Prima pagină » Dezvăluiri » Conducerea închisorii a reaprins ”războiul” din instanță cu Liviu Dragnea! Fostul lider PSD are ”program la aer” doar o oră/zi, iar acum șefii penitenciarului au contestat și măsura judecătorului de supraveghere (SURSE)

Conducerea închisorii a reaprins ”războiul” din instanță cu Liviu Dragnea! Fostul lider PSD are ”program la aer” doar o oră/zi, iar acum șefii penitenciarului au contestat și măsura judecătorului de supraveghere (SURSE)

Conducerea închisorii a reaprins ”războiul” din instanță cu Liviu Dragnea! Fostul lider PSD are ”program la aer” doar o oră/zi, iar acum șefii penitenciarului au contestat și măsura judecătorului de supraveghere  (SURSE)

Liviu Dragnea trage și azi ponoasele după ce a dat un interviu – din închisoare – pentru postul de televiziune Realitatea Plus. Avocata lui Dragnea – Flavia Teodosiu – a reacționat după ce clientul său a fost pedepsit de conducerea penitenciarului Rahova, afirmând că respectivul interviu a fost aprobat chiar de directorul închisorii. Din cauza interviului, Liviu Dragnea a primit o sancțiune disciplinară constând în retragerea dreptului la pachete pentru 30 de zile și aceasta nu este totul.

După interviul acordat pentru Realitatea Plus, Liviu Dragnea se află într-o situație critică. Surse GÂNDUL.RO susțin , din 26 iunie 2020, fostul lider PSD nu mai părăsește celula decât o oră pe zi.

Pe lângă retragerea dreptului la pachete, Dragnea a mai primit și o sancțiune administrativă, prin ordin al directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), prin care i s-a retras și dreptul la muncă. Această sancțiune administrativă nu a fost contestată de Liviu Dragnea, el sperând ca decizia fie anulată cât mai curând.

Liviu Dragnea și ”războiul pachetelor”

Însă Dragnea a contestat prima sancțiune disciplinară  – ”retragerea dreptului la pachete” – la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, potrivit prevederilor legii. Judecătorul a admis, în parte, contestația și a redus perioada la jumătate.

Numai că reprezentanții penitenciarului au contratacat și au atacat în instanță această decizie. Astfel că ”războiul pachetelor” continuă, iar termenul acestei acțiuni, la Judecătoria Sectorului 5, este data de 8 septembrie, atunci când Liviu Dragnea va afla dacă judecătorii îi vor da sau nu dreptate. GÂNDUL.RO va oferi, ÎN PREMIERĂ, toate informațiile.

”Complet: C 6 penal camera de consiliu. Tip solutie: Termen intermediar. Soluția pe scurt: Rezoluţie 28.08.2020 – Preschimbă termenul de judecată la 8.09.2020, faţă de împrejurarea că la acelaşi termen va fi judecat şi dosarul nr.16124/302/2020 privind aceleaşi părţi”, se arată în decizia instanței de judecată.

Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea: ”Directorul penitenciarului a aprobat cererea jurnalistului de la Realitatea Plus”

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a precizat, după ce Realitatea Plus a anunţat un interviu din închisoare cu Liviu Dragnea, că din 16 martie, de când a fost instituită starea de urgenţă în contextul pandemiei de COVID-19, nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, nici fizic, nici online.

Dar Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea, a declarat cu totul altceva, menționând că directorul penitenciarului a aprobat acel interviu controversat.

”Directorul penitenciarului e cel care a aprobat lista cu persoanele cu care ai dreptul să ai contact telefonic, iar el a aprobat cererea jurnalistului de la Realitatea Plus. Convorbirea s-a desfășurat online, ca în cazul în care ar fi existat un incident de securitate sau nu le-ar fi convenit ceva din discuția pe care au avut-o cei doi, penitenciarul ar fi putut să întrerupă această convorbire, lucru care nu s-a întâmplat. Dar, iată că acum Liviu Dragnea are această restricție la muncă”, a declarat Flavia Teodosiu.

Liviu Dragnea: ”Din punct de vedere economic, lucrurile stau foarte rău”

Liviu Dragnea a fost întrebat, în timpul acestui interviu atipic, cum se vede România de după gratii, iar fostul lider PSD a criticat democrația din România și a etichetat-o drept ”mincinoasă”.

„Nu știu, habar nu am ce face Marcel Ciolacu, eu doar mai aud nemulțumiri de aici. Eu vă spun, de aici România și zona asta politică se vede altfel. Și se vede într-un mod real. Eu, de exemplu, de aicea nu am cum să mai fiu presat permanent de tot felul de manipulări și de tot felul de expresii din astea jignitoare care îți tulbură cât de cât vederea. Lucrurile sunt foarte simple: este o democrație mincinoasă astăzi în România unde drepturile sunt în situația de a fi devenit un moft”, a declarat  fostul lider PSD, încarcerat la Rahova.

”Din punct de vedere economic, lucrurile stau foarte rău. Majoritatea oamenilor de afaceri au probleme, enorm de multe firme care au dat faliment sau sunt în prag de faliment, oameni care au pierdut locurile de muncă, probleme în agricultură, subvenția la agricultură întârziată cred că și acum la data la care vorbim mai e subvenție nedată, noi o plăteam în octombrie, în avans. În ceea ce privește salarizarea,  sistemul de pensii, lucrurile sunt permanent în schimbare și nesigure”

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea ispășește o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare, după ce a fost condamnat în dosarul Protecția Copilului Teleormnan.

Liviu Dragnea i-a acordat un interviu fostei sale consiliere, Anca Alexandrescu, la mai bine de un an după ce a fost condamnat definitiv de ÎCCJ la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Dialogul a avut loc online, din închisoare, fiind difuzat de postul Realitatea Plus în mai multe episoade.

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele