit.

Bodyguardul Ioan-Vasile Pui a mers, împleticindu-se, la baie, pentru a se spăla de sânge, numai că peste el au năvălit Benjamin Adegbuyi și trei prieteni de-ai săi, unde a fost lovit, cu bestialitate, cu pumnii și picioarele.  ”Au scos-o apoi pe partea vătămată din baie și au trântit-o la pământ în fața intrării în baie și i-au aplicat din nou lovituri peste corp cu pumnii și cu picioarele lăsând-o în stare de inconștiență. Înainte de a se încheia incidentul, în timp ce partea vătămată era la pământ, au venit pe rând și i-au mai aplicat câte o lovitură cu piciorul, lăsând-o inconștientă la pământ și plină de sânge”, s-a precizat în rechizitoriul întocmit.

Un minut și ceva m-au bătut în toaletă, apoi, când m-au scos, a venit Miron (n.red. – Benjamin Adekunle Miron Adegbuyi) în fugă și mi-a dat cu piciorul în cap. Am fost mai mult mort în perioada aia… Trei zile viu, trei zile mort… Am auzit că medicul de pe ambulanță a zis că nu-mi mai încăpea capul într-o găleată”

Ioan-Vasile Pui

Benny Adegbuyi a fost absolvit de orice vină printr-o decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2013

Acuzat și trimis în judecată, alături de prietenii săi – pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice – Benjamin Adegbuyi a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, pentru primul capăt de acuzație, și la doi, pentru celelalte, însă a fost absolvit de orice vină printr-o decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2013.

GÂNDUL.RO prezintă, ÎN EXCLUSIVITATE, informații de ULTIMĂ ORĂ în acest caz halucinant în urma căruia Benjamin Adegbuyi a riscat să fie exclus din circuitul ”Glory”. Fostul bodyguard Ioan-Vasile Pui a făcut o plângere către Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție, iar acuzațiile sale sunt foarte grave.

Potrivit acestuia, trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi făcut totul pentru a-l favoriza pe Benjamin Adegbuyi, declarații ale martorilor prezenți în Clubul Yax fiind ”falsificate” și ”interpretate în mod greșit”. Mai mult, fostul bodyguard solicită Procurorului General al României să intervină de urgență și să trimită spre rejudecare acest dosar, acuzând ”fapte grave de corupție” și ”infracțiuni în Justiție”.

Ioan-Vasile Pui, aflat în comă, a fost transportat cu o ambulanță la spitalul din Câmpeni, iar de aici a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe Alba.

”În urma violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată, Pui Ioan-Vasile, a suferit un traumatism cranio-facial, cu fracturi ale oaselor feței și fractură de etmoid, leziuni care au determinat instalarea unui edem cerebral difuz, cu manifestări neurologice severe. Toate au necesitat peste 60 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate, iar eventualele sechele posttraumatice ar putea fi evaluate la șase luni de la întocmirea expertizei”

Medic legist

Fostul bodyguard Ioan-Vasile Pui, acuzații grave la adresa a trei judecători ÎCCJ: ”Declarațiile martorilor au fost falsificate și interpretate în mod greșit”

Ioan-Vasile Pui nu-și mai poate întreține familia, acum, suferind de un handicap grav în urma altercației căreia i-a căzut victimă în club și este șomer.

Fostul bodyguard lansează acuzații foarte grave -”abuz în serviciu”, ”neglijență în serviciu” și ”constituirea unui grup infracțional organizat la ÎCCJ” – la adresa a trei judecătoare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Jîjîie, Luciana Rog și Lavinia Valeria Lefterache.

”Plângere împotriva doamnelor judecătoare Corina Jîjîie, Luciana Rog, Lavinia Valeria Lefterache, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru actele efectuate în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cauza dedusă judecății în Dosarul Penal 4798/107/2009, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • Abuz în serviciu, infracțiune prevăzută și pedepsită de Art. 297 Cod Penal.
  • Neglijență în serviciu, infracțiune prevăzută și pedepsită de Art. 298 Cod Penal.
  • Constituirea unui grup infracțional în Înalta Curte de Casație și Justiție, prin judecătorii Corina Jîjîie, Luciana Rog, Lavinia Valeria Lefterache, care au achitat abuziv pe inculpatul Benjamin Adekunle Miron Adebguy, deși erau în dosar probele, interceptări, camerele video de la Clubul Yax și declarațiile martorilor, care au fost falsificate și interpretate în mod greșit, ca să îl achite doar pe inculpatul Adegbuy. Deși rechizitoriul enumera aceste probe, toate fiind în dosarul penal”.
Fostul bodyguard Ioan-Vasile Pui, acuzații grave la adresa a trei judecători  ai ÎCCJ

Ioan-Vasile Pui susține, în plângerea formulată în luna decembrie a anului trecut, că achitarea lui Benjamin Adegbuyi a fost rezultatul unei ”manipulări” a probelor din dosar, cu toate că aceste probe erau ”clare și evidente”.

”Cu titlu prealabil, menționăm că doamnele judecătoare din dosarul 4798/107/2009 au favorizat pe infractorul Adegbuy, achitându-l și manipulând probele din dosarul penal, care erau clare și evidente, că Benjamin Aedgbuy m-a mutilat pe viață”, arată fostul bodyguard Ioan-Vasile Pui, bodyguardul agresat în Clubul Yax din Câmpeni, județul Alba, în plângerea prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO.

Ioan-Vasile Pui acuză trei judecători ai ÎCCJ că ”au favorizat pe infractorul Adegbuy, achitându-l și manipulând probele din dosarul penal”

”Loviturile lui Adegbuy au fost loviturile în cap, care m-au lăsat handicapat pe viață”

Fostul bodyguard al Clubului Yax din Câmpeni, județul Alba, precizează în plângerea trimisă către SIIJ că luptătorul Benjamin Adegbuyi l-a ”mutilat pe viață”, în urma acelei agresiuni, însă a ”scăpat fără să existe un proces echitabil în baza probelor” aflate la dosar.

Aflat într-o situația critică – din punct de vedere medical, dar și familial, considerând că viața i-a fost distrusă în urma altercației din Clubul Yax -, Ioan-Vasile Pop dezvăluie că nu a primit nicio despăgubire, din 2013 și până azi, declarându-se absolut surprins fiindcă Benjamin Adegbuy este ”vedetă TV” și apare la televiziune fiind etichetat drept ”erou, om cu morală și valori”. Asta în timp ce el, victima acelei agresiuni, este ”șomer” și, mai mult, trăiește ”cu un handicap grav”.

”Luptătorul Benjamin Adegbuy a venit la București și, din infractor care m-a bătut și m-a mutilat pe viață, a ajuns sportiv de performanță, ”Mister Gentleman”. A scăpat, fără să existe un proces echitabil în baza probelor, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu am primit nicio despăgubire din 2013 și până în ziua de azi, iar acest ”sportiv de elită” este vedetă TV și invitat la emisiuni ca și cum este un erou, un om cu morală și valori, el fiind un infractor, având dosare penale pentru înșelăciune și fiind condamnat. Deși datorită lui sunt șomer și trăiesc cu un handicap grav, fără să am ajutor și venituri, să mă pot recupera. Viața mea a fost distrusă de o persoană care la clubul Yax se droga și avea un comportament de interlop. Se vede înregistrarea unde m-a lovit de două ori în cap, grav, lăsându-mă într-o baltă de sânge”, acuză fostul bodyguard Ioan-Vasile Pui în plângerea adresată SIIJ.

Ioan-Vasile Pui: ”Viața mea a fost distrusă de o persoană care la clubul Yax se droga și avea un comportament de interlop”

Loviturile lui Adegbuy au fost loviturile în cap, care m-au lăsat handicapat pe viață. Este inadmisibil ca acesta să nu fie pedepsit pentru că m-a distrus pe viață, pe mine, pe familia mea. Așa ceva trebuia pedepsit, nu achitat. Acesta s-a lăudat că a dat șpagă la Înalta Curte de Casație și Justiție ca să fie achitat.

De ce nu mi-a dat mie despăgubiri? Pentru că nu și-a asumat, ca un bărbat, faptele penale și faptul că în urma loviturilor lui m-a lăsat într-o baltă de sânge. A fugit și a preferat să dea șpăgi, să scape de faptele penale”

Ioan-Vasile Pui, în plângerea adresată SIIJ

”Solicit ca Procurorul General să trimită cauza aceasta la rejudecare. Aici sunt fapte grave de corupție și infracțiuni în justiție”

În finalul plângerii pe care a făcută către SIIJ, fostul bodyguard mai scrie și că Adegbuyi nu și-a cerut niciodată scuze de la el, iar loviturile pe care i le-a aplicat, în zona capului, au avut ca urmare handicapul grav și imposibilitatea de a-și întreține familie.

Ioan-Vasile Pui solicită Procurorului General al României să intervină de urgență și să ”trimită cauza aceasta la rejudecare”, acuzând ”fapte grave de corupție și infracțiuni în justiție”.

”Adegbuy duce o viață de vedetă, trăiește în lux, în schimb eu trăiesc în sărăcie cu un handicap grav și trebuie să îl văd zilnic, pe cel care m-a nenorocit pe viață, pe toate canalele TV, ca un mare moralist și sportiv. Nu și-a cerut iertare și nu și-a asumat faptul că, datorită loviturilor lui aplicate în cap, sunt azi cu handicap grav și nu mai pot întreține familia. Am fost mutilat și bătut de Benjamin Adegbuy, iar acum trebuie să îl văd pe cel care m-a mutilat și mi-a distrus viața, la TV, promovat ca fiind un exemplu pentru copii și societate. Este greu să văd că nimeni nu mă ajută și nu rejudecă acest caz. Eu sunt distrus, Adegbuy ajunge vedetă. Oare fanii și compania Glory știu că a mutilat un om pe viață și nu și-a asumat fapta și nu și-a cerut iertare niciodată?”, mai scrie fostul bodyguardul bătut în plângerea trimisă către Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție și prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO.

Ioan-Vasile Pui: ”Solicit ca Procurorul General să trimită cauza aceasta la rejudecare”

Badr Hari (n.red. – kickboxer olandezo-marocan, figură proeminentă în lumea kickboxingului și unul dintre cei mai buni kickboxeri de categorie grea din lume) a bătut un om într-un club și a făcut pușcărie, a plătit daune morale, și-a asumat fapt, în schimb Adegbuy Benjamin m-a mutilat pe viață, nu a fost pedepsit și nu a plătit un euro daune morale. Și societatea îl ridică în slăvi pe un infractor care este lipsit de empatie față de omul pe care l-a mutilat.

Solicit ca Procurorul General să trimită cauza aceasta la rejudecare. Pentru că aici sunt fapte grave de corupție și infracțiuni în justiție”, mai scrie bodyguardul bătut în plângere trimisă către Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție.

Ioan-Vasile Pui

Benjamin Adegbuyi l-a învins pe celebrul Badr Hari într-un meci ”istoric” și dorește titlul mondial

În luna decembrie a anului trecut, după două runde în care fusese învins, iar foarte mulți nu-i mai dădeau nicio șansă, luptătorul K-1 Benjamin Adgbuyi l-a învins, spectaculos, pe celebrul kickboxer Badr Hari.

Primele minute ale acestui meci au fost extrem de dificile, iar în repriza a doua Benny s-a clătinat, la propriu, fiind salvat doar de gong. În runda a treia, însă, s-a petrecut o „minune” pregătită la antrenamente.

”În pauza dinaintea reprizei a treia antrenorul mi-a spus că am răbdare 30 de secunde, apoi să încep atacul pentru a recupera. Atunci am știut că e momentul meu și trebuie să forțez. Acea combinație de KO am pregătit-o de multe ori la antrenament. Am știut mereu că pot învinge, nu a contat că am în față o legendă a acestui sport”, a declarat Benny Adegbuyi pentru playsport.

Benjamin Adegbuyi și-ar dori ca anul acesta să lupte pentru titlul mondial, așteptând un meci în care să-l înfrunte pe un alt celebru luptător, Ben Saddik, cel poreclit ”Goliat”.

„Mi-aș dori o revanșă cu Ben Saddik, dar evident că aș prefera ca Rico să îl învingă în ianuarie și să își păstreze centura. Rico este colegul meu, m-a ajutat mult în pregătirea pentru meciul cu Badr Hari. Despre ce va fi în meciul de centură, vedem în 2021. Pentru asta am luptat mereu. Până atunci mă bucur de vacanță, am așteptat-o tot anul”, a mai afirmat Benny.

Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Rusia pregătește lovituri de răzbunare pentru atacurile cu rachete ATACMS ale Ucrainei din Kursk
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
După ce a născut, o femeie și-a ascuns bebelușul într-un sertar. A rămas acolo timp...
„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în...
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Povestea femeii care a intrat la menopauză de la 14 ani: „Am trăit ani de...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Cine sunt românii care vor beneficia de pensii mai mari în luna decembrie. Banii vor...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Haos în Capitală. Sindicaliștii de la metrou anunță grevă
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
”Suferea de dorul soției, n-a mai putut trăi fără ea” Ultima dorință a lui Andrei...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Un studiu arată că ești un cetățean mai bun atunci când îți pasă de felul...